Programarea predictivă

mentenanta-predictiva
”Programarea predictiva este forma subtila de conditionare psihologica prin intermediul mass-media pentru a familiariza publicul cu schimbarile sociale planificate a fi puse in aplicare de catre liderii nostri. Daca, si atunci cand, aceste planificari sunt puse in alicare, publicul va fi deja familiarizat cu ele si le va accepta ca transformari naturale, diminuand astfel tulburarile si o posibila rezistenta publica.”
Alan Watt
Programarea predictiva este o forma de propaganda prin intermediul muzicii, cinematografiei, televiziunii si literaturii, care urmareste sa obisnuiasca publicul si sa-l determine sa accepte mai usor, agenda pe care elitele doresc sa o impuna omenirii, prin prezentarea in avans a unor transformari si evolutii in domeniul social, economic, politic, tehnologic, etc. transformari care ar da nastere unei opozitii din partea maselor si a unor tulburari sociale altfel greu de controlat. Astfel se modeleaza constiinta publica in directia dorita pentru a accepta schimbarile planificate de ”elita”.
…#rezist, LGBT, vaccinuri, Colectiv, imigrantii ”sirieni”, politica comunitara(ue), abuzurile corporatiste, Rosia Montana, gazele de sist, religia – Știință, etc…la alegere! …mai putin efortul de a te intreba; „de ce?”, ca intrebarile ”e grele” si dau dureri de cap(din pacate)
in completare un articol preluat:
Zece metode subversive, secrete prin care fiinţele umane de pe această planetă sunt cel mai adesea manipulate fără să-şi dea seama… 

…fiind supuse unor modalităţi de control mental ce sunt destinate ca, în final, să le subjuge complet

Dacă suntem atenți la evoluția evenimentelor care se derulează în prezent în întreaga lume și urmărim să facem conexiuni inteligente, vom descoperi cu stupoare că acestea se îndreaptă, în mod aparent ireversibil și într-un mod ce nu este deloc întâmplător, către robotizare și automatizare. Într-adevăr, tendințele actuale, ce sunt evidențiate atât prin așa-zisele cuceriri ale tehnologiei, cât și prin știrile mincinoase pe care mass-media oficială ni le servește fără scrupule, încercând să ne convingă că aceste tendințe sunt spre „binele“ nostru, trădează orientarea societății contemporane pe un făgaș descendent, distructiv, prin care se urmărește pe toate căile slăbirea discernământului și a capacității oamenilor de a gândi și de a alege ceea ce este bun și cu adevărat util pentru ei înșiși.

Unul dintre mecanismele prin care capii grupărilor francmasonice malefice, care conduc din umbră destinele omenirii și care se autonumesc cu emfază „iluminați“ (fără să fie câtuși de puțin astfel), au reușit să subjuge în mare măsură masele de oameni de pe această planetă este așa-numitul control mental. Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost finanțate în mod ilegal unele programe de cercetare a limitelor psiho-emoționale ale comportamentului uman și în mod special a minții și conștiinței umane, prin care se urmăreşte subjugarea, înrobirea tuturor oamenilor de pe această planetă de către aceste grupuri elitiste, satanice ale așa-zișilor „iluminați“.

În prezent, gradul de control mental al populației a atins un nivel atât de ridicat, iar modalitățile de control au devenit atât de subtile, încât dacă oamenii de pe această planetă nu se vor trezi la timp din somnul cel de moarte al ignoranţei, riscă să ajungă, fără consimţământul şi chiar fără știința lor, sclavii așa-zișilor „iluminați“, care își arogă în mod blasfemiator dreptul de înlocuitori ai lui Dumnezeu pe Pământ.

Controlul mental este orchestrat pe multiple planuri, un rol important în acest sens jucându-l tehnologia, care este un veritabil instrument de manipulare în mâinile așa-zișilor „iluminați“. Tocmai pentru că sunt deja aplicate cu succes la nivelul întregii omeniri, este necesar ca aceste metode viclene de manipulare să fie dezvăluite public, deoarece existența lor a devenit ceva obișnuit pentru majoritatea ființelor umane. Numai astfel efectele lor vor fi anihilate, ca de altfel și cel al programelor mass-media, care urmăresc în mod constant să „niveleze“ toate ființele umane la o mentalitate uniformă, obedientă, ce este foarte convenabilă clicii care şi-a însuşit puterea pe această planetă.

Vă prezentăm în continuare câteva dintre metodele de control mental la care sunt supuse, adesea fără să îşi dea măcar seama, masele de ființe umane naive și ignorante:

1. Educaţia insidioasă inadecvată

În acest domeniu, implementarea metodelor de control al minţii este mai mult decât evidentă şi are loc într-un mod de-a dreptul perfid. Visul tuturor dictatorilor a fost acela de a-i îndoctrina pe elevi și de a-i „educa“ după bunul lor plac, determinându-i să gândească aşa cum vor ei. Această componentă a manipulării ființei umane s-a aflat, de altfel, şi la baza funcționării comunismului şi a fascismului. Cartea The Deliberate Dumbing Down of America (Îndobitocirea deliberată a Americii), scrisă de Charlotte Iserbyt, ilustrează foarte grăitor etapele de implementare a acestui program de îndobitocire a oamenilor începând chiar de pe băncile școlii.

Taylor Gatto este un alt autor care a abordat această temă, mereu actuală, în cartea sa Dumbing Us Down: The Hidden Curriculum of Compulsory Schooling (Cum suntem îndobitociți: Agenda ascunsă a școlarizării obligatorii). El afirmă: 
„Dacă vrem să transformăm ceva și să eliminăm ceea ce devine rapid un dezastru al ignoranței, este necesar să înțelegem că instituția școlii «școlarizează» foarte bine, dar nu «educă» – exact acesta este o parte din proiectul ei. Nu este decât într-o anumită măsură din cauza profesorilor proști sau a lipsei de bani. Doar că educația și școala nu au o prea mare legătură între ele.

De exemplu, sistemul de învățământ american a fost conceput de către Horace Mann și a fost dezvoltat de-a lungul timpului de Edward Lee Thorndike, Barnard Sears și Harper, ca un instrument pentru gestionarea în mod științific a unor mari mase de oameni. Școlile sunt create pentru a produce, prin aplicarea unor modalități standard, ființe umane-șablon, al căror comportament este previzibil și controlabil.

Într-un sistem din ce în ce mai dezintegrat, într-un sistem în care singurii oameni «de succes» sunt cei egoiști și avari, care profită de slăbiciunile semenilor lor, produsele umane ale sistemului școlar sunt irelevante. Oamenii bine școliți sunt irelevanți. Pot vinde filme și lame de ras, pot muta de ici-colo hârtii, pot vorbi la telefon sau pot sta încremeniți în fața unui monitor de computer, dar ca ființe umane creative și inteligente sunt inutili atât pentru ceilalți, cât și pentru ei înșiși.

În Statele Unite, aproape nimeni dintre cei care au o minimă pregătire şcolară nu este apreciat. SUA este o țară a celor care vorbesc foarte mult. Toţi aceşti vorbitori care sunt foarte admirați sunt totodată și foarte bine plătiţi. Drept urmare, copiii îşi formează anumite tipare de vorbire, urmând modelele persoanelor publice prezentate în mass-media și ale profesorilor. Este foarte dificil să predai chiar anumite cunoștințe elementare, pentru că, în societatea pe care am creat-o, ele nu mai sunt cu adevărat de bază.“

Copiilor li se oferă doar informații „la kilogram“, iar această cantitate trebuie să fie cât mai mare, pentru ca ei să fie cât mai bulversați și să nu înțeleagă nimic. Cu cât vor înțelege mai puțin, cu atât mai bine, pentru că pe zi ce trece, ei se vor simţi tot mai „mici“ și vor ajunge să creadă (pentru că li se spune zilnic aceasta) că au o problemă, nu că sistemul este gândit în așa fel încât să îi distrugă.

A devenit cunoscut cazul unui copil american din clasele primare care a fost depunctat pentru că a rezolvat exercițiile de aritmetică altfel decât prevedeau normele de învățământ, deși el a obținut rezultatele corecte. Astfel, la exercițiul 5 x 3, copilul a oferit soluția 5 + 5 + 5 = 15. Normele prevedeau însă că varianta corectă este 3 + 3 + 3 + 3 + 3 = 15!!!

Acesta, din păcate, nu este singurul exemplu de acest gen. Devine tot mai evident faptul că scopul real al celor care structurează și organizează sistemele de școlarizare este tocmai acela de a uniformiza în mod global, la un nivel foarte jos, gândirea ființelor umane. Odată ce elevul intră într-o unitate de învățământ, i se expun anumite cunoștințe care de cele mai multe ori sunt inutile ori absurde, dar pe care este nevoit să și le însușească. Dacă nu se supune modelului, atunci riscă să nu promoveze și, în cele din urmă, să nu obțină o diplomă. În acest fel, societatea îl respinge și el nu mai poate să își câștige existența. Este un întreg cerc vicios, în care oamenii intră cu percepții proprii specifice și ies cu percepții și cu o mentalitate uniformizate.

Astfel de situații ciudate nu se petrec doar în Statele Unite, ci chiar și pe meleagurile noastre. Să ne amintim doar de scandalul manualelor școlare din primii ani după așa-zisa revoluție din decembrie 1989, când, în manualele de Istorie, numărul paginilor dedicate marilor eroi ai neamului au fost micșorate în favoarea… pseudo-vedetelor ProTV de teapa Andreei Esca sau a fotbaliștilor, care au ajuns brusc subiecte de studiu reprezentative pentru poporul român!

Observăm cum în România, de la an la an, elevii au rezultate tot mai slabe la învățătură și devin tot mai preocupați de gadgeturile electronice (tablete, telefoane, laptopuri), de jocuri și de internet. Mulți ar da vina pe acestea pentru că îi distrag pe elevi de la învățătură. Dușmanul trebuie însă căutat în altă parte, mai precis în rândurile celor care structurează în acest fel sistemul de învățământ, al celor care produc în masă aceste dispozitive electronice și care fac parte dintre membrii sectei satanice a așa-zișilor „iluminați“, ce este prezentată drept o instituție de binefacere și chiar primește de multe ori fonduri de la stat.

2. Publicitatea năucitoare şi propaganda deșănțată, obsesivă

Omul modern se caracterizează printr-o nevoie acerbă de informație. Această nevoie este exploatată și manipulată de agenții și slugile clicii satanice a așa-zișilor „iluminați“, care, prin intermediul mass-media, exercită în același timp atât forme agresive, cât și forme subtile de manipulare în masă.

Nepotul lui Sigmund Freud, Edward Bernays, părintele şi inventatorul așa-zisei culturi de consum, a fost cel care s-a pus în slujba marilor patroni de concerne internaționale, concepând sistemul reclamelor și al publicității, prin intermediul cărora oamenii sunt manipulați și convinși că au nevoie de multitudinea de obiecte și mărfuri produse la scară industrială pentru a fi în rând cu lumea. La început, acest fapt s-a petrecut cu produse precum ţigările, de exemplu. Edward Bernays chiar nu s-a sfiit să noteze în cartea sa numită Propaganda (1928) că „propaganda este o armă invizibilă a guvernului“.

Același fapt poate fi foarte uşor observat și în cazul războaielor de cucerire pe care le duce guvernul american de câteva decenii, războaie care sunt prezentate în mass-media ca fiind „războaie împotriva terorismului“. Se știe acum că mass-media se află încă de la începutul secolului trecut sub controlul câtorva clanuri de bancheri internaționali. Mesajele transmise de ea, care sunt prezentate ca venind din partea guvernului, sunt foarte credibile în ochii majorității oamenilor, iar informaţia se propagă la nivel internaţional. Din acest motiv, majoritatea oamenilor cred doar ceea ce este prezentat de mass-media, și doar foarte puţini sunt cei care privesc dincolo de aparenţe.

Astfel, publicitatea a devenit o armă redutabilă a celor care conduc din umbră lumea, prin intermediul căreia este influențat și manipulat consumatorul neștiutor, prin declanşarea în ființa sa a unor reflexe condiţionate ce sunt în prealabil implementate în mod repetat prin intermediul sugestiei repetate la nesfârșit. Reclamele publicitare utilizează anumite scheme și sugestii abil alese de către angajații marilor concerne producătoare de mărfuri, prin care li se induce ființelor umane convingerea că au nevoie de respectivele produse. Sub masca unui caracter informativ, publicitatea urmăreşte mai mult să trezească dorințele și poftele, să convingă și să sugestioneze, și câtuși de puțin să explice. Astfel, este stârnită în mințile cumpărătorilor nevoia stringentă şi obsesia de a avea acel produs căruia i se face publicitate, chiar dacă cei manipulați nu sunt conştienți de aceasta şi, mai ales, chiar dacă ei nu au deloc nevoie de obiectul respectiv.

Publicitatea, ca şi propaganda politică ce se adresează maselor, speculează intens faptul că nivelul intelectual al maselor de oameni este destul de scăzut. În consecinţă, ea utilizează două metode de bază pentru astfel de practici perverse. Prima metodă se bazează pe repetarea obsedantă, la nesfârşit a aceloraşi sloganuri, imagini și sunete ritmice, prin care i se induce consumatorului-victimă o stare de oboseală mentală care este propice pentru subjugarea voinţei sale de către cei care au iniţiat acest proiect. A doua metodă se bazează pe faptul că majoritatea oamenilor sunt înclinaţi să creadă în niște obiective care în reclamă sunt prezentate ca și atinse dacă este cumpărat un produs sau altul, chiar dacă acestea nu au la bază nimic real, ci sunt doar manipulări de factură emoţională. Ne aflăm astfel în faţa unei adevărate imposturi, căci publicitatea acționează cu putere la nivel psiho-emoțional, exercitând în permanență un adevărat „viol psihic“ nu numai asupra unor indivizi izolați, ci şi asupra unor mari mase de oameni.

Probabil că fiecare dintre noi am cumpărat cel puţin o dată un produs de care nu am avut practic nevoie, şi aceasta doar datorită faptului că cei care au conceput reclama au ştiut să ne stârnească dorinţa de a cumpăra acel obiect. Pentru a avea succes, reclamele sunt concepute de specialişti în manipularea oamenilor, care cunosc secretele inducerii ideilor în sfera subconştientului. Pentru mărirea eficienței reclamei, mesajul persuasiv şi sugestiv trebuie să pătrundă în subconştient pe cât mai multe căi deodată. El trebuie să aibă un conţinut inductiv şi persuasiv („Cumpără acum!“), şi nu unul informativ. Numai în aceste condiţii, clienţii vor cumpăra dintr-un automatism, fără a se gândi la preţ, fără a se gândi dacă marfa respectivă le este necesară sau nu.

Mesajul încifrat în reclamă conţine, de regulă, două componente: una logică, destinată sferei conştientului, şi alta sugestivă, destinată subconştientului. Cele două componente trebuie să fie în acord una cu cealaltă, altfel efectul reclamei scade vertiginos. O reclamă care prinde la oameni nu este stereotipă, obositoare, enervantă sau ridicolă. Ea face apel în mod preponderent la subconştient, pentru că acesta preia mesajul ca atare, pe când raţiunea trece mesajul prin filtrul logicii: „Să cumpăr obiectul acesta? La ce-mi trebuie? Pot să trăiesc foarte bine şi fără el.“

Creşterea cantității de reclame nu ne face mai informaţi, ba chiar din contră, ea generează confuzie şi dependență. Publicitatea creează necesități imaginare, ce corespund cu exactitate ofertei de mărfuri produse de marile concerne, aceasta ducând la existența unei piețe programate. Publicitatea modelează și alterează necesitățile reale şi aspiraţiile umane, fapt ce se răsfrânge în mod nefast asupra conștiinței oamenilor și asupra societății în general. Asemenea vremurilor în care trăim, reclamele se schimbă cu o rapiditate uluitoare, sunt hedoniste, promovează false idealuri şi sunt influenţate de felurite mode. Ele glorifică individul, idealizează consumul ca fiind singurul mijloc prin care cineva se poate realiza şi susţin progresul tehnologic ca forţă motrice a destinului uman.

Reclama îi face în general pe oameni să cumpere obiecte de care ei nu au nevoie, îi face pe oamenii săraci să-şi dorească lucruri pe care nu şi le pot permite, răspândeşte o cultură vulgară şi creează aşteptări ce nu pot fi acoperite, promovând astfel o societate materialistă. Scopul principal al reclamei este obţinerea profitului și nicidecum servirea publicului.

În publicitate avem de-a face cu mai multe tipuri de manipulare. În primul rând, se poate vorbi despre o manipulare a emoţiilor, în sensul că, pentru a influenţa cumpărătorul, este necesar să i se inducă acestuia o anumită stare psiho-emoțională. În al doilea rând, putem vorbi despre o manipulare a intereselor și a necesităților imediate ale publicului larg. Pentru a le influenţa, specialiștii în reclame publicitare trebuie să le cunoască şi să inoculeze în conștiința oamenilor acele sugestii care fac trimitere la satisfacerea acestora.

În publicitate, se recurge adesea la tot felul de stereotipuri, de pildă, în scopul de a sugera obținerea anumitor calităţi umane, fără a le numi, şi de a le asocia, prin efectul de proximitate, cu produsul promovat. Un exemplu binecunoscut în acest sens este reclama la Coca-Cola Light, care are la bază ideea că, vezi Doamne, băuturile răcoritoare fără zahăr ajută la obţinerea „siluetei visate“ și a unei stări de eferverscență și de tinerețe.

În doar câteva minute de privit la televizor, telespectatorul este bombardat cu reclame care pretind că respectivele produse sunt cele mai proaspete, durează cel mai mult, sunt cele mai ieftine, cele mai bune… Este interesant faptul că omul are în general o atitudine pasivă față de spoturile publicitare, pe care le consideră inofensive, și nu face apel aproape niciodată la discernământ, care l-ar ajuta să își dea seama că toate mesajele publicitare sunt false. În schimb, el se lasă influențat de stările emoţionale ce sunt transmise prin intermediul reclamelor respective, majoritatea recurgând la exagerări evidente pentru a spori efectul de convingere.

Manipularea prin publicitate cunoaște forme la care consumatorul obișnuit nici nu visează: există în publicitate până şi profesionişti în „machiajul“ produselor, care lăcuiesc fructele pentru a părea mai lucioase, mai apetisante şi mai naturale, care adăugă praf în halbele de bere pentru a face valuri de spumă sau care albesc chimic rufele pretins spălate cu anumiţi detergenți, pentru a le evidenția „albul absolut“.

Reclama exagerează, înşeală, apelează la sex şi frivolitate, prezintă fapte iraţionale, creează aşteptări imposibil de împlinit şi, în general, promovează o societate materialistă și decadentă.

3. Programarea predictivă sistematică

Conceptul de „programare predictivă“ a fost utilizat pentru prima dată de scriitorul britanic Alan Watts, care îl definește astfel: „Programarea predictivă este o formă subtilă de condiționare psihologică prin intermediul mass-media, ce a fost născocită pentru a familiariza publicul cu schimbările sociale ce au fost planificate să fie puse în aplicare de către liderii noștri. Atunci când aceste schimbări vor fi puse în aplicare, publicul va fi deja familiarizat cu ele și le va accepta ca pe transformări naturale, diminuând astfel tulburările și o posibilă rezistență publică.“

Acest gen de programare îşi are originea în producţiile studiourilor cinematografice de la Hollywood, dar este prezentă și în literatură. Deși cei mai mulți oameni adoptă atitudinea struțului (care când se sperie își bagă capul în nisip) și preferă deocamdată să nu recunoască existența acestei metode de manipulare, susţinând că ea se află doar în imaginația adepților teoriei conspirației, un studiu atent realizat le poate revela celor lipsiți de convingeri preconcepute că majoritatea filmelor create în „Fabrica de Vise“, așa cum este numit în mod ironic Hollywoodul, prezintă o linie directoare foarte clară pe care suntem îndemnați în mod persuasiv să o urmăm. Prin acest gen de propagandă se dorește obișnuirea publicului cu anumite idei, ce sunt inoculate în mod sistematic în conștiința sa de către agenții din mass-media ai sectei satanice a așa-zișilor „iluminați“, tocmai pentru a-l face să accepte mai ușor planurile distructive pe care ei doresc să le concretizeze. În acest scop, ei ne prezintă, în avanpremieră, prin intermediul filmelor ce sunt difuzate pe micul și pe marele ecran, unele schimbări pe care ei doresc să le impună în plan social, economic, politic și tehnologic, schimbări care în mod normal ar da naștere la opoziție și la mișcări sociale din partea maselor ce ar fi greu de controlat.

Într-adevăr, majoritatea filmelor promovate în ultima vreme abundă în scenarii ce prezintă cataclisme la scară mare: erupția unui super-vulcan, ciocnirea planetei cu un meteorit sau cu o cometă, epidemii sau inundaţii la scară globală, atacuri teroriste din ce în ce mai „ingenioase“, conflictul cu o civilizaţie extraterestră etc. Soluțiile „salvatoare“ în cazul tuturor acestor tragedii sunt variate, însă toate au în comun instituirea unui control mai strict asupra populației, chipurile pentru a-i asigura securitatea și bunăstarea. Cea mai „necesară“ dintre aceste soluții este instituirea unui sistem de urmărire globală din care nu lipsesc cipurile RFID, camerele video și supravegherea tuturor comunicațiilor.

Filmele ce descriu contactul cu o rasă extraterestră sunt reprezentative pentru acest tip de manipulare predictivă. Aproape toate civilizațiile extraterestre prezentate în filmele de acest gen apar ca fiind răuvoitoare. Ele doresc fie să cucerească Pământul, fie să ne răpească și să ne supună unor experimente fatale, fie să ne observe pur și simplu ca pe niște cobai într-o cușcă.

Nici măcar clipurile muzicale nu sunt scutite de mesajele propagandistice. De o calitate îndoielnică, ce este cel mai adesea în ton cu piesele muzicale respective, clipurile abundă în semne și mesaje dubioase, destinate „cunoscătorilor“, adică adepților sectei satanice a așa-zișilor „iluminați“. Pentru a vă face o idee despre ce este vorba, vă recomandăm să urmăriți site-ul Vigilant Citizen, unde sunt publicate numeroase articole ce explică simbolurile și mesajele oculte care se regăsesc în filme, reclame, clipuri muzicale etc. 

Iată o serie de filme cu mesaj programatic: The Network (1976), The Wicker Man (1974), Control Factor (2003), The Experiment (2002), Eyes Wide Shut(1999), THX 1138 (1971), Logan’s Run (1975), The Mind Snatchers (1972), Brainstorm (1983), The Final Cut (2004), The Devil’s Advocate (1997), Sin Cities (documentar, 2000-2003), Hollywoodism(documentar, 1998), 1984 (1984), Fahrenheit 451(1966), The Others (2001), Gattaca (1997), Blue Thunder (1983), Dark City (1998), From Hell (2001), Three Days of the Condor (1975).

Alte filme care merită să fie vizionate din acest punct de vedere sunt: The Stand (1994), The Trial (2010), Revelation (2001), Brotherhood of the Bell (1970), Shenandoah (2012), The Name of the Rose (1986), The Man Who Would Be King (1975), Eric the Viking (1989), The Lawnmower Man (1992), Jacob’s Ladder (1990), Storm of the Century (1999), Life of Brian (1979), Things to Come (1936), The Ogre, Soylent Green, The Conversation, Enemy of the State, The Village, The Ninth Gate, Running Man, Wag the Dog, Code 46, Murder on the Orient Express (1974), Brazil (1985), Casino, Rollerball (1975), Demolition Man (1993), American Beauty (1999), Barbarella(1968), Gangs of New York, Queimada aka Burn, V for Vendetta (2005), Minority Report (2002), Equilibrium (2003).

4. Mult, mult sport, politică și un surogat de religie

Poate că unii se vor simţi ofensaţi la gândul că sportul şi chiar politica sunt utilizate ca mijloace de manipulare mentală. Miza este aceeaşi: cei aflaţi la putere vor să dețină cu orice preţ monopolul asupra populaţiei şi ajung să impună reguli şi legi care să le faciliteze aceste demersuri. Tehnicile adoptate sunt destul de simple. Astfel, oamenii pot fi cu uşurinţă controlaţi prin intermediul fricilor lor, care îi fac să se supună fără crâcnire atunci când este vorba de supravieţuire.

Astfel de metode de manipulare îi fac pe oameni să devină suporteri ai unor echipe de fotbal, semănând ura, vrajba și competiția aberantă între oameni. Nivelul de degradare este atât de avansat, încât oamenii au ajuns să ucidă în numele sportului, fără să le pese de aproapele lor, fiind manipulaţi prin mass-media, care promovează un fals sistem de valori.

Sociologul Bruno Ştefan, preşedintele Fundaţiei Biroul de Cercetări Sociale, afirmă într-un interviu că toate tehnicile de manipulare cunoscute în literatura de specialitate au fost deja utilizate în România, inclusiv la referendumul din 2012, care a fost cea mai mare agresiune psihologică făcută asupra populaţiei în ultimii ani. În plus, el susţine că protestele din România sunt în totalitate manipulate politic, aducând şi argumente în acest sens.

Dar ce este manipularea politică? Manipularea este acţiunea prin care un individ este convins să acţioneze şi să gândească într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, şi nu cu interesele sale, prin utilizarea unor metode şi tehnici care distorsionează intenţionat adevărul, lăsând însă impresia libertăţii de gândire şi de decizie.

Spre deosebire de influenţa convingerii raţionale, prin manipulare nu se urmăreşte înţelegerea mai corectă a situaţiei, a problemei, ci inocularea unei înţelegeri profitabile pentru manipulator, făcând astfel ca indivizii să nu conştientizeze scopurile adevărate ale celor care îi influenţează şi, mai mult decât atât, să fie convinşi că ei înşişi îşi doresc să gândească şi să acţioneze în acel mod.

În general, manipularea este o formă de agresiune psihologică ce utilizează aceleaşi mijloace ca şi propaganda sau zvonul, în scopul devierii comportamentale.

Într-o măsură destul de mare, oamenii sunt fluctuanţi în ceea ce priveşte preferințele politice, iar cercetările sociologice arată că cei care aderă la vreun partid sau altul nu reprezintă decât maximum o treime din electorat. Marea majoritate a electoratului este dispusă să-şi modifice preferința politică chiar înainte de vot, iar acesta este unul dintre aspectele pe care se bazează toate campaniile electorale în pragul alegerilor. Există oameni care, la fiecare alegere, oscilează între un partid sau altul şi asupra lor se aplică cele mai variate tehnici de manipulare.

Renumitul psiholog social Philip Zimbardo clasifica manipulările după amplitudinea schimbărilor produse într-o situaţie socială. Există manipulări mici – care produc schimbări minore, tehnicile folosite cel mai frecvent fiind „piciorul în uşă“ şi „uşa în nas“ – prima urmărind să-l determine pe individ să accepte mai întâi o schimbare mică, pentru ca apoi să i se ceară să accepte o schimbare mai mare (de exemplu, în prima etapă omul este convins să stea faţă în faţă şi să dea mâna cu candidatul pe care în mod normal nu l-ar vota, dar după 3 dăţi în care îi strânge mâna, el este mai uşor de convins să-l voteze). A doua modalitate de manipulare este opusul celei dintâi. Astfel, prima cerinţă este atât de mare încât este imediat refuzată, iar a doua cerere apare cu mult mai rezonabilă în raport cu prima (de exemplu, alegătorilor li se cere de prima dată să se înscrie în partid şi să devină militanţi, pentru ca apoi, după ce ei își exprimă refuzul, să fie rugaţi să participe la un miting electoral al partidului respectiv).

Tehnicile de manipulare mici sunt numeroase și se bazează pe contactul direct, imediat, cu fiecare fiinţă în parte. Din această categorie fac parte inclusiv acţiunea de a petrece un timp cât mai îndelungat cu fiinţa respectivă, o anumită formă de şantaj sentimental, a apela la mândrie, la frică sau chiar a genera anumite curente de opinie care să-i prezinte pe cei vizaţi într-un mod abject, batjocoritor.

Manipulările medii sunt cele care se adresează unor grupuri de oameni. Aşa-numita spălare a creierelor se face prin izolarea fiinţelor umane şi controlul total al realităţii lor fizice, prin crearea unei dependențe faţă de manipulator sau faţă de sursele lui. Televiziunile joacă în aceste cazuri roluri importante: odată ce oamenii s-au obişnuit să urmărească doar un anumit post, ei încep să gândească la fel ca moderatorii sau politicienii implicaţi în propagarea mesajelor, refuzând să urmărească şi emisiunile altor televiziuni. În acest sens, un rol important îl are manipularea limbajului (utilizarea unor cuvinte care sunt încărcate sau, dimpotrivă, golite de conţinut), prin controlul emoțiilor (făcând apel la frică şi la ură), prin controlul relaţiilor interpersonale (prieteni cu aceleaşi convingeri). Se utilizează tehnici neurolingvistice, subliminale, non-verbale etc.

Manipulările mari sunt cele care se practică între state. Prin intermediul acestora, grupurile elitiste urmăresc să obțină anumite avantaje în urma modificării punctului de vedere al unei ţări. În aceste cazuri, defăimarea adversarilor și proliferarea unor știri false sunt printre cele mai des utilizate tehnici. Sunt cunoscute deja cazurile de manipulare exercitate de Statele Unite, prin intermediul CIA, cărora le-au căzut victime Vietnam, Irak, Serbia, Afganistan etc.

În cartea sa Tehnici de manipulare, Bogdan Ficeac a demascat multe cazuri în care puterea politică s-a folosit de astfel de tehnici de manipulare în anii 1990-1995. Cu cât un individ sau un partid are putere mai mare, cu atât este mai dispus să utilizeze un arsenal cât mai variat de tehnici de manipulare pentru a-şi întări controlul.

Numeroase cercetări au arătat că oamenii sunt cu atât sunt mai greu de manipulat (dar nu imposibil), cu cât nivelul lor de educaţie și nivelul lor de conștiință este mai ridicat.

Unii teoreticieni americani sunt de părere că alegerile viciază democraţia, căci oamenii nu aleg în mod liber, ci sunt determinaţi să voteze în urma unui bombardament psihologic căruia nu-i pot face faţă.

Cel mai adesea politicienii se aleg singuri, votul electoratului fiind minor şi uşor de influenţat în campanie, mai importantă fiind nominalizarea ca și candidat de către partidul politicianului. De aceea, politicienii nu răspund în fața alegătorilor, ci în fața şefilor de partide. Iar în ierarhia partidelor urcă mai uşor acei indivizi care folosesc cu mai multă dezinvoltură tehnicile de manipulare în relaţia cu colegii şi sunt mai slugarnici mai ales cu superiorii lor.

În România, chiar și protestele publice au ajuns să fie manipulate politic (atât cele organizate de sindicate, cât şi cele neasumate de nimeni, cum sunt cele faţă de DNA). Bruno Ștefan afirmă chiar că, dacă puterea nu ar fi vrut ca ele să aibă loc, lumea nu ar fi ieşit în stradă, aşa cum nu a ieşit în stradă ani îndelungaţi. „Piaţa Universităţii“, continuă el, „este un experiment pe care puterea politică îl realizează în mod constant: incită, stimulează exprimarea opiniilor populaţiei, trimite activişti care să fie prezenţi acolo şi să scandeze pentru compania care vrea să pună mâna pe Roşia Montană, pentru DNA, pentru exploatarea gazelor de şist etc.

Cei care dețin din umbră puterea stimulează înfiinţarea altor partide, creşterea numărului mişcărilor ecologiste, anti-capitaliste, îi incită pe unii oameni să iasă în stradă, pe de o parte pentru a arăta că este democratică şi că în România există mişcări civice, pe de altă parte pentru a deturna aceste mişcări spre alte interese ascunse şi, în plus, pentru a induce ideea că degeaba ies oamenii în stradă, căci jocurile se fac în altă parte, nu la guvern, minimalizând astfel orice iniţiative civice autentice care ar mai putea apărea, orice coalizări ale acestora într-o opoziţie care să-i pericliteze poziţia.

În mod normal, o mişcare de protest este asumată de o organizaţie şi primeşte un loc şi un timp pentru manifestaţii stradale. Fenomenul din 1990 a fost asumat public de către Liga Studenţilor. Acum mişcările de protest nu sunt asumate de nimeni, dar în Piaţa Universităţii camerele video și aparatele de fotografiat surprind adesea specialişti în manipulare, oameni care au fost sau sunt angajaţi ai unor servicii secrete, activişti ai partidelor de la putere sau ai altor organizaţii care urmăresc scopuri politice.

Piaţa Universităţii este acum un experiment în care se urmăreşte o reaşezare a scenei politice, aneantizarea opoziţiei politice, crearea unei alte opoziţii controlate de putere. Dacă nu ar fi aşa, poliţiştii i-ar aresta pe incitatori pentru că fac acţiuni neautorizate, deoarece îi cunosc şi știu în mod clar că fără ei nu ar mai veni nimeni la astfel de manifestări. Dar poliţia a primit ordin să nu aplice legea şi să nu-i sancţioneze pe cei care o încalcă.“

Reputatul lingvist american Noam Chomsky, profesor emerit la Universitatea Massachusetts Institute of Technology (MIT) din SUA este cunoscut în lumea întreagă pentru activitatea sa politică, îndeosebi în ceea ce priveşte critica vitriolantă la adresa politicii externe a Statelor Unite, dar şi a guvernelor altor mari puteri, motiv pentru care el este considerat o personalitate marcantă a stângii politice din Statele Unite. Noam Chomsky a identificat şi a explicat, într-o formulare pe înţelesul tuturor, regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică şi pe care el le numeşte strategii ale diversiunii. Ele au fost sintetizate în ceea ce poate fi numit Decalogul lui Chomsky.
1. Populația trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele ei adevărate. Pentru aceasta, trebuie să-i fie distrasă permanent atenţia de la problemele sociale reale, fiind apoi îndreptată către preocupări minore, dar cu mare impact emoţional.
2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii. Pentru aceasta, se inventează false ameninţări ori se creează probleme grave care îngrijorează în mod real şi antrenează opinia publică, iar apoi se oferă soluţiile prestabilite.
Un exemplu în acest sens: stârnirea unei stări de nesiguranţă în conștiința populaţiei, pentru ca apoi guvernarea „providenţială“ să salveze naţiunea prin impunerea unor legi represive ce sunt cerute chiar de către populația înfricoșată, cu preţul limitării propriilor libertăţi democratice. Nu-i așa că sună cunoscut?
3. Populația trebuie permanent pregătită pentru tot ce este mai rău. Pentru aceasta, mecanismele propagandei „albe“ (ce este oficială, integral asumată de guvern), „gri“ (ce este doar parţial asumată) şi „negre“ (ce nu este niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern ce este preocupat în permanenţă să amelioreze condiţiile de viață tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopulare dure se aplică gradat, pentru a preveni ori atenua eventualele proteste sociale. În acest fel, tot ceea ce este rău devine suportabil dacă este administrat în „porţii“ anuale bine dozate, conform unui program dinainte stabilit.
4. Populația trebuie să creadă că ceea ce guvernul îi pregătește, chiar dacă măsurile adoptate de acesta sunt nefaste, este tot pentru binele său. Pentru aceasta, trebuie doar să fie obținut acordul de moment al populației pentru adoptarea măsurilor economice dure ce urmează să fie implementate. Omul care este obişnuit cu ideea luării unor măsuri este dispus să accepte aproape orice, dacă este prevenit şi dacă măsura este amânată.
5. Populația trebuie să aibă o mentalitate care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte. Pentru aceasta, guvernul trebuie să se adreseze oamenilor ca şi cum ei ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, mulţimile sunt orientate spre un tip de gândire superficială, naivă care este propice pentru orice manipulări și intoxicări informaţionale.
6. Populația trebuie dezobișnuită să cunoască și să vadă problemele reale şi să fie încurajată să acţioneze sub impulsul emoţiilor. Pentru aceasta, este necesar să se apeleze mereu la reacţiile emoționale primare, nu la raţiune. Este necesar să fie încurajate reacţiile emoţionale tocmai pentru că acestea sunt cel mai uşor de manipulat.
7. Populația trebuie obişnuită cu satisfacții ieftine, care să-i ocupe timpul şi să o deturneze de la atingerea unor idealuri superioare. Pentru aceasta, un sistem de învăţământ corupt şi nefuncțional este instrumentul ideal, căci permite ținerea oamenilor într-o stare de ignoranţă şi manipularea opiniilor colective după bunul plac al clicii conducătoare.
8. Populația nu trebuie să aibă acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă. Pentru aceasta, trebuie să fie susținute financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce afectează în timp nivelul de inteligenţă al omului.
9. Populației trebuie să-i fie indus spiritul de turmă. Pentru aceasta, trebuie stimulat sentimentul individual de vinovăție, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta devin slabe asemenea oilor dintr-o turmă şi sunt uşor de controlat.
10. Populația nu trebuie să știe că există strategii şi mijloace de manipulare care chiar sunt folosite de către autorități. Pentru aceasta, se apelează la toate cuceririle de ultimă oră ale ştiinţei și ale tehnologiei, care permit cunoaşterea punctelor slabe atât din profilul psihologic al fiinţei umane individuale, cât şi al celor din profilul psihologic al maselor. În acelaşi timp, toate aceste modalități de acțiune subversivă trebuie discreditate prin mass-media, fiind prezentate ca „teoria conspirației“, astfel ca populația să nu creadă în existența mijloacelor şi strategiilor statale de manipulare.

5. Mâncare, apă şi aer

Aditivii distrugători, toxinele şi multe alte chimicale ce sunt introduse cu bună știință în hrana noastră ne otrăvesc efectiv creierul, făcându-i pe oameni să fie chiar proști, docili şi apatici. Fluorul prezent din abundență în apa de la robinet poate diminua chiar foarte mult coeficientul de inteligență. Aspartamul prezent în alimente este o altă excitotoxină care distruge neuronii prin intermediul excitaţiei nervoase excesive, periculoase, iar chemtrails-urile ne distrug treptat sistemul imunitar. Alături de mâncarea nesănătoasă de tip fast-food, cu carne provenită de la animale îndopate cu hormoni, cu cereale şi legume modificate genetic, aceste elemente otrăvitoare ce sunt deja prezente din plin în viața noastră prin intermediul hranei, al apei și al aerului nu fac altceva decât să distrugă încet, dar sigur sănătatea fizică şi psiho-emoţională a fiinţelor umane de pe această planetă, făcându-le să fie sedentare, letargice şi lipsite de reacție.

Fără să-şi dea seama, majoritatea oamenilor duc o viaţă vegetativă, pasivă și fără niciun țel, complăcându-se într-o stare de obediență ce le este impusă în mod insidios, prin modalități subversive de către agenții „iluminaților“ prin aceste tehnici de manipulare.

Editura Shambala a publicat în ultimii ani numeroase cărți și articole despre acest subiect. Dintre acestea, amintim: Un genocid planetar – zguduitorul secret dezvăluit al dârelor morții (chemtrails-uri), Enciclopedia aditivilor, Ghidul efectelor aditivilor alimentari uzuali, Codex Alimentarius etc.

6. Medicamentele ce dezlănțuie efecte secundare nocive

Utilizarea substanţelor ce produc dependență a devenit un instrument obișnuit pentru cei care au drept scop controlul minţii omului ignorant sau neavizat. Psihiatria este una dintre cele mai puternice arme în acest sens, dat fiind faptul că ea îi cataloghează pe oameni în funcţie de anumite comportamente şi afecţiuni. S-a ajuns până acolo, încât se consideră că aproape toţi oamenii suferă de tulburări mentale, iar dintre aceştia, mai ales, cei care pun la îndoială deciziile și acțiunile autorităţilor. Celor care lucrează în armată le-au fost administrate anumite medicamente periculoase, iar acest fapt s-a soldat cu creșterea numărului de cazuri de sinucidere. Din nefericire, în America la peste 25% dintre copii li se administrează neuroleptice care le afectează sistemul nervos. Motivul pentru care li s-au prescris aceste medicamente este acela că ei ar suferi de diverse tulburări psihice, cele mai multe dintre ele inventate.

În anii ʼ80, Henry Gadsden, managerul colosului farmaceutic Merck, fiind în pragul pensionării, se confesa revistei Fortune, arătându-şi dezamăgirea că uriaşul potenţial de producţie al firmei sale este destinat doar bolnavilor. El visa ca Merck să devină un fel de Wrigley şi, după modelul marelui producător şi distribuitor de gumă de mestecat, „să vândă la toată lumea“, inclusiv oamenilor sănătoşi. Trei decenii mai târziu, visul răposatului Gadsden a devenit realitate. Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice ţintesc din ce în ce mai agresiv către oamenii sănătoşi. Micile depresii, fenomene pasagere obișnuite ale vieţii, au devenit pentru acești indivizi ahtiați după câștiguri tulburări mentale grave, slăbiciuni sau stări proaste. Prin propaganda trusturilor farmaceutice, ele sunt transformate în afecţiuni înfricoşătoare, şi din ce în ce mai mulţi oameni normali şi sănătoşi ajung să devină, după baremele lor, bolnavi peste noapte. Într-o carte publicată în anul 2005, Selling Sickness. How Drug Companies Are Turning Us All Into Patients (Negoțul cu boala. Cum ne transformă companiile farmaceutice în pacienți), Alain Cassels (cercetător în domeniul medicamentelor la Universitatea Victoria din Canada) şi Ray Moynihan (jurnalist specializat în domeniul sănătății) fac o radiografie necruţătoare a strategiilor de marketing, care sunt în cel mai bun caz cinice atunci când nu sunt pur şi simplu criminale, ale producătorilor de medicamente. Cei doi cercetători dezvăluie modul în care, prin campanii de promovare abil concertate, industria farmaceutică mondială, având o cifră de vânzări de circa 500 de miliarde de dolari anual, exploatează în mod perfid temerile cele mai profunde ale oamenilor, cum ar fi cele legate de slăbirea fizică, de boală, de moarte etc.

Cu cât locuitorii, mai ales cei din ţările dezvoltate, se bucură de o viaţă mai lungă, mai sănătoasă, mai dinamică, cu atât campaniile publicitare îi transformă pe cei care se preocupă de sănătatea lor, în oameni panicaţi. Problemele minore sunt descrise ca tulburări extrem de grave, care necesită îngrijiri grabnice. Astfel, timiditatea se transformă în „anxietate socială“, iar tensiunea generată de sindromul premenstrual devine „tulburare disforică premenstruală“. Simplul fapt de a fi expus la un risc patologic devine o patologie în sine. Centrul acestui tip de comerţ cu boala se află în Statele Unite. Americanii reprezintă 5% din populaţia lumii, dar consumă 50% din medicamentele prescrise pe glob. Cheltuielile populaţiei în ceea ce priveşte sănătatea s-au dublat în ultimii şase ani din cauza faptului că preţurile la medicamente au crescut în mod dramatic, dar mai ales pentru că doctorii prescriu din ce în ce mai multe medicamente.

Americanul Vince Parry este un specialist în acest tip de marketing. Într-un articol intitulat în mod uluitor The Art of Branding a Condition (Arta de a inventa bolile) ce a fost publicat în revista Medical Marketing & Media, Parry explică metodele prin care firmele sale „favorizează crearea“ tulburărilor medicale: reevaluarea stării de sănătate; redefinirea unor boli cunoscute de mult şi redenumirea lor; crearea unor disfuncţii imaginare (preferatele lui Parry sunt disfuncţia erectilă, deficitul de atenţie la adulţi şi sindromul disforic premenstrual).

Cu o sinceritate dezarmantă, Vince Parry descrie modul în care companiile farmaceutice definesc bolile pentru a crea piața de desfacere pentru produsele precum Viagra sau Prozac. Sub patronajul firmelor de marketing, experţi medicali şi experți în marketing precum Parry se aşază la aceeaşi masă pentru a descoperi „idei noi despre definirea stării de boală şi a celei de sănătate“. Ceea ce primează în acest caz este modul nou, inedit în care se realizează prezentarea afecțiunilor în fața potenţialilor clienţi. Un raport al Business Insights, destinat directorilor de companii multinaţionale din sectorul farmaceutic este încă şi mai clar: capacitatea de „a crea pieţe noi pentru boli noi“ se traduce în cifre de vânzări de miliarde de dolari.

Una dintre strategiile cele mai performante, potrivit raportului, este de a modifica modul în care oamenii privesc afecţiunile banale. Ei trebuie „convinşi“ că „problemele care până acum au fost acceptate ca uşoare disconforturi“ necesită în prezent „intervenţia medicului“. Acelaşi raport se încheie cu o concluzie optimistă pentru viitorul industriei farmaceutice, însă cumplită pentru omul obișnuit: „Anii care vor urma vor fi martorii născocirii bolilor de către concernele farmaceutice“.

Nu a durat mult și „profeția“ s-a împlinit. În anul 2014, profesorul Philippe Even declara pentru televiziunea franceză France 4: „Industria farmaceutică a creat o piață plecând de la boli care nu există: de exemplu pre-hipertensiunea arterială, pentru care sunt tratați 1 milion de francezi și despre care se știe că tratamentele nu rezolvă nimic“.

Profesorii Philippe Even şi Bernard Debré au publicat în anul 2012 Ghidul celor 4.000 de medicamente utile, inutile sau periculoase. Pe fondul scandalului-monstru iscat de medicamentul pentru slăbit Mediator și care se estimează că a ucis circa 2.000 de persoane în Franța, lucrarea celor doi s-a vândut ca pâinea caldă. Însă breasla medicală nu le-a putut ierta dezvăluirile şi încălcarea legii nescrise a tăcerii, astfel că lui Even și Debré li s-a interzis să profeseze timp de un an de zile.

În acest context este dificil să se mai facă diferenţa dintre omul sănătos şi cel bolnav. Totuşi este evident faptul că, pe măsură ce aria de definire a unei patologii creşte, ea va atinge mai mulţi oameni sănătoși și, bineînțeles, vor creşte vânzările de medicamente. „În cele mai multe dintre cazuri“, afirmă Cassels şi Moynihan, „experţii medicali care redactează protocoalele de tratament (acestea cuprind suma tehnicilor ce trebuie aplicate în funcţie de cazul aflat sub îngrijire, n.n.) sunt în acelaşi timp plătiți de industria farmaceutică. Iar această industrie prosperă dacă protocoalele le favorizează vânzările.“ Potrivit acestor experţi, 90% din bărbaţii americani suferă de o tulburare numită… hipertensiune arterială, aproape jumătate dintre femeile americane suferă de disfuncţia denumită FSD (disfuncţie sexuală feminină), iar 40 de milioane de americani ar trebui urmăriţi atent din cauza nivelului, chipurile, ridicat al colesterolului. Bineînţeles, este susţinută ideea că toate aceste tulburări pot fi vindecate doar cu medicamente. Metodele de prevenţie și efectele secundare sunt, așa cum era de așteptat din partea industriei farmaceutice avide de câștiguri, trecute cu vederea.

Medicul generalist Des Spence afirmă într-un interviu luat de British Medical Journal în iulie 2008 că a fost contactat pentru a participa la o specializare în urma căreia trebuia să devină un expert într-o maladie născocită de imaginaţia industriei farmaceutice. Conducerea universității la care preda i-a transmis lui Spence oferta unei firme în care scria: „Căutăm lideri de opinie (…) a căror activitate va consta în influenţarea gestionării şi terapiei viitoare a disfuncţiei sexuale feminine (…) prin dorinţă hipoactivă“. Firmele producătoare de medicamente, care au o boală de inventat pentru a crea o piaţă pentru un anumit medicament, racolează medici pe care îi folosesc într-o schemă de marketing cu scopuri stabilite dinainte. Astfel, aceşti aşa-zişi slujitori ai lui Hipocrate nu au niciun fel de libertate de mişcare. Totul, evident, în schimbul unor avantaje financiare, dar şi al prestigiului, al notorietăţii pe care o asemenea campanie o aduce. Dar „partea cea mai neplăcută în toată această poveste“, continuă Spencer, „este lipsa oricărei legitimităţi medicale a disfuncţiei sexuale feminine prin dorinţă hipoactivă. […] Patronii industriei farmaceutice plănuiesc să transforme această disfuncţie scornită într-o boală gravă. Iar pentru aceasta, este important să existe o acoperire mediatică, mărturii ale celebrităţilor, dar mai ales experţi medicali deghizați în somități, care să legitimeze totul. «Experţii» estimează că 40% din femei «suferă» de această «boală». Iată un exemplu de simplificare numai bună pentru a fi citată peste tot! Uneori această «problemă» este prezentată ca fiind un efect secundar al luptei feministe, când, de fapt, este vorba doar de o manipulare cinică. Prin dezinformarea pe care o realizează cu consecvență, marile concerne farmaceutice otrăvesc viaţa oamenilor; momentele voastre de slăbiciune, tristeţea, calviţia, libido-ul în scădere etc. sunt considerate în mod automat simptome de boală“, conchide medicul din Glasgow.

În cartea best-seller Die Krankheitserfinder (Inventatorii de boli), Jorg Blech, biochimist german, stabilit în Statele Unite şi corespondent pentru Der Spiegel, New Scientist şi The Guardian, explică modul în care industria farmaceutică în colaborare cu experţii de marketing a impus scăderea arbitrară a nivelului normal al colesterolului pentru ca oamenii perfect sănătoşi să devină peste noapte bolnavi. Tot aici se explică şi de ce femeile la menopauză au fost terorizate în ultimele două decenii de pericolul îmbolnăvirii de osteoporoză pentru a favoriza vânzările la medicamentele care ar preveni fracturile. Apoi, autorul prezintă tehnicile de manipulare a opiniei publice care sunt realizate cu scopul de a crea o piaţă impresionantă a pilulelor care tratează impotenţa.

„Între anii 1984 şi 1987, tratatul Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder (DSM 4), care este cartea de căpătâi a psihiatrilor americani, a introdus 77 de noi boli mentale“, scrie Jean-Claude St-Onge în articolul Reversul pilulei, publicat în revista Ecosocietes, în anul 2004. „Pentru a introduce aceste noi boli, așa-zișii specialiști au schimbat însăși definiţia bolii. Oricine resimte la un moment dat o stare de rău devine automat bolnav. Şi, bineînţeles, subliniază St-Onge, pentru fiecare boală există un medicament.“ Iată câteva exemple de „boli noi“: timiditatea este „reciclată“ sub numele de „anxietate socială“, naturala regurgitare la bebeluşi devine „reflux esofagian patologic“, omeneasca senescenţă se transformă în „insuficienţă circulatorie cerebrală“, până şi stresul de la loterie este definit ca fiind un „traumatism al biletului necâştigător“.

În aprilie 2004, o anchetă extrem de bine documentată şi aprofundată, realizată de Lisa Cosgrove, cercetător la Universitatea Massachusetts din Boston, şi publicată în prestigioasa revistă Psycho-Therapy and Psychosomatics, a demonstrat că mai bine de jumătate dintre psihiatrii care au lucrat la redactarea DSM 4 au fost plătiţi de firmele care fabrică exact medicamentele ce tratează aşa-zisele boli noi introduse în manual.

Numărul persoanelor depresive de pe mapamond a crescut de şapte ori din 1970 până în 1996, relevă St-Onge. În Statele Unite, numărul de consultaţii în urma cărora s-au prescris antidepresive s-a dublat între anii 1980 şi 1989. O tendinţă similară s-a înregistrat în tot Occidentul. Numărul femeilor care iau antidepresive este triplu faţă de cel al bărbaţilor, iar milioane de copii americani le iau cu regularitate. Cu toate că antidepresivele nu sunt indicate în tratamentul depresiilor uşoare la adulţi, ele sunt prescrise cu „generozitate“. Motivele pentru care medicii o fac totuşi sunt următoarele: În anul 1990, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a pus la punct un program de formare rapidă, cu durata de o jumătate de zi, care să le permită medicilor generaliști să pună un diagnostic, chiar și în cazul tulburărilor psiho-emoționale, într-un timp scurt, pornind de la simptomatologia clinică. Permisiunea acordată astfel medicilor generalişti de a trata depresia a dus la creșterea de câteva ori a vânzărilor de antidepresive. Al doilea motiv constă în faptul că societăţile farmaceutice au culpabilizat medicii, acuzându-i în mod repetat că rata crescândă a sinuciderilor li se datorează, pentru că nu prescriu suficiente antidepresive.

Propagandiștii de serviciu ai concernelor (lobby-ştii) au lansat chiar ideea că 60-70% din sinucideri sunt cauzate de depresiile netratate. Potrivit profesorului Jean-Claude St-Onge, femeile sunt în mod deosebit vizate de eforturile concernelor farmaceutice de a ne face viața un continuu periplu între diverse tratamente medicale. Până acum trei decenii, ele mergeau la medic doar atunci când erau însărcinate, în vreme ce astăzi merg la consult în chestiuni de contracepţie şi de menopauză, precum și pentru toate nimicurile. De altfel, se vorbeşte deja şi despre… peri-menopauză (perioada de dinainte de instalarea menopauzei şi până la instalarea ei propriu-zisă), o nouă „afecţiune“ pe care industria farmaceutică încearcă să o impună. Ca urmare, femeile au devenit mari consumatoare de pastile pe perioade tot mai lungi de timp.

Hormonoterapia substitutivă este un un pas uriaş în direcția „medicalizării“ vieţii femeii. Cu toate că 75% din femei nu manifestă niciun simptom deranjant atunci când ajung la menopauză, producătorii farmaceutici şi experții lor de marketing apelează la frica de îmbătrânire a femeilor pentru a-şi vinde produsele, deși știu că acestea nu folosesc la nimic, dar produc efecte secundare nefaste: dureri de cap, grețuri, infecţii genito-urinare, varice la picioare, sensibilitate mamară etc.

Osteoporoza, procesul prin care densitatea osoasă scade odată cu vârsta, a devenit o ţintă de marketing în cazul femeilor de vârsta a doua. Dar probabil cel mai sfruntat tertip al industriei farmaceutice este deja disfuncţia sexuală la femei (DSF), despre care se afirmă în mod viclean că ar suferi 40% din femeile cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani. Dar cine a născocit această cifră? Jean-Claude St-Onge spunea în această direcție că un studiu realizat în Statele Unite cerea unui număr de 1500 de femei să răspundă cu „da“ sau „nu“ la 7 întrebări. Dacă răspundeau cu „da“ fie şi numai la una dintre întrebări, ele erau imediat diagnosticate ca suferind de DSF. Printre așa-zisele bolnave se numărau cele care au avut un libido scăzut mai mult de două luni pe an, care au avut stări de anxietate în raport cu actul amoros sau care au avut probleme de lubrifiere (Journal of the American Medical Association, 1991).

Cea mai eficientă strategie de marketing pentru propagarea convingerii în existența bolilor fictive este frica. Pentru a vinde hormonul de substituţie femeilor aflate la menopauză, s-a mizat pe frica lor de o iminentă criză cardiacă. Pentru a le inculca părinţilor ideea că cea mai mică depresie necesită un tratament serios şi îndelungat, s-a mizat pe teama acestora de riscul apariției unor tendinţe sinucigaşe la tineri. Pentru a vinde medicamente anticolesterol, s-a mizat pe teama oamenilor de moartea prematură. Toate acestea se petrec în pofida faptului că de multe ori medicamentele promovate în mod obsesiv în reclamele televizate produc efecte inverse celor scontate. În noul limbaj de marketing se vorbește deja despre „farmacoterapia fricii“.

„Dacă altădată puteam spera să găsim un tratament pentru fiecare boală, astăzi negustorii de sănătate, mai mult ca niciodată, vor să găsească o boală pentru fiecare medicament pe care-l fabrică“, constata cu ironie medicul Martin Winkler în postfaţa lucrării lui Jorg Blech, Născocitorii de boli. „Manipulând membrii influenţi ai comunităţii medicale, lobby-urile industriei farmaceutice au modificat gradat indicii normali ai anumitor parametri fiziologici (colesterol, tensiune arterială etc.) pentru a creşte astfel, în mod artificial, numărul pacienţilor susceptibili a fi trataţi.“ „Căci“, conchide Winkler, „a-i face pe oamenii perfect sănătoşi să creadă că trebuie să se trateze chiar dacă nu au propriu-zis o boală le asigură fabricanţilor o veritabilă rentă viageră.“

Următoarea anecdotă reflectă pe deplin adevărul ce se ascunde în spatele comerțului cu medicamente.

Doi prieteni mergeau pe o stradă. Unul dintre ei intră într-o farmacie să cumpere medicamente. După câteva minute, el iese afară și aruncă medicamentele direct în canal. Celălalt îl întreabă, consternat: 
– De ce ai aruncat medicamentele ?
– Am fost la doctor, la un consult. Mi-a dat o rețetă. L-am plătit, că trebuie să trăiască și el. Am intrat la farmacie, am plătit medicamentele, că trebuie să trăiască și farmacistul…
– Și atunci… de ce le-ai aruncat ?
– Pai, după ce am citit contraindicațiile din prospect, am decis că trebuie să trăiesc și eu…

7. Proiectele viclene de control mental sunt puse pe ascuns în practică de guvernele marilor puteri ale lumii

În ceea ce privește controlul mental, cele mai multe ființe umane își exprimă scepticismul imediat ce este pomenit subiectul și în orice caz se îndoiesc că ele ar fi în vreun fel subiecții unei astfel de tehnici. Adevărul este însă că pe această planetă controlul mental se exercită deja de către agenții unei pseudo-elite financiar bancare, în diferite grade, pe nesimțite, prin nenumărate mijloace, directe sau indirecte, fine sau dure: cenzura presei şi a mijloacelor audio-vizuale, sistemul de școlarizare, sistemul politic, alimentația chimizată, armele psihotronice, sistemul HAARP etc. De fapt, ori de câte ori lăsăm știrile alarmiste, senzaționale și totodată false din ziare, din programele de televiziune sau din reclame să ne influenţeze percepţiile, înțelegerea și deciziile, ne lăsăm practic controlaţi din punct de vedere mental.

La ora actuală există o vastă reţea de centre de control mental pe întregul glob. La începutul secolului trecut, exista deja Directoratul Armatei Britanice pentru Război Psihologic comandat de generalul de brigadă John Rawlings Rees. Această instituţie avea legături strânse cu Clinica Tavistock, fondată în anul 1920 cu susţinerea directă a familiei regale britanice, prin intermediul ducelui de Kent. Mai târziu, a apărut Institutul Tavistock pentru Relaţii Umane din Londra, care a ajuns să fie apoi centrul unei rețele globale care include Institutul Stanford din Statele Unite.

Scopul organizaţiilor de acest tip este controlul umanităţii prin intermediul unor metode de manipulare a minţii. Rawlings Rees a fost un susținător notoriu al metodelor eugeniei, ce erau și sunt folosite la ordinul „rasei conducătoare“. El a studiat „traumele războiului“ în timpul Primului Război Mondial şi a ajuns la concluzia că, prin crearea unor condiţii speciale, poate fi declanşat şi generat la orice ființă umană un comportament nevrotic. Rawlings afirmă în cartea sa Modelarea psihiatriei în condiții de război, publicată în anul 1945, că Institutul Tavistock ar fi demonstrat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial că în medie „o zecime din populaţie este retardată mental, atât în plan psiho-patologic, cât şi din punct de vedere genetic“. În opinia sa, acești oameni ar trebui ţinuți sub control pentru a proteja societatea civilă, iar statul ar trebui să folosească diferite metode, inclusiv cele psihiatrice, pentru a împiedica creșterea numărului acestor oameni, în special în ţările subdezvoltate.

Tavistock a fost instituţia care s-a ascuns în spatele subculturii drogurilor şi a mişcării populare hippie din anii ʼ60, cu concursul CIA, care a pus la dispoziţia tuturor periculosul drog de sinteză numit LSD și a recurs la operațiuni de spălare a creierului comandate de membri la vârf ai clicii satanice a așa-zișilor „iluminați“. Acești indivizi fără scrupule au pus la punct tehnici din ce în ce mai puternice pentru a îndobitoci rasa umană și pentru a o controla cât mai îndeaproape, întocmai ca pe o turmă de animale cu față umană.

Aldous Huxley, un agent al Institutului Tavistock şi promotor al „revoluţiei“ din anii ʼ60, a revelat care este agenda instituţiei la o conferinţă pe care a ţinut-o la Şcoala de Medicină din California, în anul 1961. Iată ce afirma el: „În timpul generaţiei următoare va apărea o metodă farmaceutică ce va face ca oamenii să îşi iubească robia şi să accepte dictatura fără crâcnire. Ea va da naştere unui gen de lagăr de concentrare global care va permite suprimarea libertăţii oamenilor fără ca aceştia să se plângă. Dimpotrivă, ei se vor bucura, căci orice dorinţă de a se revolta le va fi înlăturată prin metode de control al minţii, prin propagandă şi prin folosirea pe scară largă a produselor farmaceutice. Aceasta va fi, probabil, revoluţia finală.“

Monarch este unul dintre nenumăratele programe negre din cadrul proiectului MKUltra, finanţat prin CIA. În pofida dezmințirilor oficiale, el nu numai că este continuat la ora actuală sub alte nume, dar a fost extins chiar foarte mult. La baza acestor proiecte ce se implementează în lumea întreagă se află controlul mental pe bază de traume, care implică, printre altele, recurgerea la ritualuri satanice. Structura psiho-emoțională a ființei umane are un mecanism de apărare care declanșează compartimentarea conștiinței atunci când ea este supusă la o traumă profundă, greu de suportat. Aşa se explică, de exemplu, de ce oamenii nu-şi pot aminti ce s-a petrecut în timpul accidentelor majore de circulaţie. Mulţi soldaţi sunt afectaţi de această tulburare atunci când asistă la un măcel inimaginabil, căci mintea lor selectează şi blochează respectivele amintiri insuportabile, pe care apoi nu şi le mai pot aduce aminte decât prin regresie hipnotică sau prin tehnici de yoga.

Membrii grupărilor oculte ale francmasoneriei mondiale au înţeles acest mecanism, pe care l-au studiat în cadrul proiectelor lor inumane cu ajutorul unor savanți lipsiţi de scrupule, dornici de glorie și avizi după bani, și îl folosesc tot mai mult pentru a forma astfel ființe obediente care să îi slujească fără obiecții.

Tortura prin abuz sexual, hăituirea cu câini, bătaia violentă, amenințarea cu moartea sau torturarea altor persoane sub privirile victimei sunt numai câteva dintre metodele ce sunt folosite în proiectul Monarch pentru generarea unor traume care compartimentează conștiința. Terapeutul britanic Vera Diamond a dezvăluit că sexul anal practicat cu violență de sataniști cu copiii de sex masculin este o metodă folosită cu siguranță pentru a produce scindarea conștiinței victimelor în personalități multiple. Penetrarea anală produce în ființa unui copil o durere atât de mare, încât șocul în sine provoacă o diviziune a personalităţii. Trauma este numită şoc vaso-vagal, iar mintea prezintă ulterior mai multe secţiuni sau bariere amnezice, după modelul analogic al unui fagure de miere. Psihanalistul american Milton Erickson nu era străin de aceste experimente ale sceleraților din gruparea așa-zișilor „iluminați“.

Odată ce conștiința este compartimentată, multiplele personalități ce rezultă astfel pot fi programate pentru îndeplinirea unor sarcini criminale sau participarea la tot felul de experimente. Prin folosirea unor cuvinte-cheie, sunete sau semnale vizuale, aceste compartimente ale conștiinței sunt aduse în prim-plan sau sunt împinse în plan secund, precum nişte sertare.

Compartimentul activat devine totodată compartimentul conştient al persoanei în cauză, după care el este „scufundat“ din nou în subconştient prin intermediul unei comenzi ce permite activarea unui alt compartiment. Altfel spus, după ce victima îndeplineşte o anumită sarcină, ea uită complet ce a făcut. Această stare a devenit cunoscută sub numele de „tulburare de personalitate multiplă“ (din limba engleză MPD – Multiple Personality Disorder) sau „tulburare de identitate disociată“ (din limba engleză DID – de la Dissociative Identity Disorder). Fiinţa respectivă devine ușor de manipulat, căci compartimentele nu devin „personalităţi“ în sine, ci doar fragmente disociate, care s-au detaşat de restul conştiinţei. Analogic vorbind, ele pot fi controlate prin intermediul parolelor ca și cum ar fi rotit butonul unui aparat de radio şi ar fi prins un anume post.

Aceste tehnici sunt primitive în comparaţie cu ultimele metode de manipulare, prin folosirea undelor cerebrale, pe care psihopații din gruparea așa-zișilor „iluminați“ le folosesc în încercarea lor nebunească de a subjuga întreaga omenire. În anul 1921, Traugott Konstantin Oesterreich, profesor la Universitatea Tübingen din Germania, a scris un studiu clasic despre sindromul personalităţii multiple şi despre posesiunea demoniacă, intitulat Despre posesiunea demoniacă sau de altă natură. Studiul a revelat faptul că metodele de control al minţii pe bază de traume au fost practicate în Franţa, Germania şi Belgia cu mult timp înainte de secolul al XX-lea. Există martori care au relatat că britanicii au folosit agenţi programaţi prin intermediul acestei metode de scindare a minţii fiinţei umane în personalităţi multiple încă din timpul Primului Război Mondial. Deşi trauma pare uitată, ea rămâne bine ascunsă în subconştientul victimelor, continuând să le chinuie şi să le afecteze viaţa la nivel fizic, emoţional, mental şi spiritual. Mulţi oameni care au fost abuzaţi sexual şi traumatizaţi în mod sistematic în copilărie sunt instabili din punct de vedere emoţional. Mai mult, dacă programarea a încetat şi blocajele mentale încep să se destrame, fiinţa în cauză începe să fie foarte afectată, dacă nu se face ceva pentru reunificarea conștiinței și depășirea traumelor.

Cunoscutul scriitor David Icke afirma la un moment dat: „Am asistat la mai multe şedinţe ale terapeutului Vera Diamond şi am văzut oameni trecând succesiv de la o personalitate la alta, extrem de diferite între ele, la auzul unui singur cuvânt sau al unei singure fraze. Experienţa este absolut şocantă. Una dintre pacientele Verei trebuie să poarte în permanenţă la ea o pungă pentru colectarea urinei, căci vezica i-a fost distrusă prin tortură. Fişa ei medicală conţine o listă impresionantă de afecţiuni, iar când a fost consultată de un medic, acesta a rămas şocat. Când am cunoscut-o, această doamnă avea doar 30 de ani.“

Toţi psihologii, lucrătorii sociali şi poliţiştii din Marea Britanie învaţă despre sindromul personalităţii multiple de la specialiştii Grupului Tavistock, care susţin cu un tupeu inimaginabil că reprezintă autoritatea cea mai competentă în tratarea acestei tulburări, deşi în realitate tocmai ei sunt cei care o folosesc în secret pentru programarea mentală a oamenilor. Dr. William Sargant, un psihiatru de la Institutul Tavistock, a scris următoarele rânduri în cartea sa, Bătălia pentru minte, apărută în anul 1957: „După alterarea anumitor funcţii cerebrale, în mintea oamenilor pot fi inoculate tot felul de convingeri şi idei prin inducerea, accidentală sau voită, a unor sentimente de teamă, mânie sau tulburare. Dintre toate efectele nefaste, cele mai des întâlnite sunt alterarea temporară a raţiunii şi amplificarea sugestibilităţii. Manifestările de grup ale acestor tulburări sunt cunoscute uneori sub numele de «instinct de turmă» şi apar în mod spectaculos în timpul războiului, al epidemiilor grave şi în alte momente similare de pericol, care sporesc anxietatea şi implicit sugestibilitatea, atât la nivel individual, cât şi la nivel de masă“.

Acesta este, de altfel, și motivul pentru care publicului i se servesc pe tavă atâtea ştiri nefaste, care induc un sentiment de teamă, mânie sau tulburare și apariția unei stări de receptivitate față de sferele de forță infernale. Dacă ne-am întrebat vreodată care este rostul Știrilor de la ora 17 de pe postul de televiziune ProTV sau al altor știri de acest gen, de pe alte posturi TV, în care ni se prezintă cu lux de amănunte evenimente tragice și oripilante, cataclisme, accidente cumplite și crime oribile, ei bine, aceste este, în mare, răspunsul.

Oamenii aflaţi în astfel de programe de control al minţii sunt folosiţi pentru tot felul de sarcini murdare. Ei pot fi „activaţi“ ca să comită asasinate, așa cum a fost cazul ucigaşilor lui John Lennon şi Robert Kennedy, dar și al altor ucigași în serie. Este explicabil acum de ce sunt comise atât de multe asasinate de către oameni care au acelaşi profil mental, aşa-numiţii „trăgători singuratici“. Aceştia nu sunt singuratici şi nu ar fi nici nebuni dacă li s-ar permite să-și trăiască viața. Ei sunt indivizi programaţi fără știrea lor, de multe ori încă din copilărie. Metoda este cât se poate de simplă, iar scenariul aproape identic în fiecare dintre cazuri. „Păpușarii“ dispun după bunul lor plac de astfel de „roboţi“ umani pentru a plasa bombe, asigurându-se apoi că aceștia se află la locul potrivit pentru a fi prinşi şi acuzaţi. Ei pot fi programați în continuare în timp ce se află în arest, astfel încât să se convingă ei înşişi că sunt singurii vinovaţi. Dr. Louis Jolyon „Jolly“ West, infamul agent CIA care s-a ocupat de experimentele de control al minţii, a fost cel care a făcut „examinarea mentală“ a fostului soldat SUA acuzat de plasarea bombei din oraşul Oklahoma în aprilie 1995. West a fost implicat în proiectul MKUltra, iar unul dintre cei mai mari susținători ai lui a fost guvernatorul statului California de atunci, devenit ulterior preşedinte al Statelor Unite, Ronald Reagan.

7. Proiectele viclene de control mental sunt puse pe ascuns în practică de guvernele marilor puteri ale lumii 
 

De-a lungul anilor, au apărut o sumedenie de „trăgători nebuni“, care comit asasinate în masă. Două cazuri oribile s-au produs în Marea Britanie. Primul incident a avut loc în orăşelul Hungerford din Berkshire, la 19 august 1987, când Michael Robert Ryan, un bărbat şomer, a împuşcat mortal 16 persoane, inclusiv pe mama lui, iar apoi s-a sinucis. Al doilea incident a avut loc în orăşelul Dunblane din Scoţia, pe data de 13 martie 1996. Un „nebun“ pe nume Thomas Hamilton a intrat înarmat într-o şcoală şi a deschis focul, împuşcând 16 copii aflaţi într-o sală de sport împreună cu profesoara lor.

Efectul acestor incidente asupra conștiinței colective a sute de milioane de oameni din întreaga lume, dar mai ales din Marea Britanie, a fost major. Un val de teamă şi nesiguranţă a cuprins populaţia. La scurt timp după aceste incidente s-a produs masacrul de la Port Arthur, un orăşel din Tasmania, în Australia, când un alt „trăgător“, pe nume Martin Bryant, a „înnebunit“ şi a ucis 35 de oameni în data de 28 aprilie 1996. A urmat apoi incidentul în care un bărbat din Marea Britanie a atacat cu maceta un grup de copii şi profesori de la o şcoală din Wolverhampton. La Jonesboro, Arkansas, în luna martie 1998, s-a produs un incident tragic similar cu episodul din Dunblane, Scoţia denumit „Dunblane-ul american“. Doi copii, Mitchell Johnson în vârstă de 13 ani și vărul său, Andrew Golden în vârstă de 11 ani au deschis focul asupra colegilor şi profesorilor lor de la şcoala Westside Middle School, aflată la numai 130 de mile de biroul lui Bill Clinton de la Little Rock. Cei doi au tras 27 de focuri de armă şi au ucis patru elevi şi un profesor, rănind încă un număr mare de persoane. Unii criminali de acest gen frecventează secte sataniste. Incidente similare s-au petrecut la Pearl, Mississippi, pe data de 1 octombrie 1997, şi la West Paducah, în Kentucky, şi Stamps, Arkansas, în luna decembrie a aceluiaşi an. Despre cei implicaţi în atacul din Pearl s-a afirmat că făceau parte dintr-o grupare satanistă. De atunci şi până în prezent s-au mai produs numeroase asemenea atacuri. Toate aceste evenimente poartă amprenta operaţiunilor de control mental.

Ce anume se petrece, de fapt? Privind profilurile acestor oameni se poate observa că cei mai mulţi dintre ei sunt cel puţin ciudaţi, dezechilibraţi mental. „Nu era zdravăn la minte“, l-au descris vecinii pe Martin Bryant, ucigaşul din Port Arthur. Acest profil se dovedeşte ideal atunci când se doreşte ca un criminal să fie etichetat drept un „trăgător singuratic“. În cazul lui Bryant, acesta tocmai se întorsese dintr-o vacanţă de două săptămâni petrecută în Statele Unite, când a „înnebunit“ şi a pus mâna pe armă. Cei care îl cunoşteau au declarat că s-a întors din SUA schimbat, acest fapt fiind evident chiar dacă el avea deja la activ un lung istoric de probleme psihiatrice. Între anii 1983-1984 a fost „examinat“, ce coincidență, tocmai de dr. Eric Cunningham Dax, de la institutul Tavistock, care a decis ce „tratament“ trebuie să i se prescrie în continuare. Dr. Dax a fost decenii la rând un apropiat al doctorului John Rawlings Rees, cel care a lansat întreaga operaţiune de spălare a creierelor de la Tavistock.

Cercetători independenți au demonstrat că organizaţiile teroriste de genul IRA au oameni aflaţi „în adormire“, persoane care nu sunt folosite ani la rând, uneori decenii, până când apar circumstanţele potrivite pentru a li se cere să îndeplinească o anumită sarcină. La fel se petrec faptele şi în domeniul controlului mental. Există oameni programaţi să trăiască în comunitate cu un anumit profil moral, până când apare momentul oportun ca ei să fie folosiţi. În limbajul de specialitate, ei sunt cunoscuţi și sub numele de „ochi morţi“. Ei nu au nicio idee că sunt folosiţi în acest fel, și nici măcar nu sunt cu adevărat responsabili de ceea ce se petrece în mintea lor.

Interesant este cazul ucigaşului din Dunblane, francmasonul Thomas Hamilton. Acestuia i s-a permis să poarte arme, deşi comportamentul lui ciudat ar fi trebuit să determine autoritățile să-i retragă permisul de port-armă. De asemenea, nimeni nu ştie de ce i-a luat poliţiei din Port Arthur o oră ca să răspundă la apel, deşi locul în care s-a produs masacrul era situat în imediata apropiere a sediului ei, iar poliţiştii au fost informaţi de această tragedie la numai câteva minute de la primul foc de armă al lui Bryant.

Un amănunt ce este comun lui Bryant, Hamilton şi multor altora de teapa lor este acela că toţi foloseau neurolepticul Prozac. Printre efectele secundare ale acestui medicament se numără nervozitatea, anxietatea, tendinţele suicidare, hipomania şi comportamentul violent, mai ales dacă tratamentul încetează. Medicilor li se recomandă să nu prescrie acest medicament bolnavilor care au avut vreodată episoade maniacale. Urme ale ingredientului activ din Prozac s-au găsit inclusiv în sângele lui Henry Paul, șoferul prințesei Diana, care a intrat într-un stâlp cu automobilul pe care îl conducea și în care se afla împreună cu prințesa.

Care este aşadar motivaţia aflată în spatele acestor oribile masacre armate? Răspunsul este simplu și în același timp zguduitor: manipularea minţii şi a emoţiilor. Unde se petrec aceste crime în masă? Nu în cartierele interlope ale marilor oraşe precum Londra, Glasgow, Los Angeles sau Sidney, ci în micile comunităţi liniştite, în care toată lumea se simte în siguranţă. În mod similar, atacul cu bombă săvârșit de Timothy McVeigh şi împuşcăturile din şcoală nu s-au produs în New York sau Washington, ci în Oklahoma. Nu putem subestima efectul terifiant major pe care îl au asemenea evenimente asupra psihicului colectiv, care atrage după sine dorinţa oamenilor de a fi „protejaţi“ de autorităţi. În consecință, pe străzi şi în şcoli apar tot mai multe camere de luat vederi, pentru ca oamenii să se obişnuiască cu ideea că sunt „protejaţi“ de pericol de către „Fratele cel Mare“, adică de guvernul din umbră constituit din membrii clicii satanice a așa-zișilor „iluminați“.

După masacrul din Australia, în publicația londoneză Daily Mail a apărut un titlu cu litere de o şchioapă, care a sintetizat perfect reacţia pe care au dorit să o provoace manipulatorii: „Oare chiar nu mai există niciun loc în lume în care să te simţi în siguranţă?“ Atunci când astfel de tragedii se petrec într-un orăşel liniştit, ele catalizează într-o măsură şi mai mare o reacţie de tipul: „Doamne, la fel mi s-ar putea petrece şi mie sau copiilor mei. Trebuie ca autorităţile să ne protejeze.“ O minte traumatizată este mult mai susceptibilă să fie manipulată.

În SUA, clica așa-zișilor „iluminați“ doreşte să suprime dreptul constituțional al populaţiei de a purta arme de foc, tocmai pentru că vizează astfel prevenirea oricărei încercări de revoltă. Desigur, cu toții ne dorim, ca de altfel orice om normal și sănătos la minte, ca lumea să renunţe la armele de foc, dar atunci când motivaţiile care se află la baza legilor ce interzic deținerea armelor de foc de către populație sunt atentatele de la Hungerford, Dunblane, Tasmania, Oklahoma etc., merită să ne punem unele întrebări și să facem conexiuni inteligente. Avem de-a face cu acelaşi mecanism: crearea problemei – reacţia populației – impunerea soluţiei dinainte stabilite.

Totuși, este greșit să credem că legile ce restricționează armele vor putea opri pe cineva să ucidă, dacă respectiva persoană va avea într-adevăr această intenţie. Arma folosită de Martin Bryant în Port Arthur era furată, şi el nu avea licenţă de port-armă. O lege care ar fi interzis portul de armă nu l-ar fi oprit cu nimic pe Bryant, dar adevăratul motiv pentru care asemenea legi sunt introduse pretutindeni în lume este împiedicarea populaţiei să se apere atunci când se va da ordinul să fie prinşi și pedepsiți toţi cei care se opun planurilor malefice ale guvernului din umbră. În Marea Britanie, părinţii copiilor ucişi la Dunblane au fost folosiţi în mod abuziv pentru a adopta o legislaţie anti-arme, propusă de aceiaşi oameni care au orchestrat crima împotriva acestor copii. Adolf Hitler a introdus o legislaţie similară de îndată ce a început să ducă oameni în lagărele sale de concentrare. Lagăre similare au fost deja construite în Statele Unite prin intermediul unei organizaţii numite FEMA, Agenţia Federală pentru Managementul Situaţiilor de Criză (Federal Emergency Management Agency), înfiinţată tocmai de Zbigniew Brzezinski, un personaj malefic și lugubru, același care împreună cu potentatul David Rockefeller a înfiinţat Comisia Trilaterală.

Așa-numiții roboţi umani, nefericitele victime a căror minte este controlată, sunt folosiţi, de asemenea, ca să transmită mesaje între diferite persoane importante din rețeaua subversivă, în afara canalelor obişnuite. Acestea includ informaţii neoficiale schimbate între liderii lumii sau între ei şi capii reţelelor ilegale de trafic de droguri (controlate, bineînțeles, de grupările oculte ce conduc din umbră destinele acestei planete). Oamenii ce sunt programaţi prin intermediul sindromului personalităţii multiple dezvoltă o bună memorie fotografică. Cuvintele comunicatului le sunt dictate sub hipnoză, apoi compartimentate, folosind de multe ori șocurile electrice, care reduc nivelul de zahăr din sânge și fac astfel ființa respectivă mai predispusă către sugestibilitate. Ulterior, un simplu cuvânt, o frază sau un gest sunt suficiente pentru a activa respectivul compartiment mental, iar „robotul uman“ reproduce cuvânt cu cuvânt mesajul comunicatului, întocmai ca o bandă înregistrată. Se știe că mulţi dintre liderii lumii, făcând parte din câteva clanuri clar alese, se află ei înşişi sub influenţa controlului mental, pentru a avea siguranța că nu trădează, sub povara covârșitoare a sentimentului de vinovăție, cauza diabolică a așa-zișilor „iluminați“. Este cunoscut și sugestiv în acest sens filmul Candidatul manciurian, ce pare o simplă ficțiune, dar care este din păcate cât se poate de real.

Cei care mai sunt încă sceptici nu ar trebui să uite totuși că minţile acestor persoane, printre care se numără prim-miniştri şi preşedinţi, sunt compartimentate, ei putând trece cu uşurinţă de la o personalitate la alta. Este important să înţelegem acest aspect, dacă dorim să urmărim până la capăt întregul complot. Nici chiar cei mai apropiaţi prieteni ai lor nu-şi pot da seama că ceea ce văd nu reprezintă decât un singur compartiment al minţii lor. Dacă i-ar vedea sub influenţa unui alt compartiment al conștiinței, nu i-ar mai putea recunoaşte. Cei subjugaţi prin control mental sunt folosiţi, de asemenea, pentru a se infiltra în acele organizaţii pe care așa-zișii „iluminați“ doresc să le discrediteze şi să le distrugă. Odată ajunşi în interiorul acestora, ei sunt determinați să se comporte într-un fel care trezeşte antipatia opiniei publice pentru organizaţia respectivă.

Astfel de roboţi umani, controlaţi mental, inclusiv copiii mici, sunt jucăriile perfecte pentru actele sexuale perverse și bizare pe care le săvârșesc unii lideri ai lumii, politicieni şi oameni de afaceri. De multe ori, aceste acte sunt încurajate pentru a-i atrage pe aceşti lideri în sfera de influenţă a sectei așa-zișilor „iluminați“ sau pentru a-i compromite şi pentru a-i şantaja, silindu-i să facă ce li se spune. Atunci când vorbim despre acte sexuale „bizare“ nu exagerăm deloc, iar ceea ce vă prezentăm în continuare pare desprins dintr-un film horror.

Din motive cât se poate de evidente, așa-zișii roboţi umani nu pot vorbi despre ceea ce li se petrece. Fie sunt aduşi într-o stare de zombi şi nu-şi mai amintesc nimic, fie, dacă stăpânii lor îi consideră compromiși, sunt ucişi cu sânge rece sau în ritualuri satanice la care participă personaje foarte cunoscute.

Proiectul MKUltra a fost un program secret de cercetare a modificărilor comportamentului uman care a fost administrat de către Office of Scientific Intelligence din cadrul CIA. Începuturile sale datează din aprilie 1953, când directorul CIA, Allen Dulles, a autorizat demararea sa sub conducerea doctorului Sidney Gottlieb. Având la dispoziţie 6 procente din bugetul CIA, acest program a extins experimentele de control mental de la nivelul spionilor la nivel de masă, vizând controlul la nivelul unei armate aflate pe câmpul de luptă sau chiar controlul întregii populaţii civile. Originea acestor experimente de control mental se pare însă că merge mai înainte în timp. Se cunoaşte la ora actuală faptul că, după înfrângerea Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, SUA a adus din Germania elita cercetătorilor celui de-al treilea Reich (prin aşa-numita operaţiune Paperclip). Gottlieb a avut astfel la dispoziţie nu doar documentaţia experimentelor de manipulare din lagărele de concentrare naziste (în special Dachau), ci şi o parte din „experţii“ care le-au conceput.

Experimentele cu droguri, radiaţii, microunde şi ultrasunete din cadrul programului MKUltra s-au realizat asupra prizonierilor de război, asupra soldaţilor, dar şi asupra unor pacienţi din spitale psihiatrice sau, pe ascuns, chiar asupra populaţiei. Un exemplu îl constituie aşa-numitele „case securizate“ în care se desfăşurau experimentele. Printre acestea se numărau unele bordeluri în care se administrau substanţe psihodinamizante atât prostituatelor, cât şi clienţilor, comportamentul lor fiind observat prin oglinzi semitransparente.

Programul MKUltra a cuprins peste 150 de subproiecte, din care enumerăm doar câteva: experimente de hipnoză realizate la Universitatea Denver, experimente desfăşurate la Boston Psychopathic Hospital, studierea depresivilor, a schizofrenicilor şi alcoolicilor, modificarea personalităţii, studii de magie neagră, experimente cu LSD efectuate asupra studenţilor, producerea infirmităţilor, fabricarea drogurilor, recoltarea plantelor psihodinamizante, combinarea drogurilor, hipnozei, privării senzoriale şi a insomniei, acţiunile malefice în timpul somnului, combinarea dintre izolarea forţată şi administrarea electroşocurilor, experimentele asupra refugiaţilor străini, substanţele alergene, aşa-zisele tabere pentru copii, influenţarea şi manipularea insidioasă a copiilor, a grupurilor de adolescenţi, sugestiile subliminale etc. Aceste documente atestă efectuarea de experimente cu droguri şi folosirea tehnicilor de hipnoză asupra studenţilor în zeci de universităţi din SUA, fără cunoştinţa sau acordul acestora.

Oficial, programul a fost oprit în anul 1973. Există dovezi clare cu privire la folosirea cetățenilor americani și canadieni ca subiecți în diferite faze ale proiectelor de control al minții. MKUltra a implicat mai multe metodologii de manipulare a diferitelor stări mentale ale oamenilor și de modificare a funcțiilor cerebrale, inclusiv administrarea de medicamente (în special LSD) și a altor substanțe chimice fără ştirea victimelor, hipnoza, privarea senzorială, izolarea, abuzul verbal și sexual, precum și utilizarea diferitelor forme de tortură.

În anul 1973, Richard Helms, pe atunci director al CIA, a ordonat distrugerea documentelor MKUltra. Doi ani mai târziu, existența proiectului a fost adusă la cunoştinţa publicului cu ajutorul investigaţiilor efectuate de Church Committee (Comitetul Senatorial pentru Studiul Operaţiunilor Guvernamentale în domeniul Activităţilor de Spionaj, condus de senatorul Frank Church), care a folosit mărturii ale unor victime şi documente care au scăpat de distrugere. Legea libertății de informare, Freedom of Information Act (FOIA) a permis publicarea a 20.000 de documente conexe. Toate acestea au fost prezentate într-o audiere care a avut loc în 1977 în Senat. Senatorul Ted Kennedy a afirmat atunci că „Directorul adjunct al CIA a dezvăluit implicarea a peste 30 de universităţi şi instituţii în «teste amănunţite şi experimente» care includeau folosirea drogurilor, chiar pe subiecţi care nu fuseseră înştiinţaţi în prealabil despre aceasta, de la toate nivelurile societăţii, atât nativi americani, cât şi emigranţi străini. Cel puţin un deces, al doctorului Olson, a rezultat în urma acestor activităţi.“

CIA a pretins că experimentele MKUltra au fost abandonate odată cu închiderea programului. Cu toate acestea, Victor Marchetti, un veteran al CIA care avea o activitate de 14 ani în cadrul Agenţiei, a dezvăluit în anul 1977 că adevărul este cu totul altul. Declaraţia lui Marchetti a confirmat suspiciunile sumbre ale celor care sunt convinși că administraţia americană îşi continuă studiile nefaste în această privinţă şi că experimentele pe subiecţi supuşi împotriva voinţei lor la teste se derulează în continuare în secret. Scopul acestor experimente este, printre altele, găsirea unor modalități de „programare“ a ființei umane, de „partiţionare“ a conştiinţei umane pentru a face persoana să răspundă la comenzi fără să fie măcar conştientă că o face. Marchetti a adus deja la cunoștința publicului și alte fapte abominabile săvârșite în cadrul proiectului MKUltra: „La experimentele care au început în anul 1950 au participat peste treizeci de universităţi şi institute, subiecţilor involuntari fiindu-le administrate medicamente ce conțineau LSD și alte substanţe psihotrope. S-a recurs şi la ședințe de hipnoză combinate cu perioade de izolare forţată, cu abuzuri şi torturi, reuşindu-se ştergerea memoriei unor subiecți, spre a o reconstrui apoi într-o manieră complet diferită. Doctorul Olson este unul dintre cei care au decedat, neputând rezista la presiunile acestui cumplit experiment de modificare a funcţiilor cerebrale.”

În anul 1995, sunt cunoscute mărturiile dr. Valérie Wolf – specialist în ajutorarea victimelor acestor proiecte. Prin intermediul ei, victimele Christine DeNicola şi Claudia Mullen, au descris metodele de iradiere ce erau practicate în special asupra copiilor, pentru a-i supune manipulării mentale în vederea transformării lor în spioni sau asasini. Sunt incriminați în cazul de faţă medicii L. Wilson Green, Sydney Gotlieb şi Martin Orne, directori ştiinţifici ai laboratoarelor chimice şi radiologice ale Armatei. Se știe că unul dintre subiecţii controlați mental prin intermediul acestui proiect a fost asasinul senatorului Robert F. Kennedy, iar altul, James Eagan Holmes, a ucis 12 oameni în anul 2012, în cinematograful Aurora din Colorado.

Deşi programul MKUltra a fost în mod oficial oprit, nu există nicio autoritate care să controleze ce se petrece cu cele peste 150 de sub-proiecte aparţinând de MKUltra, care de altfel sunt foarte dificil de monitorizat, spre a şti dacă într-adevăr acest proiect satanic s-a încheiat definitiv.

Programul experimental al CIA de control mental denumit „Operaţiunea Artichoke” a fost demarat în 1951. Acest proiect urmărea dezvoltarea unor metode de interogare „speciale şi extreme“ care se concentrau asupra mijloacelor de manipulare a minţii şi conştiinţei umane. El a fost la origine o reacţie la zvonurile care afirmau că URSS-ul şi China comunistă foloseau tehnici de spălare a creierului şi că acestea erau puse în aplicare asupra prizonierilor luați în războiul din Coreea, care se desfăşura la vremea respectivă şi înghiţea resursele SUA. Pe lângă tehnici de dezorientare, privare de somn, „chirurgie“ psihică, electroşocuri, hipnoză, privare senzorială, programul era focalizat asupra folosirii drogurilor (de exemplu, amfetaminele şi LSD-ul, care tocmai fusese descoperit). Experimentele nu s-au derulat numai în laboratoare sau în case securizate, ci şi în închisori şi spitale de boli mentale. Operaţiunea Artichoke s-a concentrat, de asemenea, asupra problemei disponibilizării aşa-zişilor „agenţi terminaţi“, altfel spus asupra găsirii unor metode de ștergere a memoriei acelor agenţi operativi care „au văzut prea multe“ şi nu mai ofereau garanţii. Acest gen de experimente au fost la originea zvonurilor despre asasinii programaţi mental numiţi în mod plastic „candidaţi manciurieni“. În afara unor zvonuri care au circulat în anii ʼ50, anumite informaţii oficiale şi unele detalii sumbre despre acest program au ieşit la lumină abia în anul 1975, când au fost declasificate o serie de documente.

CIA a cheltuit milioane de dolari pentru studiul metodelor de influenţare şi controlare a minţii umane prin intermediul drogurilor. Un document MKUltra din 1955 enumeră studiile efectuate asupra substanţelor care influenţează comportamentul, psihicul şi mentalul, clasificându-le astfel:
– substanţe care generează un comportament impulsiv şi imposibilitatea de a raţiona până la punctul în care subiectul ajunge să se facă de râs singur în public;
– substanţe care măresc eficienţa mentală şi îmbunătăţesc percepţiile;
– substanţe care previn sau înlătură beţia provocată de alcool;
– substanţe care intensifică efectul alcoolului şi starea de beţie;
– substanţe care induc (reversibil) simptomele unor afecţiuni psihomentale cunoscute;
– substanţe care uşurează inducerea stării de hipnoză şi o fac mai „eficientă“;
– substanţe care întăresc rezistenţa la privaţiuni, tortură şi presiuni în timpul interogatoriilor sau al procedurilor de spălare a creierului;
– substanţe care induc amnezia (pierderea parţială sau completă a memoriei);
– acțiuni fizice care induc stări de şoc şi confuzie şi care pot fi utilizate pe ascuns;
– substanţe care produc handicapuri fizice precum paralizia picioarelor, anemie;
– substanţe care induc stări euforice, fără a avea efecte secundare;
– substanţe care modifică personalitatea şi induc dependenţa de o altă persoană;
– substanţe care generează stări de confuzie mentală, alterând capacitatea de a raţiona;
– substanţe care diminuează voinţa şi eficienţa în muncă, chiar și atunci când sunt administrate în cantităţi infime, nedetectabile;
– substanţe care generează slăbiciune şi distorsionează percepţiile vizuale şi auditive, fără efecte permanente;
– substanţe care pot fi administrate pe ascuns, în cantităţi infime, pentru a face imposibilă orice activitate fizică.

Un experiment odios s-a desfăşurat la Spitalul Comunitar din Lexington, Kentucky, sub conducerea doctorului Harris Isabel. Acesta a fost angajat de CIA pentru a crea o serie de droguri sintetice. În acest scop, el a făcut experimente asupra pacienţilor săi, în special asupra celor de culoare. Partea tragică este că spitalul respectiv era o unitate de recuperare a dependenţilor de droguri şi de alcool. În loc să îi trateze pe cei care se internau acolo de bunăvoie, personalul medical le administra cantităţi mari de droguri. Uneori se făcea aceasta fără ştirea sau asentimentul pacienţilor, alteori era exploatată efectiv dependenţa lor. LSD-ul, morfina, mescalina, marijuana şi scopolamina sunt doar câteva dintre substanţele ce au fost folosite. Una dintre tehnicile investigate implica administrarea practic continuă a LSD-ului, în cantităţi foarte mari, pentru perioade lungi de timp (peste două luni). O altă tehnică urmărea combinarea efectelor barbituricelor (injectate într-un braţ) cu amfetaminele (injectate în celălalt braţ, după ce pacientul adormea). Scopul era ca subiectul să poată fi interogat în somn. Alte experimente combinau drogurile foarte tari (heroina, de exemplu) cu alcoolul.

Experimente MKUltra s-au desfăşurat şi în Canada, prin intermediul medicului Donald Ewen Cameron, care a fost recrutat de CIA pe când lucra la Allan Memorial Institute din cadrul Universităţii McGill din Montreal. El era plătit de CIA pentru a reproduce experimentele din programul MKUltra pe pacienţii săi. În afară de LSD, Cameron experimenta diferite substanţe cu efect paralizant şi terapia cu electroşocuri de 30-40 ori mai intense decât în terapia convenţională. El le inducea pacienţilor o stare de comă de lungă durată prin intermediul unor droguri (este cunoscut un caz în care un pacient a fost menţinut timp de trei luni în comă) şi în acest timp le punea benzi audio cu sugestii sau zgomote. Alegând pacienţi care fuseseră internaţi pentru tulburări minore precum anxietatea sau depresia postnatală, el a ajuns să îi distrugă la modul cel mai concret, efectele relelor lui tratamente devenind ireversibile. Ca rezultat al tehnicilor aplicate, pacienţii uitau să vorbească, nu îşi mai recunoşteau părinţii, deveneau convinşi că investigatorii sunt părinţii lor. Incontinenţa şi amnezia erau efectele cele mai neînsemnate ale procedeelor demente experimentate de Cameron.

Acest personaj odios este astăzi considerat o somitate în lumea ştiinţifică. El era preşedintele Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie, preşedintele Asociaţiei Psihiatrice din SUA şi al celei din Canada în acelaşi timp. Cameron făcuse parte, de asemenea, din tribunalul medical de la Nürenberg. Aşa-numitele „experimente canadiene“ ale MKUltra au ieşit la iveală mult mai târziu, în 1984. Cea mai şocantă dezvăluire a fost faptul că autorităţile canadiene nu numai că ştiau despre aceste experimente, dar chiar au aprobat desfăşurarea lor. Problema recrutării subiecţilor era rezolvată şi prin şantaj. CIA avea control asupra unui număr relativ mare de bordeluri, în care filma pe ascuns tot ceea ce se petrecea. Unele bordeluri erau amenajate ca veritabile case securizate de studiu şi analiză. Fie vizitatorii erau drogaţi fără ştirea lor şi filmaţi pentru a li se analiza comportamentul, fie erau şantajaţi prin anumite filmări pentru a accepta să se supună testelor.

Mai mult decât atât, prin metode de control mental ale proiectului MKUltra au fost „antrenate“ un număr mare de prostituate. Scopul era, printre altele, punerea acestora la dispoziţia unor personaje politice importante. Drogurile şi alte metode de manipulare erau folosite pentru spălarea creierelor acestor fiinţe chinuite, pentru ca ele să păstreze discreţia şi să se supună tuturor capriciilor clienţilor lor. Pe de altă parte, ca orice altă agenţie de spionaj, CIA avea pe statul de plată numeroşi „agenţi“ care, de fapt, erau prostituate.

Oficialii CIA au declarat că experimentele cu droguri au fost abandonate în anii ʼ60, pentru că nu s-au obţinut rezultate notabile. Nu există însă nicio dovadă și nicio garanţie că acesta ar fi adevărul, mai ales că foşti salariaţi ai CIA au confirmat prin declaraţii publice continuarea certă a experimentelor cu droguri mai târziu, în anii ʼ80 şi chiar şi în prezent. Alte surse din CIA au declarat că eforturile de cercetare s-au focalizat asupra „psiho-electronicii“ – manipularea cu ajutorul şocurilor electrice. Doctorul Jose Delgado, neurofiziolog la Universitatea Yale, a beneficiat de finanţare pentru experimentele sale de stimulare electrică a creierului. Prin implantarea unor electrozi în creier, Delgado a descoperit că dobândea o mare putere de influenţă asupra subiecţilor săi. El a creat nişte dispozitive electronice care emiteau unde radio de frecvenţă medie. Receptorul implantat la nivelul creierului permitea modificarea stării psihice într-o plajă foarte largă (dar numai în zona nefastă). Stările induse includeau furia, dorinţa necontrolată şi oboseala. Delgado a ajuns la concluzia că atât mişcările, cât şi emoţiile şi comportamentul pot fi comandate prin impulsuri electrice. Experimentele realizate de dr. Ross Adey de la Universitatea din California au demonstrat posibilitatea de a influenţa undele cerebrale prin intermediul unor unde radio specifice. Un alt cercetător fără scrupule, Allen Frey, a realizat experimente de inducere a somnului la distanţă, prin intermediul undelor electromagnetice. De asemenea, el a reuşit inducerea unor zgomote şi a altor perturbări senzoriale prin intermediul undelor radio (subiectul auzea zgomote care nu existau de fapt). Experimentele sale au fost continuate de Joseph Sharp, care a reuşit să transmită cuvinte prin intermediul undelor radio. Toate aceste experimente ştiinţifice au fost susținute şi apoi monopolizate de agenţiile de spionaj.

În 1974, J.F. Scapitz a experimentat combinarea acestor experimente şi tehnologii care folosesc undele electromagnetice cu experimentele iniţiale de hipnoză din cadrul proiectului MKUltra. Astfel, prin transmiterea unor sugestii sau comenzi rostite de un hipnotizator experimentat se acţiona asupra subiecţilor direct la nivel subconştient, fără ca aceştia să realizeze că se petrece ceva. Mişcarea hippie şi aşa-numita „vară a iubirii“ din anul 1967 sunt, afirmă specialiştii, corelate cu experimentele cu LSD realizate asupra populaţiei SUA şi în special asupra tineretului american, în cadrul MKUltra şi posibil şi al altor programe secrete. Unii cercetători care au analizat documentaţia existentă despre programul MKUltra asociază cu acesta anumite asasinate celebre. Astfel, atât asasinul lui Robert F. Kennedy, cât şi asasinul premierului israelian Yitzhak Rabin au fost subiecţi ai unor experimente de programare mentală. Se spune că la fel s-a petrecut și cu uciderea congresmanului Leo Ryan în timp ce acesta realiza o investigaţie în Jonestown. Mai mult, cutremurătorul genocid de la Jonestown, în care 900 de persoane din secta „Templul Soarelui“ condusă de Jim Jones au murit într-o presupusă sinucidere colectivă, a fost, se pare, declanşat prin metodele de control mental puse la punct de CIA.

Proiectul guvernamental de control mental Monarch

Proiectul guvernamental de control mental numit „Monarch” (Monarch butterfly), așa cum a fost el denumit, face parte din imensul proiect MKUltra și vizează subjugarea minții și a voinței oamenilor prin producerea unor traume puternice.

În vreme ce populaţia credulă și naivă este supusă unei continue și subtile înşelăciuni prin intermediul mass-media și al unui circ politic și social foarte bine orchestrat, în care sunt folosiți o multitudine de mediumi manipulaţi, pe ascuns este instrumentată una dintre cele mai diabolice atrocităţi asupra unui număr ceva mai restrâns de indivizi. Cele descrise în continuare sunt susţinute de documente guvernamentale americane declasificate, de persoane oficiale aflate în legătură cu serviciile secrete de informaţii americane, de diverse publicaţii credibile şi de mărturiile luate de la supravieţuitorii supuşi, împotriva voinţei lor, la forme foarte complexe de control al minţii bazate pe traumă, cunoscute sub numele de programare Monarch.

Acest nume se referă la fluturele Monarh (Monarch butterfly). Persoana care suferă traume prin electroşocuri resimte o senzaţie de pierdere a greutăţii capului, ca și când ar pluti sau ar bate din aripi ca un fluture. Programarea Monarch poate fi cel mai bine descrisă ca o formă de scindare succesivă și repetată a personalității cu conotații oculte malefice, cu scopul de a compartimenta conștiința în personalităţi multiple. În timpul acestui proces, este realizat de regulă un ritual satanic cu scopul de a implica un anume demon sau grup de demoni în cadrul programării respective.

Victima sau supravieţuitorul este numit „sclav“ de către programatorul manipulator, care, în schimb, este perceput ca „stăpân“ sau „zeu“. Aproape 75% dintre victime sunt femei, fiindcă experimentatorii au constatat că ele au o mai mare toleranţă la durere și suferință şi tind să-și disocieze personalitatea mai rapid decât bărbaţii. Subiecţii sunt folosiţi, în principal, în operaţiuni sub acoperire, în prostituţia de lux şi în pornografie. Un ofiţer militar cu legături în DIA (Defense Intelligence Agency) a mărturisit unei surse că „în tabloul cel mare“, astfel de oameni (victimele Monarch) există în toate sferele sociale, de la cea inferioară, reprezentată de cerşetorul de pe stradă, până la cea superioară, populată de cei bogați și influenți. Există mai multe niveluri ale programării Monarch.

Astfel, nivelul Alfa este programarea obişnuită sau „generală“ în cadrul personalităţii de bază. Ea se caracterizează printr-o extrem de mare capacitate de memorare, împreună cu o creştere substanţială a forţei fizice şi a acuităţii vizuale. Programarea alfa este realizată prin scindarea deliberată a personalităţii victimei, care, în câteva cuvinte, cauzează o separare funcțională a proceselor cerebrale asociate cu emisfera cerebrală dreaptă de cele asociate cu emisfera cerebrală stângă, permiţând totuși o unificare programată a acestora printr-o stimulare a legăturii neuronale.

Nivelul Beta se referă la „programarea sexuală“. Această programare elimină toate convingerile morale învăţate şi cultivă instinctul sexual primar, animalic, degradant.

Nivelul Delta este cunoscut ca „programarea ucigaşă“, fiind dezvoltat iniţial pentru antrenarea agenţilor speciali sau a soldaţilor de elită (Delta Force, Mossad etc.) destinați operaţiunilor sub acoperire. Subiecții sunt lipsiți de frică și sunt foarte sistematici în îndeplinirea sarcinilor primite. Instrucţiunile de sinucidere sau autodistrugere sunt incluse de la acest nivel.

Nivelul Theta este utilizat în „programarea psihică“. Datorită limitărilor evidente ale ființelor umane obișnuite, au fost dezvoltate şi introduse diverse sisteme de control electronic al minţii, cum ar fi dispozitivele telemetrice biomedicale (implanturile cerebrale), laserele cu energie direcţionată ce utilizează microunde şi/sau electromagnetismul.

Nivelul Omega este o formă de programare pentru „autodistrugere“, cunoscută sub numele de „codul verde“. Comportamentele corespunzătoare includ tendinţele suicidare şi/sau automutilarea. Acest program este, în general, activat atunci când victima/supravieţuitorul începe o formă de terapie recuperatoare sau ajunge să fie interogată şi au fost recuperate prea multe amintiri.

Nivelul Gama este o altă formă de protecţie a sistemului și reprezintă „programarea prin inducerea în eroare“, care permite dezinformarea şi direcţionarea greşită a celor care fac investigații pentru a afla ce se petrece cu cel programat mental. Pe acest nivel se recurge la invocarea forțelor malefice, infernale. Programarea tinde să se refacă mai târziu, dacă este dezactivată inadecvat.

În ceea ce privește metoda, procesul iniţial începe cu producerea disocierii în psihismul subiectului, aceasta având loc în intervalul dintre momentul naşterii și vârsta de şase ani. Disocierea se produce, la început, prin utilizarea electroşocurilor, care sunt administrate chiar şi când copilul se mai află încă în pântecele mamei. Datorită traumelor severe induse prin electroşocuri, abuzuri sexuale şi prin alte metode, conştiinţa se scindează în personalităţi multiple. Condiţionarea viitoare a minţii victimei este amplificată prin hipnotism, pedepsire, alternanţa plăcere-durere, privarea de apă, mâncare, somn şi privarea senzorială, împreună cu diferite droguri care modifică anumite funcţii cerebrale.

Următoarea etapă este implementarea comenzilor şi a mesajelor detaliate. Acest fapt se realizează prin utilizarea căştilor hi-tech, împreună cu generatoare controlate de computer ce emit unde sonore imperceptibile sau unde armonice care influenţează învelişul de acid ribonucleic al căilor neuronale ce duc la zonele din creier ce au legătură cu mintea subconştientă. Dispozitivele optice 3D sunt adeseori utilizate, simultan cu generatoarele de unde armonice, proiectându-se lumini colorate pulsatorii, imagini subliminale. Electroşocurile de mare voltaj sunt utilizate apoi, pentru disocierea memoriei.

Programarea este reînnoită periodic şi întărită prin stimuli vizuali, auditivi şi vizuali. Câteva dintre temele de programare de început au inclus Vrăjitorul din Oz şi Alice în Ţara Minunilor, ambele saturate cu simboluri oculte. Multe dintre recentele desene animate şi filme Disney sunt realizate în dublu scop: desensibilizarea şi obişnuirea majorităţii populaţiei cu universul programării mentale prin utilizarea imaginilor subliminale şi prin programarea neurolingvistică şi crearea deliberată a declanșatorilor specifici şi a cheilor pentru programarea de bază a copiilor subjugaţi prin proiectul Monarch, ce sunt uşor impresionabili. Muzica joacă un rol determinant în programare, prin combinaţii ale tonurilor variabile, ale ritmurilor şi cuvintelor. Numeroasele romane ale maestrului groazei, Stephen King, ca şi filmele sunt utilizate, susţin surse credibile, în astfel de scopuri ticăloase. Una dintre ultimele sale cărţi, Insomnia, prezintă o fotografie a lui King împreună cu o afirmație-declanșator – „Noi nu dormim niciodată“ („We never sleep“) – mesaj grăitor pentru cei avizaţi, care cunosc metodele neurolingvistice (NLP) ce sunt folosite pentru programarea indivizilor cu tulburări de personalitate multiplă/tulburări de identitate disociativă. O listă parţială a altor filme utilizate pentru întărirea programării de bază este următoarea: Pinochio, Frumoasa din pădurea adormită, Albă-ca-zăpada, Frumoasa şi Bestia, Aladin, Mica sirenă (Little Mermaid), Regele Leu (Lion King), E.T., Războiul Stelelor, Ucigaşii de fantome (Ghost Busters), Trancers II, Batman, Bewitched, Fantasy Island, Reboot, Tiny Toons, Înalta carte a credinţei închipuite (The Tall Book of Make Believe). Câteva filme care zugrăvesc şi portretizează unele aspecte ale programării Monarch sunt: Hell Raiser 3, Raising Cain, Labyrinth, Telefon, Johnny Mnemonic, Point of No Return, The Lawnmower Man şi Closet Land.

8. Electromagnetismul ce este folosit cu multiple consecințe nefaste

Este deja demonstrat faptul că tehnologia care are la bază undele electromagnetice afectează în mod nefast creierul. Astfel, telefoanele mobile, televizorul, calculatoarele sunt din plin folosite în programul de control mental, dat fiind faptul că toate aceste aparate afectează în mod grav creierul.

Până la „domesticirea“ electricităţii de către Edison, singurele surse de câmp electromagnetic (CEM) pentru om erau câmpul magnetic static al Pământului şi radiațiile din spaţiul cosmic. Fără un astfel de câmp, fiinţele vii de pe planeta noastră nu ar putea supravieţui. Totuşi, cum rămâne cu sursele artificiale de câmp electromagnetic?

Doctorul în ştiinţe medicale Samuel Millham este unul dintre primii oameni de ştiinţă care caută să avertizeze omenirea despre existenţa unei interdependenţe între câmpurile electromagnetice şi bolile civilizaţiei moderne (cancerul, bolile cardiovasculare şi diabetul). Samuel Millham a investigat sute de boli legate de mediu şi de locul de muncă şi a publicat zeci de lucrări în acest sens. Savantul consideră că „războiul contra cancerului“ este un fiasco, pentru că oamenii au pierdut din vedere un alt factor cancerigen foarte important, despre care vom vorbi în mod succint în continuare.

În cartea sa, Smogul electromagnetic: electrificarea şi „bolile civilizaţiei“, Millham prezintă cauzele morbidităţii şi ale mortalităţii crescute. Potrivit autorului, acestea sunt electrosmogul şi radiaţiile electromagnetice emise de telefoanele mobile şi turnurile de telefonie celulară, antenele terestre, sistemele de acces în bandă largă în internet Wi-Fi şi Wi-Max, liniile electrice şi dispozitivele electronice şi electrocasnice.

În anul 1990, în oraşul La Quinta, California, a avut loc ceremonia festivă de deschidere a unei noi şcoli. Foarte curând bucuria acestei manifestări a fost umbrită de evenimente tragice şi misterioase. În scurt timp, profesorii şi elevii acestei şcoli au început să simtă slăbiciuni şi o stare generală de rău. Câţiva ani mai târziu, profesorii au început să fie diagnosticați, unul după altul, cu cancer şi să moară. În anul 2005, 16 din 137 de angajaţi ai şcolii au fost diagnosticaţi cu 18 tipuri de boli canceroase. Printre copii, numărul pacienţilor cu cancer a fost de câteva zeci de persoane.

Acest caz a determinat autorităţile locale să iniţieze o anchetă. Dr. Sam Millham a aflat despre cele petrecute din presă şi a suspectat drept cauze principale radiaţiile electromagentice nocive şi electrosmogul. Smogul electromagnetic este unul dintre efectele secundare ale utilizării dispozitivelor electronice şi electrocasnice moderne, cum ar fi calculatoarele, frigiderele, televizoarele cu plasmă, dispozitivele wireless etc. O energie electrică pură are o curbă sinusoidală ce oscilează de 50-60 de ori pe secundă, adică are o frecvenţă de 50-60 Hz. Un astfel de câmp electromagnetic este relativ inofensiv pentru oameni. Smogul electromagnetic reprezintă o poluare electromagnetică generată de procese armonice tranzitorii, care au o frecvenţă de la 4.000 la 100.000 Hz. Potrivit lui Samuel Millham, aceste radiaţii electromagnetice sunt extrem de nocive.

În cadrul investigaţiilor în cazul şcolii din California, dr. Millham a efectuat, timp de mai multe ore, evaluări ale câmpului electromagnetic din incinta şcolii. Surprinzător, în unele clase, el a descoperit explozii de radiaţie electromagnetică ce depăşeau capacităţile de măsurare ale dispozitivului. Aceste date au fost de-a dreptul şocante. Conform calculelor efectuate de dr. Millham, prezenţa smogului electromagnetic în şcoală mărea riscul de îmbolnăvire de cancer cu 64%. Un an de frecventare a şcolii respective creştea riscul apariţiei acestei maladii cu 21%. Şansele profesorilor de a se îmbolnăvi de melanom, cancer tiroidian şi cancer de col uterin erau de 13 ori mai mare decât media statistică. Pentru organismul în dezvoltare al copiilor, aceste riscuri erau chiar mai mari.

În Rusia, pericolele aferente câmpurilor electromagnetice erau cunoscute încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Operatorii staţiilor meteo manifestau deseori simptome asociate cu sindromul de hipersensibilitate electrică. Treptat, au început să apară tot mai multe date cu privire la efectele adverse ale radiaţiilor electromagnetice.

În anul 1956, în Australia, odată cu apariţia televiziunii, cercetătorii au descoperit o creştere rapidă a ratei îmbolnăvirilor de cancer în rândul persoanelor care locuiesc în apropierea turnurilor de televiziune. În 1998, cercetătorii Institutului Naţional al Cancerului au raportat că riscul îmbolnăvirii de leucemie era semnificativ mai mare la copiii ai căror mame au folosit pături electrice în timpul sarcinii şi la copiii care au jucat jocuri video sau s-au aflat mult timp în apropierea televizorului.

În anul 2007, un grup de cercetători în domeniul sănătăţii din SUA, Suedia, Austria şi China au publicat un raport de 650 de pagini, elaborat în baza a peste 2.000 de studii, care demonstra efectele nocive ale CEM. S-a constatat că expunerea pe termen lung la radiaţiile de nivel scăzut, cum ar fi cazul telefoanelor mobile, poate provoca diferite tipuri de cancer, poate afecta sistemul imunitar, poate contribui la dezvoltarea bolii Alzheimer şi a demenţei, a bolilor de inimă etc. David Carpenter, doctor în ştiinţe medicale, directorul Institutului de Sănătate şi Mediu al Universităţii din Albany, a declarat, referindu-se la pericolul radiațiilor electromagnetice pentru sănătatea oamenilor: „Dispunem de suficiente probe în acest sens, care se înmulţesc în fiecare zi“.

Unui necunoscător îi este foarte greu să înţeleagă complexitatea şi misterele energiei electrice. Totuşi, vom urmări să explicăm acest fenomen folosind un limbaj simplu. Să ne imaginăm un magnet. După cum ştim, sarcinile opuse se atrag, iar cele similare se resping reciproc. La schimbarea polarității, electronii se mişcă în trupurile noastre într-o direcţie sau alta. Această schimbare de potenţial are loc de mii de ori pe secundă, astfel încât electronii din trupul nostru vibrează în tactul acestui ritm.

Toate celulele folosesc semnale electrice pentru a face schimb de informaţii. Un câmp electromagnetic străin de mare intensitate generează haos în interacţiunile intercelulare şi cauzează diverse probleme. Spre exemplu, celulele pancreasului secretă insulina într-un moment nepotrivit, iar reacţia imună în momentul-cheie poate fi suprimată de către un semnal greşit.

Fiecare celulă, ţesut şi organ din organismul uman transmite informaţii prin intermediul curenţilor electrici. Atunci când radiaţiile sau câmpurile electromagnetice provoacă interferenţe, apare o varietate de probleme. Simptomele expunerii la smogul electromagnetic sunt tulburările de somn, durerile musculare şi articulare, epuizare fizică şi mentală, durerile de cap, greaţa, slăbirea capacităţilor mentale, iritabilitatea, amorţeala şi furnicăturile, febra etc.

Au trecut peste o sută de ani de la începutul electrificării, dar încă nu ne dăm seama de efectele nefaste ale acesteia. Omenirea s-a mai confruntat cu un astfel de fenomen odată cu începerea utilizării razelor Roentgen. Atunci când, în anul 1920, au fost inventate primele dispozitive medicale ce foloseau radiaţii electromagnetice pentru producerea imaginilor, medicii le foloseau uneori pentru a se distra şi a-şi distra prietenii. În perioada anilor 1930-1940, oamenii de ştiinţă păstrau radiul pe masă, în recipiente deschise, iar magazinele de încălţăminte foloseau aparatele cu raze X pentru a alege încălţămintea potrivită pentru copii. În anul 1950, erau foarte populare ceasurile radioactive de mână.

Mulţi specialişti şi experţi sunt convinşi de existenţa unei legături strânse între poluarea electromagnetică din casele noastre, radiaţiile electromagnetice răspândite peste tot şi o creştere considerabilă a condiţiilor patologice, cunoscute ca „hipersensibilitate la câmpurile electromagnetice“ (HCE). Astăzi, tot mai multe persoane se confruntă cu simptomele HCE, ca rezultat al expunerii la radiaţii electromagnetice şi la CEM, ce provin de la dispozitivele mobile şi fără fir.

Studiile au arătat că în lumea modernă „smogul electromagnetic“ este responsabil pentru creşterea alarmantă a numărului de boli, cum ar fi sindromul oboselii cronice, fibromialgia, cancerul, astmul, autismul, problemele fiziologice şi de comportament la copii. Aceşti factori nocivi sunt, de asemenea, consideraţi a fi cauzele principale ale apariţiei şi dezvoltării bolilor cardiovasculare, cancerului şi diabetului.

EPA (Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA) a calificat, încă în martie 1990, CEM drept un agent cancerigen de clasă B (un posibil cancerigen). În aceeaşi clasă figurează și alte substanţele cancerigene binecunoscute, cum ar fi formaldehida, DDT, dioxinele şi PCB.

În urma unor cercetări oficiale finanţate de guvernul Suediei, ce au durat 25 de ani şi au implicat 500.000 de persoane, s-au descoperit dovezi incontestabile ale efectelor nocive cauzate de câmpurile generate de liniile electrice. În prezent, în Suedia câmpurile electromagnetice sunt plasate în cea de-a doua clasă de agenţi cancerigeni, împreună cu ţigările.

Dezbateri cu privire la nocivitatea smogului electromagnetic au loc deja de câteva decenii, dar puterea concernelor care ar fi afectate financiar de luarea unor măsuri de limitare a extinderii reţelelor de telefonie mobilă, spre exemplu, a blocat mereu acţiunile concrete care ar fi necesare pentru protecţia noastră. Există şi alte motive, care nu sunt greu de ghicit: radiațiile electromagnetice au, pe lângă sus-amintitele efecte nefaste asupra sănătății, şi un efect de inducere a unei stări de pasivitate la ființa umană.

Oferim aici câteva sfaturi utile, menite să ne ajute să evităm expunerea excesivă la câmpurile electromagnetice intense şi la smogul electromagnetic din viaţa noastră de zi cu zi.

1. Aparatele electronice şi electrocasnice

Chiar dacă uscătorul de păr pare a fi inofensiv, acest aparat intră în categoria celor mai puternice surse de radiaţii electromagnetice. La o distanţă de doar 3 centimetri de la cap, uscătorul de păr electric creează un câmp electromagnetic cu inducţie de până la 2000 µT. Potrivit normelor stabilite, nivelul maxim admis este de 100 µT pentru ziua de lucru de 8 ore. Bineînţeles, nu folosim uscătorul pentru o perioadă lungă de timp, dar în acelaşi moment funcţionează şi alte dispozitive electronice şi electrice. El emite radiaţii electromagnetice de 500 de ori mai mari decât cuptorul cu microunde.

Aparatul electric de ras este cel de-al doilea dispozitiv ce face parte din această categorie. Inducţia câmpului electromagnetic creat de acest aparat este de 1.500 µT, la o distanţă de 3 centimetri. Aparatul electric de ras funcţionează, de asemenea, în apropierea organelor vitale.

Casele noastre sunt supradotate cu aparate electronice şi electrocasnice. Dacă avem în bucătărie filtru de cafea, roboţi de bucătărie, prăjitor de pâine sau orice alte astfel de aparate, este bine să le deconectăm de la reţea. Acelaşi aspect este valabil şi în cazul celorlalte aparate electrice din casă: lămpi, ceasuri de alarmă, ipod, computere, încărcătoare etc. Tot ce este conectat la priză emite CEM.

Noile contoare wireless care sunt promovate cu agresivitate constituie un factor poluant extrem de periculos. (O sursă edificatoare de informare este articolul Contoarele aşa-zis inteligente – o nouă modalitate de spoliere, îmbolnăvire, subjugare şi control total al fiinţelor umane de pe această planetă.)

2. Protecţia prin distanţă

Principala cale de a ne proteja împotriva CEM este păstrarea unei anumite distanţe. Este de dorit ca aparatele electrice să fie situate la o distanţă de cel puţin 1,5 metri de principalele locuri în care obișnuim să stăm în locuinţa noastră. Respectarea acestei norme este imperativă, mai ales pentru copii. Spre exemplu, distanţa până la frigider şi în special până la televizor ar trebui să fie de circa 1,5 metri. Dacă avem un TV simplu sau cu plasmă, ar trebui să ne gândim la procurarea unui monitor LCD (Liquid Crystal Display). Aceste monitoare emit mult mai puţine radiaţii electromagnetice poluante.

Din acelaşi motiv, nu vom lucra cu laptopul pe genunchi. Majoritatea laptopurilor produc un câmp electromagnetic puternic, mai ales atunci când sunt conectate la priză. Într-un astfel de caz, bateria se încarcă în imediata apropiere a trupului. Este mai bine să deconectăm laptopul de la priză în timpul utilizării lui.

3. Tehnologiile wireless

În ciuda răspândirii tehnologiei fără fir (wireless), este mai bine să optăm pentru internetul prin cablu sau, dacă nu este posibil, să utilizăm conexiunea fără fir doar în caz de strictă necesitate. Totodată, este necesar să deconectăm internetul în timpul nopții. Vom păstra ruterul cât mai departe de birou şi de camerele pentru copii. Acelaşi aspect este valabil şi în cazul altor tehnologii wireless, cum ar fi telefoanele radio. Telefoanele fără fir pot emite acelaşi volum de radiaţii electromagnetice ca şi telefoanele mobile. Putem lua în calcul eventuala instalare a unui telefon fix cu fir, exact cum am avut cu ani în urmă. Telefoanele DECT (Digital Enhanced Cordless Telecommunications – Telecomunicații digitale îmbunătățite fără fir) şi telefoanele prin satelit sunt surse foarte puternice de CEM.

4. Telefoanele mobile

Din păcate, în prezent, mulți aproape că nu mai pot concepe viața fără telefoanele mobile. Cel mai bun loc pentru telefonul mobil este în geantă sau servietă, deoarece efectele câmpului electromagnetic al telefonului sunt mai slabe şi scad odată cu creşterea distanţei. Telefonul mobil nu este periculos dacă este în regim „Avion“. Dacă oricum îl purtăm la noi, dar nu îl folosim, îl putem ţine cu bateria scoasă.

Este indicat să alternăm poziţionarea telefonului de la o ureche la alta, pentru a reduce timpul total de expunere la CEM. În măsura în care este posibil, putem trimite mesaje text. Vom apropia telefonul de ureche doar atunci când începe efectiv conversaţia. În cazul în care semnalul este slab (de obicei în lifturi, autobuze şi spaţii închise), intensitatea semnalului creşte la maxim, efectele fiind extrem de nefaste. Este mai bine să aşteptăm până semnalul este mai bun.

Este de preferat să nu utilizăm bluetooth-ul şi să vorbim la telefonul mobil utilizând difuzorul sau căştile.

5. O lumină inofensivă

Suntem atât de preocupaţi de economisirea energiei electrice, dar nu ne gândim că becurile pe care le folosim pot fi surse de CEM. Este înţelept să evităm lămpile fluorescente compacte, care emit radiaţii electromagnetice. În locul lor, putem utiliza LED-uri sau lămpi cu incandescenţă. Din acelaşi motiv, nu este bine să instalăm regulatoare de lumină (reostate) în locul întrerupătoarelor obişnuite. Întrerupătoarele emit un câmp electromagnetic puternic la o distanţă de la 3 până la 4 metri, aşa că este recomandat să stăm departe de ele. Este bine ca patul nostru să fie plasat într-un loc ferit de aceste surse de radiaţii electromagnetice.

sursa

Anunțuri
Publicat în Descoperirea de Sine | Lasă un comentariu

Moartea care vine prin mâncare

faina-de-grau-22

Monsanto este un concern multinational agricol si farmaceutic** care s-a facut cunoscut mai ales prin bio-tehnologia pe care o promoveaza si o inglobeaza in produsele sale de o enorma extensie teritoriala si diversitate, producand in laboratoarele proprii de la hibrizi ai unor soiuri de plante, pana la organisme modificate genetic (OMG). Monsanto este, pentru Romania, corporatia la care au lucrat sau urmeaza sa lucreze toti ministri romani ai agriculturii de dupa 1989. Iar daca nu sunt chiar ei impricinatii, sigur exista rude apropriate ale lor sau prieteni care au lucrat sau lucreaza pentru Monsanto. Poate ca nu multa lume stie, dar semintele si erbicidele Monsanto sunt peste tot prezente in Romania. De fapt, masive portiuni ale acestei piete sunt ocupate de Monsanto. Mancam ce se produce din semintele Monsanto si cu “ajutorul” erbicidelor Monsanto.
Apropo de seminte si erbicide.
Monsanto isi “datoreaza”, de fapt, celebritatea negativa mai degraba semintelor pe care le vinde agricultorilor (seminte care au un singur ciclu de viata, neputandu-se reproduce, asa cum nu se poate reproduce hibridul iesit din imperecherea iepei cu magarul, astfel ca agricultorii sunt obligati, an de an, sa cumpere seminte exclusiv de la Monsanto, sub sanctiunea unor daune judiciare enorme) si, mai ales, erbicidelor care se potrivesc exclusiv acelor seminte si care distrug orice alta forma de flora din zona unde se cultiva aceste seminte, implicit fauna aferenta fiind exterminata prin infometare sau alungata. In plus, aceste erbicide sunt intens poluante si chiar cancerigene. Cu toate acestea, Monsanto este un inversunat luptator pentru pastrarea neatinsa si pentru exploatarea la maxim a drepturilor sale monopoliste, obtinute prin mijloace nu foarte legitime. Are si cu ce – bugetele alocate PR-ului, propagandei, lobby-ului, rapoartelor stiintifice care sa ofere adevaruri alternative si, desigur, nu in ultimul rand, avocatilor pledanti, sunt enorme. Nicio astfel de cheltuiala nu este prea mare pentru a putea fi platita de Monsanto in atingerea scopurilor sale. Asa se fac aceste lucruri in “clubul” capitalistilor rentieri si monopolisti.
Istoria Roundup, un erbicid al Monsanto care contine glyphosate , este o perfecta ilustrare a sindromului broastei fierte.
Teste efectuate de cercetatori americani pe soareci de laborator si analize independente au aratat potentialul inalt cancerogen al glyphosate – ului, inca din 1984. Testele aratau clar ca aparusera tumori canceroase la soarecii expusi la glyphosate.
De atunci, de timpuriu, Monsanto, negand intotdeauna legatura cu cancerul a produsului sau Roundup (care contine glyphosate), a inceput constructia unui “adevar alternativ” care a devenit, in rapoartele sale publice, adevar propriu si, treptat, prin repetarea “rapoartelor stiintifice” emise de mai multi experti stipendiati de Monsanto, prin propaganda insistenta si, mai ales, prin implicarea unor functionari de rang inalt din Agentia Americana pentru Protectia Mediului, acest adevar alternativ a devenit adevar oficial, ba chiar adevar obligatoriu, dogmatic. Atat de constrangator a ajuns in prezent acest adevar oficial, incat Comisia Europeana se teme sa emita o reglementare europeana care sa interzica glyphosate-ul, pana cand statele membre nu vor avea propriile decizii care sa concorde 100% unele cu altele, chiar daca Parlamentul European a recomandat renuntarea la aceast erbicid in toata Europa, in maxim 5 ani .
Dupa experimentele americane pe soareci de laborator finalizate si facute publice in 1984, mai multi pacienti au dat in judecata Monsanto pe motiv ca produsul Roundup (un erbicid care contine glyphosate) este cancerigen.
Dupa publicarea raportului experimentelor de mai sus, era relativ clar in mediul stiintific si medical ca produsul Monsanto este “probabil” cancerigen. Asa cum dovedesc rapoartele Greenpeace, oameni din toate colturile lumii au inceput sa reclame cazuri de cancer pe care le legau invariabil de glyphosate. Este evident, deci, ca opinia publica are convingerea ca acest produs este cancerigen.
Dar Monsanto si-a cerut dreptul de a se apara. Mai intai si-a facut apararea in mod aparent neindemanatic, pentru a starni un fel de compasiune in randul juratilor, dar si pentru a nu prelua in plin energia impactului acelor rapoarte si dezvaluri sau a furiei publicului. In continuare, Monsanto a sustinut ca erbicidul sau are si efecte ecomomice benefice pentru agricultura, pentru industria alimentara si pentru buzunarul consumatorului, riscurile produsului fiind tolerabile. Dupa aceea, Monsanto a cerut si a obtinut dreptul de a-si angaja proprii experti, care sa stabileasca un adevar “alternativ” fata de cel rezultat din experimentele facute pe soarecii de laborator. Foarte multi bani au fost ulterior aruncati in PR si in nenumarate alte metode de propaganda, directa sau insidioasa. Roundup devine, astfel, pe rand, risc tolerabil, produs bazat pe un compus “inclasabil pentru caracterul cancerigen” si, la final, unul cu evident caracter “non-cancerigen, asa cum rezulta din probele stiintifice”. Functionari – cheie ai unor agentii de supraveghere si control sunt treptat convinsi de adevarul “alternativ” al Monsanto, care devine adevar oficial si, ulterior, se impune ca adevar obligatoriu, dogmatic, atat pentru agentiile publice, cat si pentru presa main-stream, toti contestatarii sau functionarii care contraziceau sau ar fi putut contrazice aceasta dogma fiind dati in judecata pentru daune, exact la fel cum ereticii erau judecati pentru erezia lor de a da o alta interpretare textelor canonice.
Cand, in anul 2015 A. D., cercetatorii de la Centrul international de cercetare a cancerului din Lyon (identificat, ironic, prin acronimul CIRC ), emit propriul raport asupra caracterului cancerigen al Roundup, armata de avocati, consultanti si lobby-isti ai Monsanto este instantaneu re-activata, cercetatorii fiind amenintati nu numai cu procese, ci si cu excluderea din mediul stiintific, urmand ca munca lor sa fie denigrata, persoana si reputatia lor atacate si aruncate in derizoriu sau in promiscuitate. Sponsorii Centrului, multi dintre ei parteneri de afaceri ai Monsanto, sunt contactati rand pe rand si determinati sau amenintati sa opreasca sponsorizarea, totul cu scopul de a face Centrul sa renunte la erezia de a (re)pune in discutie dogmele Monsanto (intre timp, stabilite inclusiv pe cale judiciara).
O petitie a Greenpeace a strans 1,3 milioane de semnaturi pentru interzicerea compusului chimic deosebit de periculos denumit glyphosate. Parlamentul European a adoptat, in data de 24 octombrie 2017, o rezolutie ne-obligatorie pentru Comisia Europeana, in care se recomanda interzicerea acestui ierbicid intr-un interval de 5 ani. Comisia Europeana prefera, totusi, sa transmita responsabilitatea interzicerii acestui produs chimic in sarcina statelor membre ale UE, asteptand deciziile individuale ale tuturor statelor membre. Este cert ca, deocamdata, acestea nu se pun de acord asupra necesitatii si a datei interzicerii glyphosate. Sunt state, ca Franta, al treilea cel mai mare utilizator de erbicide din Europa, care prefera renuntarea treptata la acest erbicid, pentru a nu face agricultura sa intre in sevraj, prin renuntare brusca la acest “drog” al tratamentului chimic cu glyphosate.
Intre timp, cerealele crescute cu Roundup se consuma ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Inclusiv in Romania, fara indoiala. Consumatorii nestiutori, mai ales cei din Romania, sunt fierti in continuare in cazanul planurilor globale de profit ale Monsanto, pana la final.
Ceea ce nu ne omoara dintr-o data, nu ne face mai puternici. Dimpotriva, ne fierbe la foc mic si ne otraveste in doze homeopatice, in asa fel incat dez-intoxicarea nu numai ca nu ne mai ajuta, dar ne trimite direct in sevraj*.
De vreme ce dozele homeopatice de chimicale nu ne-a ucis inca, putem sa generam in continuare profit pentru Monsanto. Si, oricum, renuntarea la acest drog agrar este, precum se vede mai sus, dificila si durerosa. Mediul, apa din panza freatica, agricultura de proximitate, eeconomia naturista, toate sunt in continuare subordonate planurilor globale de afaceri ale Monsanto.
Si de-ar fi vorba doar de Monsanto …

*Veti vedea imediat comentarii, aici sau in presa, din care rezulta ca produsele Monsanto sunt bune, fara de prihana si chiar necesare, pentru ca fara ele agricultua noastra si industria alimentara ar fi ne-competitive, falimentare, iar noi am ramane treptat nemancati, ca pe vrema comunistilor. Se pare ca in starea de sevraj pacientul isi doreste cu disperare drogul, pentru a scapa de durerea atroce cauzata de golul biologic si, mai ales, psihologic lasat de eliminarea acestuia din organism …

** recent, concernul farmaceutic german Bayer, cel cu aspirinele si cu echipa de fotbal din Leverkusen, a fuzionat cu Monsanto; Bayer este o parte a fostului concern colaborationist al nazistilor, IG Farben, fabricant al Zyklon-B, gazul utilizat pentru exterminare in lagarele naziste.

Gheorghe Piperea

Publicat în Descoperirea de Sine | Lasă un comentariu

Conștiență≠Conștiință

A fi conștient este o acțiune, deci este verb

In Cosmos nu exista static, totul este miscare. Dumnezeu este verb! este curgere, este un proces permanent, am depășit stadiul de Dumnezeu este substantiv!

La nivel uman Dumnezeu a fost substantivizat. Cât ai conștiință, Dumnezeu este un substantiv. Când devii conștient, Dumnezeu capătă însușirea verbului – mișcarea, fluxul continuu al Câmpului Creator!

YAHWEH(YHWH) – a fi, a exista – Eu Sunt, Ceea CE Sunt!

I AM, THAT I AM! – floare de coltEU SUNT, CEEA CE EU SUNT!  Exod 3:14; Apocalipsa 22:13

Publicat în Descoperirea de Sine | Lasă un comentariu

A murit Aurel Preda, curajosul diplomat român care a negociat Unirea cu Basarabia şi a denunţat trădărea României prin Tratatul cu Ucraina. “Pe Severin îl cheamă Skvosnik” – IN MEMORIAM

preda_matasaru_aurel

“Tuturor le reamintesc că vine o vreme, vine o vamă când trebuie să alegi între interesele țării și interesele personale sau de grup, acestea din urmă fiind de cele mai multe ori, dar nu în mod necesar, nefolositoare țării. În fond, este, cred, timpul ca fiecare dintre noi și mai ales diplomații să se întrebe ce au făcut pentru ȚARĂ înainte de a cere ceva de la aceasta… după ce au primit atât de mult. ”

Ambasador, general, diplomat de carieră, fost director adjunct și director la Direcția Juridică a Ministerului Afacerilor Externe, consilier, ministru-consilier, consul general al României la Milano, în prezent cadru universitar de prestigiu al Universității “Nicolae Titulescu” și președinte al Asociației Române de Politică Externă, AUREL PREDA-MĂTĂSARU a dat strălucire diplomației și învățământului superior românesc.

Provenit dintr-o familie de români, care a dat 12 ofițeri eroi pe câmpurile de luptă, Excelența Sa, Ambasadorul AUREL PREDA-MĂTĂSARU este cel care a redactat Declarația de Independență a Republicii Moldova de la 27 iulie 1991, ca un prim pas spre reunificarea celor doua state românești. Distinsul diplomat a purtat în aceeaşi perioadă şi negocieri secrete pentru unirea Republicii Moldova cu România, act refuzat însă de puterea de la Bucureşti.

Profesorul Aurel Preda, diplomat de renume, expert în drept internațional, membru al Subcomitetului ONU pentru definirea agresiunii, participant activ la negocieri bilaterale internaționale dificile, precum Tratatul cu Ucraina, este, printre multe altele, autorul studiului “Aspecte teoretice, practice și diplomatice românești în domeniul tratatelor politice”, o mină de aur, pusă la dispoziția studenților de la programul de studii Relații Internaționale și Studii Europene, potențiali viitori diplomați de carieră.

Diplomatul Aurel Preda a dezvăluit cum ministrul de Externe Adrian Severin a oferit pe tavă Ucrainei Insula Şerpilor (implicit cu tot cu platoul continental) iar ulterior a cerut denunţarea ticălosului Tratat cu Ucraina.

ASOCIAȚIA ROMÂNĂ PENTRU POLITICĂ EXTERNĂ ne anunță cu profund regret decesul președintelui asociaţiei, distinsului ambasador, eruditului diplomat, profesor universitar și general de justiție Aurel PREDA.

Cu deplină convingere că îl vom păstra etern în memoria noastră ca pe un excelent și desăvârșit profesionist, ce a lăsat o amprentă puternică în domeniul diplomației și relațiilor internaționale precum și a promovării intereselor naționale. Să aprindem o lumânare pentru sufletul lui, să vărsăm o lacrimă de durere și apoi să o strângem cu dosul palmei, pentru a ne aminti cât de frumoase și unice au fost momentele petrecute cu El,  să spunem tinerilor diplomați și nu numai… să ia exemplu.

Profesorul Aurel Preda a decedat la Spitalul Militar, duminică dimineață, 22 octombrie, la ora 03.30. Înmormântarea a avut loc azi, 24 octombrie, în localitatea natală, Mătăsari, la ora 13.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Consiliul director ARPE

Adenda:

Aurel Preda, negociator al Tratatului cu Ucraina, a cerut denunţarea lui

Aurel Preda a lucrat in Subcomitetul ONU pentru definirea agresiunii si a participat la negocieri bilaterale dificile. Cel mai mult l-a marcat insa “diplomatia in genunchi”, pe care politicienii de la Bucuresti au impus-o specialistilor de talie din Ministerul de Externe pentru incheierea Tratatului cu Ucraina. Ca sef al delegatiei romane la tratative, el nu a facut concesii Kievului in detrimentul interesului national si a fost nevoit sa se retraga. “In acordul conex, incheiat de dl. A. Severin si ortacii sai, se stipuleaza clar, in context: ‘’Insula Serpilor apartine Ucrainei’’. Propunerea ii apartine chiar domnului Severin. Astfel, dintr-un condei, negociatorii romani scoliti (atentie!) nu la Moscova, ci la Geneva, la Institutul de Inalte Studii Politice, au lasat ‘’posibilitatea’’ generatiilor viitoare de guvernanti si diplomati sa se ‘’distinga’’ in cadrul unor negocieri anevoioase cu partenerii ucraineni, negocieri in legatura cu frontiera pe bratul Chilia, delimitarea plaotului continental si a zonelor economice exclusive ale celor doua tari la Marea Neagra. (…) Pe scurt, Romania si-a dat consimtamantul, dupa 57 de ani, asupra unei frontiere stabilite prin dictatul sovietic din 1940. Acest fapt se regaseste in dreptul international sub denumirea de E S T O P E L si are drept efect imposibilitatea deschiderii oricarei discutii pe aceasta tema”, noteaza Aurel Preda. Oricare parte semnatara poate insa denunta unilateral tratatul semnat de Emil Constantinescu si Leonid Kucima, iar comportamentul Ucrainei ar justifica o asemenea decizie politica importanta. (Viorel Patrichi)

Ambasadorul Aurel Preda, martor ocular la actul de trădare: pe Severin îl cheamă Skvosnik

Profesorul Aurel Preda, ex-ambasador si expert in drept international, este, printre altele, autorul studiului “Aspecte teoretice, practice si diplomatice romanesti in domeniul tratatelor politice”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2007. A negociat o vreme Tratatul cu Ucraina, dar peste el nu se putea trece. Pana cand “Liderul Regional” a comandat “sacrificiul istoric” si a fost inlocuit de alti diplomati care se blocau cand ucrainenii aveau un singur raspuns: “Nietu!”. Un interviu și o sinteză de Viorel Patrichi. reproduse de la www.insulaserpilor.info și romania-rusia.info:

Domnule profesor Aurel Preda, cum caracterizati duelul juridic dintre Romania si Ucraina de la Curtea Internationala de Justitie de la Haga pentru delimitarea spatiilor maritime in Marea Neagra?

Excelenta prestatia Romaniei! Era un proces necesar si inevitabil. De altfel, inca din 1998, i-am spus domnului Andrei Plesu, ministrul de externe de-atunci, ca trebuie sa mergem la Haga fiindca dialogul cu Ucraina nu duce nicaieri. Cu diplomatii rusi se mai poate discuta, dar ucrainenii nu au decat un singur cuvant: “Nietu!”. “Risipim inutil banii contribuabilului roman, domnule ministru! Am avut sase runde de tratative cu ucrainenii si degeaba!” S-au intalnit de 24 de ori si tot la Haga au mers, cum am zis eu!

De ce credeti ca s-a ajuns totusi aici? Poate fi suficienta opacitatea diplomatiei ucrainene atunci cand incercam sa aparam un drept istoric al Romaniei?

Eroarea s-a instituit prin Tratatul bilateral dintre Ucraina si Romania, semnat de Leonid Kucima si Emil Constantinescu. Pentru a clarifica lucrurile, trebuie sa ne referim insa la cateva repere istorice.

Articolul XLVI din Tratatul de la Berlin, din 13 iulie 1878, arata limpede: “Insulele care formeaza Delta Dunarii, precum si Insula Serpilor, Sangeacul de Tulcea, cu districtele Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Macin, Babadag, Hârsova. Kustendje, Medgidia se reunesc la România”. Este practic reconfirmata apartenenta acestor formatiuni stâncoase la România. În urma celor doua ultimatumuri sovietice din 26-28 iunie 1940 si a discutiilor care au avut loc în cadrul Comisiei Mixte pentru descrierea frontierei pe Dunare între delegatiile româna si sovietica (septembrie-octombrie 1940), nu s-a facut nici o referire la Insula Serpilor. Practic, se revenea, în ceea ce priveste frontiera sudica a Basarabiei, la prevederile Tratatului de la Berlin din 1878, când judetele Cahul, Ismail si Bolgrad au fost cedate de catre România Rusiei. Potrivit dispozitiilor articolului 1, alineat 2, din Tratatul de pace între România si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris, la 10 februarie 1947, “frontiera sovieto-româna este astfel fixata în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940…”

Dar acela era un dictat, nu un acord.

Exact. Astfel, spre deosebire de tratatele de la Versailles, încheiate dupa Primul Razboi Mondial, care cuprindeau o descriere amanuntita a granitelor statelor, Tratatul de pace la Paris “expedia” aceasta problema prin trimitere la “acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”, un tratat inexistent, în realitate un ultimatum formulat pe baza Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la Moscova în 1939. La 4 februarie 1948, s-a semnat la Moscova “Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între România si URSS”.

Documentul invoca Tratatul de pace din 1947, dar, contrar acestuia, stabileste ca “Insula Serpilor, situata în Marea Neagra la rasarit de gurile Dunarii, intra în cadrul URSS”. România nu a ratificat niciodata acest protocol. Totusi, pe 23 mai 1948, Eduard Mezincescu semneaza un proces-verbal de predare a insulei catre URSS. În acest petic de hârtie, se arata ca Insula Serpilor „se înapoiaza” Uniunii Sovietice, desi nu apartinuse URSS. Încorporarea Insulei Serpilor la URSS a condus, totodata, la diminuarea întinderii marii teritoriale a României; din aceleasi cauze, nu s-a putut ajunge niciodata la un acord privind delimitarea platoului continental si a zonei economice exclusive în Marea Neagra, partea sovietica pretinzând ca aceasta delimitare sa se faca între Insula Serpilor si tarmul românesc, ceea ce nu corespunde principiilor dreptului marii, asa cum au fost consacrate în Conventia de la Geneva (1958) si reluate mai târziu în Conventia de la Montego Bay asupra dreptului marii din 1982. Pornindu-se de la principiile de drept international si de la schimbarile democratice care au loc în tarile europene dupa 1989 si în relatiile dintre ele, problema Insulei Serpilor a fost abordata de catre partea româna în cadrul convorbirilor din 3-5 aprilie 1991 dintre presedintii Ion Iliescu si Mihail Gorbaciov, precum si la întâlnirile dintre ministrii de externe ai celor doua tari.

Partea sovietica si, apoi, cea rusa au declarat constant ca nu au studiat problema, evitând astfel discutiile pe fond asupra statutului juridic al insulei. În concluzie, Insula Serpilor nu a apartinut URSS înainte de 1948. Protocolul si procesul-verbal din 1948, Tratatul privind regimul frontierei de stat din 1961 s-au îndepartat de la textul si anexele Tratatului de la Paris. Ucraina a semnat Tratatul de pace de la Paris din 1947 prin intermediul ambasadorului I. Senin, alaturi de Molotov din partea Moscovei. Prin urmare, Insula Serpilor nu apartine Ucrainei, iar Kievul trebuia sa-si respecte angajamentul de la Paris. Mai mult, Ucraina nu poate fi succesoarea URSS fiindca apare ca parte semnatara în Tratatul de la Paris. Declarându-se succesoare la întelegerile juridice bilaterale amintite, care contrazic prevederile Tratatului de la Paris, la care este parte, Ucraina nu poate obtine drepturi de succesor juridic. Dimpotriva, trebuie sa raspunda pentru aceste fapte.

De ce s-a semnat totusi Tratatul cu Ucraina? 

În speranta unor avantaje ipotetice: admiterea României în N.A.T.O. Bucurestiul a cedat Ucrainei nordul Bucovinei, Herta, sudul Basarabiei si Insula Serpilor. Principalul artizan al acestei monstruozitati a fost Adrian Severin, dupa numele lui adevarat Skvosnik. Domnul Skvosnik cunoaste bine interesele poporului român si este la fel de îngrijorat acum, ca si în trecut, la fel ca de cantitatea excesiva a hidrogenului din apa. Moscova va ataca sigur Ucraina pentru Crimeea, fie la Haga, fie pe cale militara. Rusii ne ironizeaza ca nu putem sa rezolvam cu Ucraina o insulita cât Parcul Cismigiu, dar vrem sa pacificam Marea Neagra! Cu sovieticii am epuizat toate argumentele juridice în jurul Insulei Serpilor (Zmeinîi Ostrov). Pâna la urma, ne-au propus în 1978 sa facem “pa-palam”, adica “jumi-juma”. Noi nu am vrut fiindca era nedrept. Aceasta formatiune stâncoasa nu poate beneficia de platou continental decât de o jumatate de mila, pentru pescarii fanatici. Eu am fost pe Insula Serpilor în 1991 cu un elicopter sovietic. Pretindeau ei atunci ca au aparut insule noi cu porci mistreti. În realitate, acolo unde apa Marii este mica, erau plauri. Ucrainenii aduc apa cu vaporul de la Odesa si o toarna în bazine mari.

Puteam semna Tratatul cu Ucraina fara Insula Serpilor? Ar fi trebuit sa dam in judecata inca de-atunci Ucraina pentru aceasta stânca?

Eu i-am spus ministrului ca nu fac prostitutie din negocierea Tratatului cu Ucraina si am refuzat sa mai duc tratative. Dumitru Ciausu a acceptat si a primit postul de ambasador la Paris. Mircea Tudor, care a preluat dosarul de la mine, a primit un post tocmai la Kuala Lumpur. Pacat ca a murit saracul! Nu a existat posibilitatea ca Insula Serpilor sa fie tratata separat de nordul Bucovinei, de Herta si sudul Basarabiei. Ucraina recunoaste ca a condamnat Pactul Molotov-Ribbentrop, dar pretinde ca acest document “a facut o dreptate istorica Ucrainei”. Practic, prin Tratatul din 1997, noi am reconfirmat diktatul Molotov-Ribbentrop, dar am acceptat si viciile de consimtamânt: le-am luat basarabenilor dreptul de iesire la Marea Neagra. Prin prostia lui, Severin a întari o realitate impusa prin diktat. Succesiune de drept nu exista nici în dreptul intern, nici în dreptul international. Daca bunicul dumneavoastra va lasa o mostenire grevata de datorii si procese, nimeni nu va poate obliga s-o acceptati.

Atentie: între Insula Serpilor si Sulina este o distanta de 40 de kilometri. Conform dorintei URSS, noi avem acolo 4 mile de ape teritoriale, Insula Serpilor are 12 mile. Asa au impus rusii. Britanicii spun ca apele teritoriale merg pâna la 3 mile, cât batea un tun.

În faza finala a colationarii Tratatului cu Ucraina, cutuma diplomatica spune ca se verifica doar corectitudinea lingvistica a documentului în ambele limbi. Nimeni nu mai face modificari. În acea perioada, Adrian Severin l-a trimis pe Dumitru Ciausu prin Olanda pentru sensibilizarea etc., etc… În locul lui Ciausu, a venit la tratative însusi ministrul de externe al României, desi nu era de rangul lui. Se trecuse deci la colationarea tratatului. România mai are de facut o propunere, a spus Adrian Severin. Anton Buteiko, seful delegatiei ucrainene, a trântit ochelarii de dosarul din fata lui: ministrul nostru încalcase cutuma. Adrian Severin a cerut sa se adauge “referitor la Insula Serpilor, care apartine Ucrainei”. Buteiko a fost atât de uluit, încât a uitat ca discutiile se purtau în engleza si a dat-o pe rusa: “Pavtarite pajalusta!” – “Repetati va rog!” Iar Adrian Severin a repetat în engleza si impecabil în rusa: “Insula Serpilor, care apartine Ucrainei”. Aceleasi surse din delegatia româna afirma ca în seara urmatoare Buteiko s-a îmbatat crunt: nici ucrainenii nu-si imaginau ca va fi atât de usor cu urmasii lui Danila Prepeleac, cel care, “din doi boi mari si frumosi, a ramas cu o punga goala”.

Teritoriile românești rămân teritorii românești

„Adevaratul contencios teritorial pe care il avem cu Ucraina nu este al Insulei Serpilor si Platoului Continental al Marii Negre, ci al teritoriilor ocupate de Ucraina: nordul Bucovinei, nordul si sudul Basarabiei, tinutul Herta si, in ultimul rand, Insula Serpilor”, ne-a spus profesorul Tiberiu Tudor, autorul cartii “Istoria dramatica a teritoriilor romanesti ocupate. Tratatul cu Ucraina – 1997”, publicata la Editura Albatros, Bucuresti, 2004. Sef al Catedrei de Optica, Spectroscopie, Plasma si Laseri, Tiberiu Tudor a realizat singura carte dedicata acestui episod jalnic din istoria noastra recenta. In calitate de presedinte al Forumului Civic, a discutat cu fiecare deputat, cu fiecare senator, incercand sa-i convinga sa nu voteze pentru ratificarea Tratatului cu Ucraina.

„Daca politica noastra post-decembrista in privinta teritoriilor ocupate nu a fost ofensiva, ea totusi nu a fost capitularda de la inceput. In Declaratia Parlamentului Romaniei din 28 noiembrie 1991, se afirma raspicat ca teritoriile romanesti anexate abuziv de fosta URSS nu au apartinut niciodata Ucrainei si sunt de drept ale Romaniei. Se cerea parlamentelor si guvernelor statelor care vor recunoastea independenta Ucrainei sa declare expres ca recunoastere nu se extinde asupra acestor teritorii. De asemenea, Parlamentul Romaniei solicita Guvernului sa inceapa de urgenta negocieri cu autoritatile de la Kiev in problema teritoriilor romanesti anexate cu forta de URSS. In aprilie 1993, Guvernul Romaniei notifica Guvernului ucrainean faptul ca, urmare a disparitiei URSS si a aparitiei la frontiera de est a Romaniei a doua noi state independente – Ucraina si R. Moldova – Tratatul privind regimul frontierei de stat romano-sovietice, colaborare si asistenta mutuala in problemele de frontiera, incheiat in 1961, a devenit caduc. Partea romana isi manifesta disponibilitatea de a incepe negocieri cu partea ucraineana pentru un acord in acest domeniu.

Dupa ce Conventia Democrata a ajuns la putere, politica externa a Romaniei a devenit capitularda in ce priveste contenciosul teritorial cu Ucraina. Imediat dupa investitura, la reuniunea de la Davos, presedintele Emil Constantinescu lanseaza ideea “sacrificiului istoric”.

Intr-un interviu acordat postului privat de radio NovaMova din Ucraina, el declara: “Suntem dispusi sa recunoastem granitele actuale. Aceasta recunoastere a realitatii va forma, intr-adevar, baza tratatului”, mentionand apoi ca “Insula Serpilor este teritoriu ucrainean”. In continuare, intreaga diplomatie romaneasca este pusa sa lucreze in favoarea consolidarii “tanarului stat ucrainean”. O extraordinara campanie de manipulare a opiniei publice si a parlamentarilor este pusa in functiune.

Principali artizani ai acestei actiuni – un veritabil act de tradare nationala – au fost Emil Constantinescu, Petre Roman, presedintele Senatului, si Adrian Severin, ministrul de externe. Dincolo de perdeaua de fum a explicatiilor oferite de cei care au participat la redactarea si validarea tratatului, dincolo de toate precautiile redactarii tratatului in termenii Actului Final de la Helsinki, esenta tratatului este achiesarea, acceptul liber consimtit al Romaniei la actuala frontiera cu Ucraina. Trădarea continuă.

DEZVALUIRI DIN INTERIOR: Iliescu a refuzat in 1991 oferta de unire a Moldovei cu Romania

Ambasadorul Aurel Preda afirma ca, in 1991, Mircea Snegur i-a transmis de doua ori lui Ion Iliescu propunerea de unire a Basarabiei cu Romania. Snegur a trimis la Bucuresti doi emisari care sa-i propuna lui Iliescu realizarea unirii. Aurel Preda s-a intalnit in octombrie 1991, in Parcul Bordei din Bucuresti, cu Vasile Nedelciuc, presedintele Comisiei de politica externa din Parlamentul de la Chisinau, care era insotit de Anatol Plugaru, directorul SIS.

Nedelciuc i-a transmis lui Aurel Preda propunerea de a-i asigura lui Snegur o functie de vicepresedinte al Romaniei in schimbul reunificarii. Mai precis, parlamentarii trebuiau sa introduca in textul noii Constitutii o prevedere privind mentionarea functiei de vicepresedinte al Romaniei pentru presedintele R. Moldova, oricare ar fi fost acela. Aurel Preda a transmis oficial informatia printr-un raport supervizat de Ministerul Afacerilor Externe catre Ion Iliescu .

Puterea de la Bucuresti nu a dat nici un raspuns si nu a acceptat nici propunerea agreata de Chisinau, conform careia frontiera de pe Prut urma sa fie pazita numai de Romania. Ion Iliescu considera ca dezvaluirile lui Aurel Preda sunt simple fabulatii. „Asemenea informatii nu au ajuns la mine. Nu-mi amintesc, dar ideea era total nerealista. Erau atunci niste realitati peste care nu se putea trece. Armata a 14-a se afla pe Nistru”, ne-a declarat fostul presedinte al Romåniei.

Vladimir Voronin si Zinaida Grecianii au depus flori la Monumentul lui Stefan cel Mare si Sfant. S-au tinut slujbe religioase in toate bisericile din centrele raionale ale republicii. S-a marcat astfel ziua in care Parlamentul de la Chisinau a aprobat Declaratia de independenta, iar comunistii vor sa induca ideea ca Stefan cel Mare este pionierul statalitatii Republicii Molotov. Putina lume mai stie insa ca Declaratia de independenta a fost elaborata de ambasadorul Aurel Preda din Ministerul Afacerilor Externe de la Bucuresti, la solicitarea presedinteluiu Mircea Snegur, moment evocat in cartea amintita. Aurel Preda a fost insotit atunci de tanarul diplomat Valentin Stan, care, ulterior, avea sa devina un antiist feroce. Situatia politica era volatila atat la Chisinau, cat si la Bucuresti. Premierul Mircea Druc fusese inlaturat la ordinul Moscovei, iar Ion Iliescu semnase in primavara ultimul tratat politic din lume cu Uniunea Sovietica.

Functia de vicepresedinte sau macar senator

Pare incredibil astazi, dar Mircea Snegur a trimis ulterior la Bucuresti doi emisari speciali, care sa-i propuna lui Ion Iliescu realizarea unirii. Ambasadorul Aurel Preda relateaza ca s-a intalnit in octombrie, in Parcul Bordei din Bucuresti, cu Vasile Nedelciuc, presedintele Comisiei de politica externa din Parlamentul de la Chisinau. La aproximativ 50 de metri veghea atent Anatol Plugaru, seful Serviciului de Informatii si Securitate al republicii. Nedelciuc i-a transmis lui Aurel Preda propunerea lui Mircea Snegur de a-i asigura o functie de vicepresedinte al Romaniei in schimbul reunificarii. Mai precis, parlamentarii, pe care Ion Iliescu ii domina foarte usor, sa introduca in textul noii Constitutii o prevedere privind mentionarea functiei de vicepresedinte al Romaniei pentru presedintele R. Moldova, oricare ar fi fost acela, iar unirea se facea. Aurel Preda a transmis oficial informatia printr-un raport supervizat de Ministerul Afacerilor Externe catre presedintele Ion Iliescu. Nici o reactie de la Cotroceni. Vasile Nedelciuc si Anatol Plugaru au revenit in acelasi loc peste o luna, insistand pentru obtinerea unui raspuns. „Uite, noi credem ca am exagerat. Renuntam la postul de vicepresedinte al Romaniei, dar solicitam un post de senator de drept pentru presedintele Snegur“, a spus Vasile Nedelciuc. Conform uzantelor, Aurel Preda redacteaza un nou raport catre Ion Iliescu. Nici un raspuns. Recent, ambasadorul a publicat cartea „Memoriile unui diplomat oarecare“ si i-a oferit-o lui Ion Iliescu: nici o reactie!

„Am fost prosti fiindca am fost saraci“

„Noi chiar credeam atunci in reunificare. Am insistat pe langa Snegur ca Declaratia de independenta s-o citeasca cineva clar si sa spuna populatiei adevarul. Se stransesera aproximativ un milion de basarabeni in Piata Centrala din Chisinau. A vorbit un scriitor din Gagauzia, care nu prea stia nici ruseste, nici romaneste, dar a spus un lucru extraordinar: „Oameni buni, am fost prosti pentru ca am fost saraci; am fost saraci pentru ca am fost prosti. Daca vrem sa scapam de saracie, nu mai trebuie sa fim prosti si de aceea trebuie sa ne unim cu Romania“. Insusi Snegur mi-a talmacit ce spunea scriitorul. Oamenii din piata plangeau si se imbratisau, asa ca sa nu-mi spuna mie nimeni ca basarabenii nu voiau unirea“, isi aminteste Aurel Preda. Primele semne ca „emanatii“ nu voiau sa auda de unire au aparut cand ambasadorul Aurel Preda, care primise misiunea insarcinat cu afaceri, a propus sa nu se spuna ambasada la Chisinau, ci reprezentanta Bucurestiului la Chisinau. Teodor Melescanu nici n-a vrut sa auda. „Dupa cele doua intalniri cu Vasile Nedelciuc, am mai avut o revelatie la Iasi, in cadrul unei comisii mixte a granicerilor. Comandantul trupelor de graniceri din Romania era generalul Dumitru Luca. Noi am propus ca paza frontierelor R. Moldova sa fie asigurata numai de catre Romania, astfel ca paza sovietica sa fie inlaturata. In urma raportului nostru catre presdintele Ion Iliescu, nu s-a primit nici o reactie. Lui Iliescu nici nu i-a trecut prin cap sa faca unirea.“ Aurel Preda nu crede ca Iliescu se temea ca propunerea reunificarii ar fi fost „o provocare marsava“ din partea lui Snegur. Pe-atunci, Ministerul Afacerilor Externe de la Chisinau era sprijinit consecvent de Directia Juridica si a tratatelor din MAE de la Bucuresti. Ulterior, Marcel Dinu a schimbat radical orientarea de la MAE Bucuresti, iar Ion Iliescu il asculta orbeste. „Daca Ion Iliescu accepta, se facea unirea atunci. Sigur, cei de la Chisinau ar fi pus niste conditii asa cum a procedat si Pantelimon Halipa la 27 martie 1918 sau ca Iuliu Maniu pentru Transilvania. Ion Iliescu nu mi-a transmis macar un formal „Multumesc!“…

Spaima atavica fata de Rusia sau angajamentul?

Mircea Druc, primul sef de guvern anticomunist si ist de la Chisinau, este uluit de dezvaluirile lui Aurel Preda: „Este un adevar catastrofal. A fost un moment formidabil, comparabil cu momentul din 1992, cand eu i-am propus lui Ion Iliescu sa lase circulatia libera pentru leul romanesc in Basarabia, la concurenta cu rubla si cu cuponul moldovenesc. Nedelciuc era pentru mine o personalitate controversata, dar este un om instruit. El nu a votat pentru referendumul din martie 1991 pentru pastrarea URSS. Despre Ion Iliescu stiu ca nu a fost niciodata ist si nici nu era sigur ca va ramane presedinte. Parlamentarii de la Bucuresti nu ar fi respins o asemenea propunere. Nici Snegur nu era sigur de soarta lui. Cat am fost prim-ministru, Ion Iliescu nu m-a primit niciodata. A venit insa cu Petre Roman la Spitalul Elias, unde fusesem internat dupa ce am fugit de procurorii lui Gorbaciov de la Chisinau“. Era Ion Iliescu un tradator al intereselor Romaniei sau era bolnav de spaima fata de orice adiere de la Moscova? In toate cartile dumisale, parintele democratiei originale nu lamureste nici aceste aspecte. In Constitutia Romaniei nu exista nici o referire la reintregirea nationala, asa cum era in Constitutia Republicii Federale Germania. Acum, Republica Molotov se transnistrizeaza lent si fiindca parlamentarii de la Bucuresti au adoptat de fapt independenta Basarabiei fata de Romania, iar nu de Rusia. Medvedev l-a felicitat din nou pe Voronin si i-a propus „un parteneriat strategic adancit“. Pana una-alta, orginalul Declaratiei de independenta s-a pierdut in focul de la 7 aprilie 2009.

Viorel Patrichi / Gardianul

sursa

 

Publicat în Descoperirea de Sine | Lasă un comentariu

File de istorie…

la moartea lui Iulian Vlad…poate abia de acum ies la iveală unele istorii, de exemplu exact azi…
.
Știrea cu moartea lui Iulian Vlad a venit chiar când mă uitam pe niște topuri ale securiștilor și țiganilor și evreilor și kaghebiștilor miliardari prin jaf din decembrie 89 încoace – de la Vîntu la Voiculescu, de la Micula la Țiriac, de la Adamescu mortu la Patriciu pseudo mortu, de la Ion Niculae la Frank Timiș, Tender, Popoviciu, Păunescu, Zoltan Teszari, Iulian Dascălu, Gruia Stoica, Vasile Didilă, frații Cristescu, Becali, Radu Dimofte (nu Timofte mortu pizda lui Vîntu), Dan Ioan Popescu, Hrebenciuc, Năstase (multimiliardar în euro deși nu apare în topurile oficiale), Măgureanu (ex căpitan, cel mai cretin din istoria DIE, a pus la sertar invazia arabă de Yom Kipur, era ofițer de serviciu și i s-a părut că nu e cine știe ce, a ajuns puțoi la Stefan Gheorghiu, alături de informatori, ca Tismăneanu și Iosif Boda)…toate aceste loaze au ajuns miliardari pe cârca Secu, aia condusă de Iulian Vlad.
De fapt prin lucrarea sa s-au îmbogățit toți ăia, miliardarii, iar el stătea cu chirie într-un apartament cu doua camere, minuscul, pe Dorobanți ce-i drept. Nu avea telefon mobil, altcineva îi purta telefonul de regulă, un Nokia clasic, n-avea nici card nici nimic, i se servea totul gratis, de la asta mi-a venit mie ideea mișcării totu gratis. Încă mai folosea pentru stabilirea întâlnirilor telefonul fix de pe vremuri. Cu certitudine nu avea FB și nu folosea internetul, cu toate astea m-a sunat într-o dimineață la ora 08.35, terminasem de scris și postat un material la ora 07.30, ca să mă frece la ridiche că de ce i-am pomenit numele în material, alături de ordura de Gușă Cozmin, un neica nimeni, care se folosea de numele său abuziv.
Dom general, i-am zis, dacă vreți rectificăm, licheluța rusoilor tot pretinde că i-ați fi mentor, Guru, alea alea, se tot lipește aiurea de numele Iulian Vlad, să facem un material pe temă – a zis nu e cazul, nu am nicio treabă cu ăla, se bagă singur în seamă, dar nu mai vreau să aud că sunt alăturat limbricului, era nervos și grăbit, dar m-a ținut o grămadă la telefon, pleca la un consult medical în Israel iar materialul scris de mine și postat la 07.30 era despre Mafia evreiească și conexiunile cu Moscova, probabil pica prost chestia, cineva între 07.30 și 08.00 i-a trimis printul pe fax sau i-a citit materialul, probabil bășinosul umflat de Rogojanu, rogojina infectă a lui Timofte, el se scula la 05.30 și începea diverse lecturi – a insistat că nu are treabă cu asta, cu afacerile jido-rusești și că tata, tatăl meu mort adică, i-ar fi martor, că erau apropiați se pare, iar tiripliciul ăla de Gușă era doar o virgulă, nu conta în discuție.
Eram cam cu ochii cruciș, nu dormisem deloc, din 600 de pagini material de bază comprimasem un text de vreo 20, mă durea capu, nu fumasem nu beusem, m-a luat prin surprindere generalu, abia am apucat să mai apăs butonul de înregistrare, m-a luat din scurt, vezi că asta e o chestie personală, s-a referit din nou la tata, ca să sublinieze că-s măgar dacă înregistrez, așa cum de fapt făceau ei pe vremuri absolut tot timpul.
Evident am mințit cu nerușinare, desigur dom general, da se poate?
Insistența sa la ora aia matinală avea probabil un motiv mai serios, am înțeles că treaba e groasă când m-a luat la sentiment, cu tata, cu alea alea, după o vreme am zis – ok, tai tot pasaju, în zece minute vă trimit sms de executare și confirmare.
Asta a fost ultima discuție cu generalul, l-am ofticat tare că l-am pus în ecuație cu agentura moscovită – adevărul e că atunci, în decembrie 89 au fost mai multe ramuri, pe puțin vreo patru guverne s-au pritocit în sediul CC, la Ambasada URSS și la MApN, cât încă era în viață Ceaușescu, pus la rece. Au fost răfuieli între ramuri, între GRU și KGB, între politruci și vechii kominterniști și ”noua generație”, plus alte ramuri ale ”fraților vecini și prieteni”, ba chiar și niște frantzuzoi și olandeji, interfață ale perfizilor albionici, iar efectul s-a văzut în stradă – morți și răniți. români și nu numai.
”Teroriștii” au fost instrumentul de negociere, cu focurile de armă s-au reglat conturile și s-a căzut la pace, pe cadavre.
Din mormanul de cadavre, la urmă, s-a ițit lepra de Ilici, ”comunistu de omenie”, vorba lui Brateș, evreu bolșevic de omenie și el, cu aportul special al pupilului lui Maurer, Sergiu Nicolaescu, nepotul generalului sovietic Cambrea, de la Divizia bolșevică Tudor Vladimirescu, coleguțu unchiului lui Dragnea și unul dintre mulții futaci ai Annei Rahbinson Pauker, futaca lui Stalin.
Lumea KGB e mică, Nicolaescu a fost propulsat în carieră de fostul premier al României din epoca comunistă ante Ceaușescu – perioada 1961-1974, vreme îndelungată, și totodată președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a RPR, Ion Gheorghe Maurer, mare mason și uns cu multe alifii împuțite. Angela Cambrea, nepoata generalului sovietic Nicolae Cambrea, unchiulețul lui Nicolaescu fusese şefa de cabinet a lui Maurer – femeia te ridică femeia te coboară, fie ea Anna Pauker ori Elena Ceaușescu, cea care de fapt îl spiona și supraveghea pentru ruși și evrei pe Ceaușescu, ce avea microfoane puse la ordinul ei în biroul său de lucru, via Postelnicu, adică Iulian Vlad – practic Cabinetul 2 și cei din siajul Cabinetului doi, linia Gogu Rădulescu, au fost cei care au pus gheara pe România, după ce i-au lichidat pe fraierii din ambele Cabinete, și 1 și 2, la Târgoviște.
Iulian Vlad și ai săi vroiau inițial ca Ceaușescu să fie ucis în sediul CC, aruncat de la etaj după măcelărire, cheia sediului se afla la el și la aghiotantul lui Ceaușescu, ușa nu putea fi dărâmată nici cu TAB-ul, el a dat ordine de abținere la orice replică a unităților înarmate până în dinți din sediu, aveau guri de foc căcălău și tot el a deschis ușa sediului pentru gruparea bine organizată, cu furci ascunse sub paltoane și arme albe, cei care au înțepat oamenii din Piață pentru a produce panică, grupare lăsată să pătrundă în sediu de adjunctul UM 0629, USLA, Dan Gheorghe, la ordinul său, decedat în Israel acu câțiva ani, după o fulminantă carieră kaghebistică la SIE, 0215, SIPA, SRI, Niro, țiganu șef al lui Gușă, Udrea, Dungaciu, etc implicat in falimentarea Bancorex, în afacerea „Jimbolia” etc samd – și apropo, unchiu lui Floricică Coldea repetentu, ca să punem punct liniei KGB. Deși linia este activă, mai durează până cineva îi execută pe toți așa cum merită.
Ca să revenim la scena cheie din decembrie 89, de la sediul CC, Stănculescu, din altă grupare, necoordonat cu gruparea lui Iulian Vlad l-a urcat în elicopter pe Ceașcă și uite așa s-a stricat frumosul plan de măcelărire pe loc, era și televiziune și tot dichisul, să vadă poporu în direct moartea crudului dictator.
Mișcările de scenă din decembrie 89 nu erau chiar spontane, a existat și oleak de regie, aspectu mișto a fost că doi subordonați de-ai șefului Securității, ce filau un diplomat al Ambasadei URSS au rămas mască ca la teatru când l-au văzut pe însuși șefu cel mare că plimbă plicuri cu instrucțiuni cu rusoiul, au tăcut mâlc zeci de ani, că știau ce riscă, dar le-am auzit io tăcerea, se întâmpla în octombrie 1989, undeva în București, pe o stradă cu castani.
Multe ni s-au tras de la castanele alea, scoase din foc de unii care au crăpat oportun, că așa era regia, trebuia ceva sânge, doar se juca ”rivoluția”, iar alții au devenit miliardari via Secu, Ilici, KGB – Iulian Vlad n-a avut nevoie de bani, el a vrut doar să fie important, într-un moment cheie, și a fost desigur, ca dovadă starea de azi a României, miliardarii ce dețin o treime din PIB îi pot mulțumi din suflet, nepoțeii Secu și ai KGB au învins, toți banii sunt la ei, restul românilor în curu gol se cară din țară, milioane, se face loc pentru noii coloniști, deja sunt pe drum, doar nu degeaba l-a pus Băsescu pe Boc să schimbe în aprilie 2009 legea cetățeniei, în fond a durat mai puțin intervalul din 90 încoace, de destructurare și golire a ”terenului”, decât a durat transformarea Palestinei în Israel, și a ieșit și mult mai eftin, treaba se face pe banii noștri, ai românilor, sutele de miliarde de dolari ce au ieșit din țară au ajuns tot la Ei, să fie bine să nu fie rău și nepoțeii Lor să prospere, ”la vremuri noi tot noi” – adică Ei, vorba lui Walter Roman Neulander, tăticuțu briliantului lui Brucan, ale cărui HG-uri din epoca sa de premier nestemat au rămas până astăzi secrete, în mare parte, că ce nevoie are pulimea să știe ce conțin docomentele secrete de debut a operei de nimicire a României, le ajunge circoteca și facebucile…”

articol scris de George Roncea, caruia ii multumesc pentru munca lui

Fotografia postată de George Roncea.

Publicat în Descoperirea de Sine | Lasă un comentariu

Acel mic strigăt mut..

Multumesc!

CHAKRA RELAXATA

De data aceasta tema aleasă este delicată, foarte delicată. Dar, chiar dacă sunt convinsă că va răscoli multe suflete, îndrăzniți și citiți, pentru că nu este scris cu judecată, sper ca nimeni să nu simtă asta, ci cu dorința de vindecare și cu speranța de schimbare.

Avortul..

Noi toți cei ce citim aceste rânduri suntem cei norocoși, aleși și îngăduiți. Aleși nu de Dumnezeu, ci de mamele noastre. Aleator, la zar, un fel de ruletă rusească. Știu, nu este, și totuși așa pare..

Printre noi se află, nevăzuți, sute de mii de frați și surori ale noastre care nu au avut acest noroc. Norocul de a fi lăsați de mamele lor, de mamele noastre, să trăiască.

Printre noi se află, nevăzuți, probabil zeci de mii de copii ai noștri, pentru că pe lângă crimele făcute, părinții noștri din păcate ne-au transmis o moștenire și mai grea: trecerea cu vederea, minimalizarea…

Vezi articol original 1.702 cuvinte mai mult

Publicat în Descoperirea de Sine | Lasă un comentariu

Minciuna din viata ta!

Marea problemă de înțelegere a realității înconjurătoare este faptul că majoritatea românilor au căzut în capcana creată de niște minți extrem de inteligente dar malefice. 99.99% dintre români au impresia greșită că STATUL ROMÂN (STAT MAFIOT ȘI CRIMINAL) le fură taxele.
Eroarea de judecată apare din felul în care este formată percepția despre cum funcționează GUVERNAREA. Fiindcă cei 99.99% își formează opiniile și modul de gândire după cum se fac niște false dezbateri la televizor. În momentul în care românul rupt de oboseală și de stres (moment delicat în care creierul este și el obosit și partea conștientă nu mai poate să facă selecția corectă întrer ADEVĂR și MINCIUNĂ) se așează la televizor pe orice canal deschide i se explică de ce o duce rău. Pe unele canale i se spune că comuniștii sunt de vină și se repetă acest mesaj până ajunge să fie crezut. Pe altele i se spune că DREAPTA începând din 2004, pe mână cu unele servicii secrete străine, au infectat toate nivele decizionale și astfel se sabotează eforturile partidului de guvernământ de a aduce prosperitatea. Ambele puncte de vedere sunt atât de bine elaborate de maeștrii în dezinformare și intoxicare încât poporul român este divizat și dezbinat.
Întreg poporul o duce rău dar în același timp românii NU POT IDENTIFICA CORECT CAUZA PENTRU CARE NIVELUL LOR DE TRAI SE DETERIOREAZĂ ÎN CONTINUU! Este adevărat că toate guvernările de după LOVITURA DE STAT din 1989 AU FURAT!
Primul pas în înțelegerea corectă a realității de acum este CONȘTIENTIZAREA unui ADEVĂR SIMPLU: pe 17 decembrie 1989 în ROMÂNIA s-a executat O LOVITURĂ DE STAT ÎMPOTRIVA NEAMULUI ROMÂNESC!
Scopul LOVITURII DE STAT nu era doar asasinarea familiei CEAUȘESCU ci GENOCIDUL NEAMULUI ROMÂNESC și acapararea integrală a bogățiilor imense existente pe teritoriul administrativ al fostei REPUBLICI SOCIALISTE ROMÂNIA!
Pentru a înțelege dimensiunile GENOCIDULUI din ROMÂNIA invit pe oricine să petreacă o săptămână într-un spital de urgențe sau la institutul de medicină legală. Acolo se poate vedea în timp real cum mor românii pe capete, medicii sunt niște călăi de un cinism demn de pedeapsa capitală iar toată șleahta de ciocli, asistenți, felceri și femei de serviciu este precum o turmă de hiene ce abia așteaptă moartea cuiva pentru a jefui familia de bani. Exterminarea poporului român este matematică: cei care au simțit moartea în aer fug pe capete în OCCIDENT. Acolo se mint pe ei că se salvează în timp ce freacă toaletele și dejecțiile pe salariul minim. Cei care au rămas au dezvoltat o ură feroce și o foame care îi ajută să-i devoreze pe ceilalți. Sunt surzi și orbi la orice sentiment de umanitate și la orice formă de empatie.
CAUZA PENTRU CARE ROMÂNII TRĂIESC DIN CE ÎN CE MAI PROST ESTE SIMPLĂ: începând din 1989 li s-a FURAT LIBERTATEA ȘI AU AJUNS CAPTIVI. Inteligențele malefice care au înrobit pe români aveau deja o experiență vastă de INVADARE ȘI CUCERIRE A ALTOR POPOARE: au dezvoltat mecanisme de spălat creierele și de intoxicare psihică care fac astăzi ca românilor să li se pare normal să plătească apa dăruită de DUMNEZEU pentru toate viețuitoarele! Cuvântul LIBERTATE li se repetă zilnic în mii de forme prin mii de mijloace! Românilor le e chiar permis să înjure pe „conducători”! ROMÂNII azi cred cu tărie că sunt liberi! EI nu mai au de 28 de ani acces liber la resursele ROMÂNIEI și la cota lor indiviză din moștenirea apărată cu jertfă de sânge de 2000 de ani.
Accesul românilor la moștenirea lor este condiționată de muncă:
vrei să circuli pe drumurile publice – muncești și plătești rovignetă , carburant și asigurarea AUTO (toate firmele de asigurări ascund scheme piramidale de înșelătorie).
Vrei curent electric trebuie să muncești!
Vrei apă, muncește!
Vrei mâncare, muncește!
Vrei să dormi în patul tău, muncește!
Pentru cine muncesc românii? Dacă întrebi pe orice român pentru cine muncește răspunsurile vor fi în ordinea aceasta:
1) Pentru copii (cei mai cretini);
2) Pentru familie (adică se include și pe el – tot cretini dar mai elevați);
3) Pentru hoții de parlamentari (gradul 3 de cretinism);
4) Pentru STATUL MAFIOT (bolnavi în curs de recuperare);
Foarte puțini vor da răspunsul CORECT: ROMÂNII MUNCESC PENTRU CEI CARE AU ÎNROBIT ÎNTREG POPORUL LA LOVITURA DE STAT DIN 1989!
Începând din 1990, activitatea de la BNR a devenit „autonomă” și „independentă” prin lege și nici o instituție cu atribuții de control al crimei organizate NU POATE CONTROLA ACTIVITATEA DE ACOLO!
BNR a devenit o filială PRIVATĂ a unei corporații cu acționariat SECRET care controlează 95% din veniturile mondiale (asta declară ei).
GUVERNUL ROMÂNIEI a devenit un guvern COLONIAL: deoarece nu mai are resurse și nici mijloace de producție îi este împosibil să AIBĂ VENITURI! Atunci pentru a plăti salariile celor 1.2 milioane de bugetari este obligat SĂ SE ÎMPRUMUTE CU CAMĂTĂ LA SINGURUL PRODUCĂTOR DE BANI AUTORIZAT! Numai că BNR și-a interzis prin LEGE creditarea STATULUI COLONIAL ROMÂN. Atunci se creează un mecanism de parazitare al muncii românilor: BNR tipărește LEII (singurul mijloc de plată legal), încasează cam 50 de miliarde de euro anual din SENIORAJ, cumpără aur și hârtii fără valoare ale SUA. BNR deși ar fi normal să crediteze STATUL COLONIAL ROMÂN, dă bani cu camătă la BĂNCILE COMERCIALE iar acestea creditează cu o camătă și mai mare GUVERNUL COLONIAL. Acesta este format din infractori coordonați spre a asigura perpetuarea acestui mecanism: după ce iau banii credit, rambursează creditele anterioare, plătesc firmituri salariaților ce asigură „guvernarea” și restul îi fură. Apoi execută silit poporul român și le mai face câte 10 km de asfalt pe care îl inaugurează cu fast drept autostradă! După 1 an sau 2, acei 10 km se deteriorează întrucât nu s-a turnat grosimea cerută prin lege. Întreg acest sistem se numește CAPITALISM. De pe urma acestui sistem sunt avantajați doar CAPITALIȘTII care sunt niște infractori lacomi și fără scrupule. Românii sunt captivii acestui sistem și tot ce fac este să fugă acolo unde de frica clasei muncitoare, exploatatorii au stabilit ceva mai multă mămăligă în farfurii. Marea performanță a acestui sistem de exterminare în masă a fost să îi convingă să fie adversarii singurei soluții la problemele lor: RESUVERANIZAREA COMPLETĂ ca efect direct al ELIBERĂRII NAȚIONALE. Cu alte cuvinte unui bolnav de cancer i se oferă antidotul iar acesta refuză cu violență șansa supraviețuirii fiindcă așa a fost PROGRAMAT MENTAL de un dispozitiv electronic numit televizor! În timpul în care ați parcurs acest articol au mai murit câteva mii de români! Copii, tineri, adulți, bătrîni! Au murit fiindcă refuză să își cultive propria hrană și muncesc pentru o hrană otrăvită de la supermarket! Au murit fiindcă au râs de teoriile conspirațiilor și au avut încredere în medici și chimicalele denumite medicamente! Au murit fiindcă au avut încredere în instituțiile unui stat mafiot ce trebuiau să verifice vaccinurile și au închis ochii! Contra șpagă evident căci în capitalism PROFITUL este OBIECTIVUL! Au murit fiindcă au avut încredere în niște oameni bine îmbrăcați de la televizor, pe care nu i-au cunoscut niciodată, dar pe care i-au votat să se îmbuibe din munca lor! Au murit consumând apă de la robinet, alcool contrafăcut de la supermarket, lapte cu aracet, pâine cu DDT, salam cu E-uri, ouă cu pesticide, fructe refuzate de olandezi, nemți și francezi! Au murit cu speranța că urmașii lor o vor duce mai bine în OCCIDENT! Au murit săraci, singuri și în mizerie! LA fel vei muri și tu, române, dacă nu te trezești și nu începi să refuzi MINCIUNA DIN VIAȚA TA! Da, toată viața ta e o minciună! Nu ești frumos și nici liber! Nu ești bogat (deși ești coproprietar dintr-o națiune extrem de boagtă) și nu vei fii niciodată!
Nu valorezi nimic pentru nimeni! Așa că ar fi bine să te privești cum ești ca să începi să valorezi ceva pentru tine! Iar dacă ai început să valorezi ceva pentru tine însuți, atunci vinde-ți pielea scump, mai scump decât face! Fă-l pe ăla de-ți vrea piele să o dea și pe mă-sa pentru pielea ta! Altfel ești mort!

Au existat şi există EXPRESII care ascund adevărul sau îl distorsionează. Ele au intrat în mentalul colectiv şi în loc să îl lumineze, mai mult îl întunecă şi îl blochează. Majoritatea par a fi făcut parte din scenarii puse la punct pentru înrobirea României. Iată câteva dintre acestea.

CE AI FĂCUT DUMNEATA ÎN ULTIMII 5 ANI? Expresia a fost folosită la începutul anilor 90 pentru înlăturarea oamenilor cu experienţă şi cultură profesională.

STATUL E UN PROST MANAGER. O aberaţie repetată obsesiv pentru a ascunde privatizări trădătoare.

SĂ ATRAGEM INVESTITORII STRĂINI. Lozinca sub care am dat întreaga economie capitatului străin fără nicio condiţie.

SĂ ADERĂM RAPID LA UNIUNEA EUROPEANĂ. Expresia care a pus presiune pe negociatorii capitolelor de aderare.

INVESTITORII STRATEGICI. Exprimare menită să îi prezinte într-o formă eroică pe cei care au pus mâna pe domeniile strategice ale economiei.

STATUL DE DREPT. Formulă menită să acopere toate abuzurile.

INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI. Sintagmă cu rol de idolatrizare a Justiţiei corupte.

LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI. O monedă cu două feţe, folosită în funcţie de necesităţile grupurilor de interese.

PERICOLUL RUSESC. Ultimul argument al trădătorilor.

PARTENERII STRATEGICI. Formulă de alint pentru noii stăpâni ai României.

ECONOMIA ROMÂNIEI, CEA MAI MARE CREŞTERE DIN U.E. Este vorba, de fapt, despre economia din România, nu despre economia României.

AM DEVENIT O COLONIE. Exprimare a minţii românului de pe urmă, acceptată în mod fatal.

 

21740615_1389988024451963_4053775465712706714_n
Publicat în Descoperirea de Sine | Lasă un comentariu