Noi, oamenii nu experimentam durerea uniform, categoric sau liniar asa o descriu teoriile. Adevarul este ca etapizarea durerii si a doliului, in cea mai mare parte este un mit.
Desi exista experiente care implica etape sau faze comune din care s-au desprins teoriile dureri/doliului, noi suntem unici si experimentam unic. Nimeni nu iti poate spune ca stie exact ce ai simtit si nici ce va urma sa simti.
Teoriile au formulat etape si procese, insa natura unica a durerii, schimbarile care au loc, gama larga de experiente emotionale si cognitive considerate firesti, au condus la observarea anumitor tipare de comportament.
Nici o teorie nu va putea scrie exact ceea ce experimentam dupa o pierdere. Acestea nu sunt nici predictive nici prescriptive. Cu toate acestea, ca oameni implicati in procesul durerii, a analiza si a ne intelege experienta, are sens. Acesta este motivul pentru care ideea etapelor de doliu sunt simtite ca o ancorare. Este cumva linistitor ca o experienta atat de coplesitoare, de grea, de carnala, sa poate fi simplificata si previzibila intr-un anume fel.
Psihoeducatia durerii pune accentul pe dezanvatarea ipotezelor teoretice si asteptarilor care decurg de acestea. Ideea ca durerea este modelata, categorizata, finita sau liniara, nu este validata de realitate. Recunoasterea ca durerea este unica in functie de persoana, pierderea suferita si contextul in care o traieste, depaseste orice teorie a durerii.
Durerea o poti intelege doar dupa ce ai experimentat-o.
Aflati in plin proces al durerii noi realizam ca ceea ce credeam, nu se potriveste cu realitatea. Atunci ne dam seama ca presupunerile noastre au fost gresite si acceptam realitatea, sau credem ca durerea noastra nu se inscrie in modelul cuantificat.
Incercarea de a ,,inghesui” durerea in etape, vine din idea ca punand-o intr-o teorie o vom trai mai usor prin expicatii cognitive.
Atat durerea cat si iubirea(o alta experienta complexa si universala) sunt emotii pe care majoritatea oamenilor le traiesc sau experimenteaza de-a lungul vietii intr-un mod personal.
Dragostea si durerea sunt simple, nuantate si stratificate evident, si pe ambele le simtim atat de confuze si misterioase chiar daca sunt profund umane fiindca ele exista in interiorul nostru si emana din noi. Cultura societatii trateaza aceste experiente emotionale in mod contrastant.
Dragostea e un sentiment pozitiv si o sarbatorim, o lasam sa existe, acceptandu-i ciudateniile si misterele ei, dar durerea/pierderea in schimb, este considerata o stare negativa.
Pierderea implica durere, disperare, nefericire, depresie si uneori o lipsa de comportament ,,normal’’ si productiv. Se simte groaznic! Si mai are o,,calitate” oamenii se feresc de cei care sufera, ca si cum suferinta contamineaza, iar ei se tem sa nu se ,,contamineze”. Asa ca o trateaza ca si cum ar fi ceva de controlat, ingradit, de vindecat si de eliminat.
In mod real, daca ajungi sa cunosti durerea, poti sa observi gandurile si emotiile neasteptate care adesea implica lucruri pozitive, amintiri calde si blande si o continuare a conexiunilor la nivel mental ideatic. Observand putem spune ca durerea nu este ceva extrinsec vietii, ci este o experienta in continuumului vietii, a experientei umane, asa ca are sens sa ne dorim sa gasim moduri de a ameliora aceasta emotie.
Si oricat de greu ne este sa acceptam, din durere crestem. Pierderea ramane cu noi si invatam sa traim cu ea si probabil ca vom mai experimenta noi pierderi de-a lungul vietii. De aceea are sens sa permiti experientei durerii, sa curga, sa existe, sa capete alte valente in amintirile noastre.
Trairea doliului este profund personala, dureros carnala, iar trecerea prin ea nu face sa dispara, ci ramanand parte din tine, adauga intelepciune vietii.
Durerea nu dispare, dar viata creste si o inconjoara…
,,Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.”
Glossa – Mihai Eminescu
gandulmeudebucurie 