Cine s-ar fi gandit ca durerea poate avea o teorie?
Vorbind despre durere, pot spune ca perspectivele teoretice s-au tot schimbat de-a lungul timpului
In urma nenumaratelor studii, inclusiv neuroimagistice suntem departe de a intelege dinamica pierderii persoanelor dragi.
In istorie, fiecare noua teorie a oferit perspective noi in ceea ce priveste aceste procese complexe ale pierderii.
Primele incercari de teoretizare a durerii le incearca Freud in 1916, o data cu publicarea lucrarii ’’Mourning and Melancholia’’.
In 1920 el postuleaza ca pentru a vindeca durerea pierderii , persoana indoliata trebuie sa isi exprime durerea, adica sa isi dea voie sa jeleasca, ca mai apoi sa se faca detasarea emotionala fata de cel decedat.
Linderman, in 1940, emitea teoria conform careia vindecarea durerii s-ar face in 3 pasi:
1. Eliberarea emotionala
2. Readaptare la un mediu nou
3. Formarea de noi relații
Apoi Bowlby vine si propune 4 etape:
1. Șoc și amorțeală
2. Dorință și căutare
3. Disperare și dezorganizare
4. Reorganizare și recuperare
La sfarsitul anilor 1960 Kuber-Ross, teoretizeaza ca: durerea are loc in etape previzibile:
1. Negare
2. Furia
3. Negociere
4. Depresie
5. Acceptare
In timp ce aceasta teorie este utilizata pe scara larga in terapia durerii din zilele noastre, multi cercetatori si practicieni au critici valabile la adresa acestei teorii. Motivatia ar fi ca nu exista studiu stiintific empiric. Apoi se atentioneaza ca procesul durerii este mult mai nebulos decat teoria clara a etapelor(Tyrrell, 2021)
În 1999, Margaret Stroebe și Henk Schut au venit cu modelul dublu proces al durerii(DPM)(O’Connor, 2019). Această teorie sugerează că indivizii îndurerați lucreaza cu stresul implicat în pierdere, precum și cu stresul implicat în revenirea la normalitate. Ei oscilează între două stări: Orientare-pierdere (LO) și Orientare-Restaurare (RO). În timp ce în LO, îndureratul se angajează într-un coping concentrat pe emoție, unde sunt folosite diferite tactici pentru a evita emoțiile negative asociate cu pierderea, in RO, persoana îndurerată se angajează într-un coping centrat pe problemă, în care persoana îndurerată depune eforturi active pentru a se confrunta și a depăși factorii de stres (Fiore, 2019; Schoenmakers, 2015).
Oricât de expansive sunt aceste multe teorii ale durerii, acestea sunt doar vârful aisbergului. Având în vedere că durerea se poate exprima în moduri atât de variabile, nu ar trebui să fie un șoc faptul că ne lipsesc modalitățile de a o conceptualiza!
Va urma
Surse:
- Hall, C. (2022). Beyond Kübler-Ross: Recent developments in our understanding of grief and bereavement | Psychology.org.au. https://psychology.org.au/for-members/publications/inpsych/2011/dec/
- Tyrrell, P., Seneca Harberger, & Siddiqui, W. (2021, April 6). Stages of Dying. Nih.gov; StatPearls Publishing. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK507885/
- O’Connor, M.-F. (2019). Grief: A Brief History of Research on How Body, Mind, and Brain Adapt. Psychosomatic Medicine, 81(8), 731–738. https://doi.org/10.1097/psy.0000000000000717
- Schoenmakers, E. C., van Tilburg, T. G., & Fokkema, T. (2015). Problem-focused and emotion-focused coping options and loneliness: how are they related? European Journal of Ageing, 12(2), 153–161. https://doi.org/10.1007/s10433-015-0336-1
- Fiore, J. (2019). A Systematic Review of the Dual Process Model of Coping With Bereavement (1999–2016). OMEGA – Journal of Death and Dying, 84(2), 414–458. https://doi.org/10.1177/0030222819893139
gandulmeudebucurie 