Noi, oamenii nu experimentam durerea uniform, categoric sau liniar asa o descriu teoriile. Adevarul este ca etapizarea durerii si a doliului, in cea mai mare parte este un mit.
Desi exista experiente care implica etape sau faze comune din care s-au desprins teoriile dureri/doliului, noi suntem unici si experimentam unic. Nimeni nu iti poate spune ca stie exact ce ai simtit si nici ce va urma sa simti.
Teoriile au formulat etape si procese, insa natura unica a durerii, schimbarile care au loc, gama larga de experiente emotionale si cognitive considerate firesti, au condus la observarea anumitor tipare de comportament.
Nici o teorie nu va putea scrie exact ceea ce experimentam dupa o pierdere. Acestea nu sunt nici predictive nici prescriptive. Cu toate acestea, ca oameni implicati in procesul durerii, a analiza si a ne intelege experienta, are sens. Acesta este motivul pentru care ideea etapelor de doliu sunt simtite ca o ancorare. Este cumva linistitor ca o experienta atat de coplesitoare, de grea, de carnala, sa poate fi simplificata si previzibila intr-un anume fel.
Psihoeducatia durerii pune accentul pe dezanvatarea ipotezelor teoretice si asteptarilor care decurg de acestea. Ideea ca durerea este modelata, categorizata, finita sau liniara, nu este validata de realitate. Recunoasterea ca durerea este unica in functie de persoana, pierderea suferita si contextul in care o traieste, depaseste orice teorie a durerii.
Durerea o poti intelege doar dupa ce ai experimentat-o.
Aflati in plin proces al durerii noi realizam ca ceea ce credeam, nu se potriveste cu realitatea. Atunci ne dam seama ca presupunerile noastre au fost gresite si acceptam realitatea, sau credem ca durerea noastra nu se inscrie in modelul cuantificat.
Incercarea de a ,,inghesui” durerea in etape, vine din idea ca punand-o intr-o teorie o vom trai mai usor prin expicatii cognitive.
Atat durerea cat si iubirea(o alta experienta complexa si universala) sunt emotii pe care majoritatea oamenilor le traiesc sau experimenteaza de-a lungul vietii intr-un mod personal.
Dragostea si durerea sunt simple, nuantate si stratificate evident, si pe ambele le simtim atat de confuze si misterioase chiar daca sunt profund umane fiindca ele exista in interiorul nostru si emana din noi. Cultura societatii trateaza aceste experiente emotionale in mod contrastant.
Dragostea e un sentiment pozitiv si o sarbatorim, o lasam sa existe, acceptandu-i ciudateniile si misterele ei, dar durerea/pierderea in schimb, este considerata o stare negativa.
Pierderea implica durere, disperare, nefericire, depresie si uneori o lipsa de comportament ,,normal’’ si productiv. Se simte groaznic! Si mai are o,,calitate” oamenii se feresc de cei care sufera, ca si cum suferinta contamineaza, iar ei se tem sa nu se ,,contamineze”. Asa ca o trateaza ca si cum ar fi ceva de controlat, ingradit, de vindecat si de eliminat.
In mod real, daca ajungi sa cunosti durerea, poti sa observi gandurile si emotiile neasteptate care adesea implica lucruri pozitive, amintiri calde si blande si o continuare a conexiunilor la nivel mental ideatic. Observand putem spune ca durerea nu este ceva extrinsec vietii, ci este o experienta in continuumului vietii, a experientei umane, asa ca are sens sa ne dorim sa gasim moduri de a ameliora aceasta emotie.
Si oricat de greu ne este sa acceptam, din durere crestem. Pierderea ramane cu noi si invatam sa traim cu ea si probabil ca vom mai experimenta noi pierderi de-a lungul vietii. De aceea are sens sa permiti experientei durerii, sa curga, sa existe, sa capete alte valente in amintirile noastre.
Trairea doliului este profund personala, dureros carnala, iar trecerea prin ea nu face sa dispara, ci ramanand parte din tine, adauga intelepciune vietii.
Durerea nu dispare, dar viata creste si o inconjoara…
,,Nu spera şi nu ai teamă; Te întreabă şi socoate Ce e rău şi ce e bine; Toate-s vechi şi nouă toate: Vreme trece, vreme vine.”
Cine s-ar fi gandit ca durerea poate avea o teorie?
Vorbind despre durere, pot spune ca perspectivele teoretice s-au tot schimbat de-a lungul timpului
In urma nenumaratelor studii, inclusiv neuroimagistice suntem departe de a intelege dinamica pierderii persoanelor dragi.
In istorie, fiecare noua teorie a oferit perspective noi in ceea ce priveste aceste procese complexe ale pierderii.
Primele incercari de teoretizare a durerii le incearca Freud in 1916, o data cu publicarea lucrarii ’’Mourning and Melancholia’’.
In 1920 el postuleaza ca pentru a vindeca durerea pierderii , persoana indoliata trebuie sa isi exprime durerea, adica sa isi dea voie sa jeleasca, ca mai apoi sa se faca detasarea emotionala fata de cel decedat.
Linderman, in 1940, emitea teoria conform careia vindecarea durerii s-ar face in 3 pasi:
1. Eliberarea emotionala
2. Readaptare la un mediu nou
3. Formarea de noi relații
Apoi Bowlby vine si propune 4 etape:
1. Șoc și amorțeală
2. Dorință și căutare
3. Disperare și dezorganizare
4. Reorganizare și recuperare
La sfarsitul anilor 1960 Kuber-Ross, teoretizeaza ca: durerea are loc in etape previzibile:
1. Negare
2. Furia
3. Negociere
4. Depresie
5. Acceptare
In timp ce aceasta teorie este utilizata pe scara larga in terapia durerii din zilele noastre, multi cercetatori si practicieni au critici valabile la adresa acestei teorii. Motivatia ar fi ca nu exista studiu stiintific empiric. Apoi se atentioneaza ca procesul durerii este mult mai nebulos decat teoria clara a etapelor(Tyrrell, 2021)
În 1999, Margaret Stroebe și Henk Schut au venit cu modelul dublu proces al durerii(DPM)(O’Connor, 2019). Această teorie sugerează că indivizii îndurerați lucreaza cu stresul implicat în pierdere, precum și cu stresul implicat în revenirea la normalitate. Ei oscilează între două stări: Orientare-pierdere (LO) și Orientare-Restaurare (RO). În timp ce în LO, îndureratul se angajează într-un coping concentrat pe emoție, unde sunt folosite diferite tactici pentru a evita emoțiile negative asociate cu pierderea, in RO, persoana îndurerată se angajează într-un coping centrat pe problemă, în care persoana îndurerată depune eforturi active pentru a se confrunta și a depăși factorii de stres (Fiore, 2019; Schoenmakers, 2015).
Oricât de expansive sunt aceste multe teorii ale durerii, acestea sunt doar vârful aisbergului. Având în vedere că durerea se poate exprima în moduri atât de variabile, nu ar trebui să fie un șoc faptul că ne lipsesc modalitățile de a o conceptualiza!
O’Connor, M.-F. (2019). Grief: A Brief History of Research on How Body, Mind, and Brain Adapt. Psychosomatic Medicine, 81(8), 731–738. https://doi.org/10.1097/psy.0000000000000717
Schoenmakers, E. C., van Tilburg, T. G., & Fokkema, T. (2015). Problem-focused and emotion-focused coping options and loneliness: how are they related? European Journal of Ageing, 12(2), 153–161. https://doi.org/10.1007/s10433-015-0336-1
Fiore, J. (2019). A Systematic Review of the Dual Process Model of Coping With Bereavement (1999–2016). OMEGA – Journal of Death and Dying, 84(2), 414–458. https://doi.org/10.1177/0030222819893139
Potrivit unui studiu realizat de NPD Group, o firmă globală de cercetare a pieței, 9 din 10 copii joacă jocuri video. Adică 64 de milioane de copii – iar unii dintre ei folosesc tastatura sau smartphone-ul înainte de a putea să spuna o propoziție simpla. Mulți cercetători afirma că jocurile excesive înainte de 21 sau 22 de ani pot reconfigura fizic creierul.
Oamenii de stiinta din China au efectuat studii de imagistică prin rezonanță magnetică (IRM) pe creierul a 18 studenți care au petrecut în medie 10 ore pe zi online, jucând în primul rând jocuri precum World of Warcraft. În comparație cu un grup de control care a petrecut mai puțin de două ore pe zi online, cei care jucau au avut activa mai puțină materie cenușie (partea cognitiva a creierului).
Încă de la începutul anilor 1990, oamenii de știință au avertizat că, deoarece jocurile video stimulează doar regiunile creierului care controlează vederea și mișcarea, alte părți ale minții responsabile de comportament, emoție și învățare se dezvolta mai putin, spre zero.
Un studiu publicat în revista științifică Nature în 1998 a arătat că in timpul jocului video se eliberează neurotransmițătorul dopamină. Cantitatea de dopamină eliberată în timpul jocurilor video a fost similară cu cea observată după injectarea intravenoasă a stimulentelor amfetamină sau metilfenidat.
In ciuda dovezilor tot mai mari despre impactul cognitiv, comportamental și neurochimic al jocurilor virtuale, conceptul de dependență de jocuri (online sau nu) este dificil de definit. Intre o tulburare psihiatrică distinctă, în timp ce alții cred că poate face parte dintr-un anumit tip de tulburare psihiatrică. Versiunea actuală a Manualului de Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mintale, DSM-V, afirmă că trebuie făcute mai multe cercetări înainte ca „Tulburarea de jocuri pe internet” să poată fi inclusă în mod oficial.
Cu toate acestea, experții raman de acord că jocurile au calități care creează dependență. Creierul uman este conectat să tânjească dupa satisfactie instantanee, ritm rapid și imprevizibilitate. Toate aceste nevoi sunt implinite in jocurile video.
„Jucarea jocurilor video inundă centrul plăcerii al creierului cu dopamină”, spune David Greenfield, Ph.D., fondator al Centrului pentru Internet și Dependență de Tehnologie și profesor clinic asistent de psihiatrie la Universitatea din Connecticut School of Medicine. Asta le dă jucătorilor o stare de agitatie/hipervigilenta, dar doar temporar. Cind nivelul de dopamină este pe plus, creierul primește mesajul de a produce mai puțin din acest neurotransmițător critic. Rezultatul final: jucătorii ajung sa aibe o cantitate redusă de dopamină. Similar, cantitatea de dopamina va scadea in conditiile privarii de joc, ceea ce va face ca adolescenții dependenți sa prezente probleme de comportament, simptome de sevraj și agresivitate, potrivit dr. Greenfield.
Dar exista si o parte buna, jocurile video pot ajuta creierul în mai multe moduri, cum ar fi o percepție vizuală îmbunătățită, o capacitate îmbunătățită de a comuta între sarcini și o mai bună procesare a informațiilor. „Într-un fel, modelul jocului video este genial”, spune Judy Willis, MD, neurolog, educator și membru al Academiei Americane de Neurologie (AAN) cu sediul în Santa Barbara, CA. „Poate furniza informații creierului într-un mod care maximizează învățarea”, spune ea.
Creierul în curs de dezvoltare si jocurile video
Jocurile video sunt concepute cu o structură de recompense care este complet imprevizibilă. Tensiunea de a ști că ai putea înscrie (sau a omora un personaj), dar a nu ști exact când, te ține în alerta , deci in joc. „Este exact aceeași structură de recompense ca o mașină de slot”, spune Dr. Greenfield. Jucătorul își dezvoltă o credință de nezdruncinat, după un timp, că „aceasta va fi momentul în care va da lovitura cea mare”.
Creierul tău in contextul jocurilor: dovezi experimentale
Pentru creierul în curs de dezvoltare al unui adolescent, care este impresionabil, exista o atractie puternica spre noutatea si versatilitate adusa de jocuri. „Cortexul prefrontal – locul judecății, luării deciziilor și controlului impulsurilor – suferă o reorganizare majoră în timpul adolescenței”, explică Tom A. Hummer, Ph.D., profesor asistent de cercetare în cadrul departamentului de psihiatrie de la Indiana University School of Medicine, în Indianapolis. Acest centru de control executiv este esențial pentru cântărirea riscurilor și recompenselor și pentru a pune frâna urmăririi recompenselor imediate (cum ar fi jocurile de noroc) în favoarea unor obiective mai adaptative pe termen lung (cum ar fi testul de chimie de săptămâna viitoare).
Creierele unor tinerii adulți de sex masculin care au jucat un joc video violent timp de 2 săptămâni, au avut o activitate mai scăzută în zone importante ale creierului în timp ce încercau să-și controleze comportamentul, comparativ cu cei care nu au jucat niciun joc video.
Această regiune a creierului nu atinge capacitatea maximă până la vârsta de 25 sau 30 de ani, ceea ce poate explica de ce tinerii sunt mai predispuși să petreaca ore de joacă, ignorând nevoile de bază precum hrana, somnul și igiena. Fără lobi frontali maturi de care să se folosească, copii și adolescenții sunt mai puțin capabili să cântărească consecințele negative și să reducă comportamentul potențial dăunător, cum ar fi jocurile video excesive, care afectează și dezvoltarea lobului frontal.
Jocurile video violente sunt îngrijoratoare pentru mulți experți. Într-un studiu pe 45 de adolescenți, jocul de jocuri video violente pentru doar 30 de minute a scăzut imediat activitatea în regiunile prefrontale ale creierului, comparativ cu cei care au participat la un joc non-violent. Cercetările anterioare au arătat că doar 10-20 de minute de jocuri violente au crescut activitatea în regiunile creierului asociate cu excitare, anxietate și reacție emoțională, reducând în același timp activitatea în lobii frontali asociati cu reglarea emoțiilor și controlul executiv.
Eliberarea de dopamină care vine de la jocuri este atât de puternică, spun cercetătorii, încât aproape că poate închide regiunile prefrontale. Acesta este unul dintre motivele pentru care jucătorii pot juca 18 ore consecutive. „Copiii se aruncă în fața unui computer și vor sta acolo timp de 8, 10, 25, 36 de ore”, spune Dr. Greenfield.
Pentru copiii care se simt ca niște proscriși sociali, excelarea în lumea jocurilor de noroc le poate oferi un sentiment de măiestrie și încredere care lipsește din viața lor reală. „Când devii unul dintre cei mai buni jucători într-un joc precum World of Warcraft, zeci de mii de jucători sunt în esență sub tine, așa că devii ca un zeu virtual”, explică Dr. Greenfield
Creierul care învață din jocuri
Practicarea repetitivă a oricărui lucru schimbă fizic creierul. In timp și cu efortul depus, devii expert in sarcina specifică pe care o exersezi, fie că este să tragi în inamic într-un joc video, sau să faci un sport. Acele acțiuni și gânduri repetitive stimulează conexiunile dintre celulele creierului, creând noi căi neuronale între diferite părți ale creierului tău. Cu cât practici mai mult o anumită activitate, cu atât calea neuronală devine mai puternică. Aceasta este baza structurală a învățării.
„Daca nu il folosesti, se atrofiaza” se aplică nu doar mușchilor corpului, ci și creierului. Căile neuronale care nu sunt utilizate în cele din urmă se atrofiaza si dispar.
La începutul anilor 2000, majoritatea cercetărilor au sugerat că antrenamentul perceptiv și cognitiv era foarte specific sarcinii în cauză. Aceasta este una dintre problemele multor instrumente de antrenament a creierului: este ușor pentru oameni să îmbunătățească mini-sarcinile individuale care le sunt date – de exemplu, aranjarea unei liste în ordine alfabetică sau completarea unui puzzle de cuvinte încrucișate – dar acele sarcini nu se traduc întotdeauna. într-o gândire mai bună în general. Jocurile video par să difere de alte tipuri de antrenament a creierului.
„Spre deosebire de alte instrumente de antrenament a creierului, jocurile video activează centrele de recompensă, făcând creierul mai receptiv la schimbare”, explică C. Shawn Green, Ph.D., profesor asistent de psihologie la Universitatea Wisconsin-Madison.
Jocurile video de acțiune îmbunătățesc capacitățile vizuale, cum ar fi urmărirea mai multor obiecte, rotirea mentală a obiectelor și stocarea și manipularea acestora în centrele de memorie ale creierului. Acest lucru este valabil chiar și pentru cele mai defăimate jocuri de acțiune și divertisment. Astfel de jocuri necesită ca jucătorii să se gândească la o strategie generală, să îndeplinească mai multe sarcini simultan și să ia decizii care au atât un impact imediat, cât și pe termen lung. „Asta este foarte asemănător cu multi-tasking-ul inerent în majoritatea locurilor de muncă de astăzi”, spune dr. Willis. „Acești tineri pot fi mai bine pregătiți pentru a comuta cu ușurință între sarcini, pentru a se adapta la informații noi și pentru a-și modifica strategia pe măsură ce apar noi stimuli/sarcini.”
Aceste abilități sunt utile, desigur, dar exersate în exces pot deveni și probleme. La urma urmei, atunci când copiii devin atât de obișnuiți cu multi-tasking și procesarea simultană a cantităților mari de informații, pot avea probleme în a se concentra pe o prelegere într-o clasă. Asa apare hiperactivitatea si deficitul de atentie.
Creierul este vulnerabil în jocurile video
Însăși natura jocurilor de acțiune-divertisment nu atrage doar tinerii cu probleme de concentrare, atenție și furie (în special în cazul jocurilor violente), de asemenea, se întăresc aceste comportamente negative.
În timp ce o serie de companii au încercat să creeze jocuri benefice pentru copiii cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), acestea au avut un succes limitat. „Este dificil să faci jocuri care să fie incitante pentru copiii care au probleme de atenție, dar nu atât de incitante încât jocul să întărească comportamentele asemănătoare ADHD”, spune dr. Hummer.
În schimb, copiii cu ADHD joacă adesea jocuri video de acțiune pentru a-și inunda simțurile cu stimulare vizuală, provocări motorii și recompense imediate. În acest mediu, creierul ADHD funcționează într-un mod care permite acestor copii să se concentreze, atât de mult încât nu prezintă simptome, cum ar fi distractibilitatea, în timpul jocurilor.
„Una dintre marile probleme din perspectiva tratamentului este: cum îi spui unui copil care a condus lumea online și a experimentat grade mari de input senzorial să funcționeze în lumea reală, ceea ce comparativ, nu este foarte interesant?” spune dr. Greenfield.
Miza poate fi mai mare pentru un copil cu furie și probleme de comportament care își găsește alinare în jocurile video violente. În timp ce experții in jocuri virtuale nu sunt de acord cu privire la impactul pe care îl au jocurile violente asupra comportamentului violent real, cercetările arată o legătură între jocul violent și gândurile și un comportamentul agresiv.
Pentru un copil care are o personalitate agresivă este o problemă, deoarece jocurile video răsplătesc acele tendințe agresive. De fapt, două studii separate au aratat că jucatul unui joc video violent timp de doar 10-20 de minute a crescut gândurile agresive, în comparație cu cei care au jucat jocuri nonviolente.
Cu toate acestea, nu toate jocurile sunt la fel – și reacția fiecărei persoane la acele jocuri este, de asemenea, diferită. „A întreba care sunt efectele jocurilor video este ca și cum ai întreba care sunt efectele consumului de alimente”, spune dr. Hummer. „Diferitele jocuri fac lucruri diferite. Ele pot avea beneficii sau daune, ca urmare la ceea ce te uiți.”
La vârsta de 17 ani, Anthony Rosner din Londra, Anglia, a fost un erou în comunitatea jucatorilor online din World of Warcraft. A construit imperii, a condus raiduri și s-a scufundat într-o lume fantastică care aparent i-a îndeplinit toate nevoile. Între timp, viața lui reală a fost practic inexistentă. Și-a neglijat școala, relațiile, sănătatea și igiena.
„Nu am avut niciodată prieteni adevărați. M-am îngrășat, am devenit leneș și mi-am petrecut aproape tot timpul in fata computerulu, jucandu-ma până la 18 ore pe zi, în fiecare zi, timp de aproape doi ani’’ spune Rosner
Anthony Rosner a jucat World of Warcraft până la 18 ore pe zi timp de aproape doi ani. În cele din urmă, a reușit să-și lase alter ego-ul Sevrin să plece spre apus.
„Am creat un Paladin Elf de Sânge numit Sevrin, mi-am înființat propria breaslă — QT Yacht Club — și l-am tratat ca pe o slujbă cu normă întreagă, întreținând site-ul web, recrutând noi jucători și organizând și conducând raiduri”, spune Rosner, care a atins rapid statutul de celebritate în comunitatea jucatorilor. „Oameni pe care nu îi cunoșteam îmi trimiteau mesaje și îmi spuneau cât de uimitor sunt. Era complet opusul a ceea ce aveam în viața reală”. Asa s-a intamplat ca World of Warcraft a avut întâietate față de orice altceva.
Anthony Rosner și-a confruntat dependența de jocuri și a transformat-o în subiect pentru două filme documentare care îi ajută pe alții să înțeleagă problema și cum să o rezolve.
Pentru Rosner, jocurile au fost dăunătoare. Notele lui au avut de suferit, a ratat temele și aproape că nu a reușit să finalizeze primul an de facultate. ,,eram la facultate, în sfârșit puteam să-mi implinesc visul de a deveni regizor de film iar mie nu imi mai pasa”, spune el. I s-au oferit două opțiuni: să finalizeze toate eseurile pentru primul an într-un interval de trei săptămâni, sau să repete primul an. „Nu am vrut să pierd anul scolar sau sa imi dezamagesc părinții, așa că am dezinstalat World of Warcraft și m-am concentrat pe invatat”, spune el.
După ce a renuntat de joc, Rosner a găsit alte surse de plăcere. S-a înscris la o sală de sport, a început să facă DJ la facultate și a devenit mult mai activ din punct de vedere social. „Nu îmi venea să cred la ce renuntasem pana atunci, cat pierdusem”, spune el.
În mod ironic, World of Warcraft l-a determinat pe Rosner să-și realizeze visul de a face filme. Documentarul său, IRL — In Real Life(https://www.youtube.com/watch?v=jrKjNwejhfg ) , prezintă aventurile sale cu Sevrin și cum a învățat să se elibereze de jocuri. Peste 1 milion de oameni din întreaga lume i-au vizionat filmul, care poate fi vizionat pe YouTube. A fost prezentat la festivaluri de film, la TV și în ziare și reviste.
Astăzi, jocurile sunt doar o formă de divertisment pentru Rosner. Ba chiar joacă World of Warcraft ocazional. Dar jocurile nu-i mai controlează viața. „Oamenii încă întreabă despre personajul meu, Sevrin”, spune Rosner, „dar mi-am dat seama că viata reala este mult mai plină de satisfacții decat jocurile”.
Semne de avertizare pot indica o problemă:
– Petrece timp excesiv pe computer.
– Devine defensiv atunci când sunt implicati in jocuri.
– Pierde noțiunea timpului.
– Prefera să petreca mai mult timp la computer/smartphon decât cu prietenii sau familia.
– Pierde interesului pentru activitățile sau hobby-urile importante anterior.
– Devine izolat social, capricios sau iritabil.
-Stabilirea unei noi vieți cu prietenii online.
-Neglijeza temele școlare și munceste doar pentru a obține note acceptabile.
-Cheltuieste bani pe activități inexplicabile.
-Încearca sa ascunda activitatile virtuale de joc.
Un ghid pentru părinți, cateva sfaturi:
Având în vedere știrile despre jocurile video care transformă copiii în bătăuși – sau deconectati de la ei insisi– și un număr tot mai mare de experți care avertizează despre pericolele petrecerii unui timp prea lung in fata ecranului, Ati putea fi tentanti să interziceti computerele și smartphone-urile. Nu! spun experții.
Dacă interziceți jocul, veți pierde orice oportunitate de a influența comportamentul copiilor dvs. O abordare mai bună: joacă-te cu ei, spune Judy Willis, M.D., un neurolog și membru al Academiei Americane de Neurologie cu sediul în Santa Barbara, CA, care sugerează să începi cu jocuri educaționale online gratuite.
Cheia pentru a vă asigura că copiii dumneavoastră au o relație sănătoasă cu jocurile video (și, da, există așa ceva) înseamnă să vă asigurați că profită de experiențe plăcute în afara acestor jocuri.
Potrivit lui David Greenfield, Ph.D., fondator al Centrului pentru Internet și Dependență de Tehnologie și profesor clinic asistent de psihiatrie la Facultatea de Medicină de la Universitatea din Connecticut, 80% din timpul pe care un copil îl petrece pe computer nu are nimic de ce face cu invatamantul. Acordați atenție la amplasarea computerelor, smartphone-urilor și a altor dispozitive de jocuri, amplasati-le într-o locație centrală – și nu în spatele ușilor închise – asta vă va permite să le monitorizați activitățile. Aflați cum să verificați istoricul căutărilor computerului pentru a verifica ceea ce au făcut copiii dvs. pe Internet.
Stabiliți – și aplicați – limite pentru timpul petrecut pe ecran
„Copiii sunt adesea incapabili să judece cu acuratețe timpul petrecut jucând. Mai mult, sunt ,,momiti’’ în mod inconștient să rămână în joc”, spune Dr. Greenfield, care recomandă nu mai mult de una sau două ore de timp pe ecran în timpul săptămânii. Profitarea de firewall-uri, limite electronice și blocaje pe telefoane mobile și site-uri de internet poate fi de ajutor.
Începeți să vorbiți cu ei
Discutați de la început cu copiii dvs. despre utilizarea internetului și jocurile. Stabiliți așteptări clare pentru a le ajuta să le îndreptați într-o direcție sănătoasă înainte de a începe o problemă. Comunicarea nu înseamnă neapărat o discuție oficială. Mai degrabă, este vorba despre a-i oferi copilului tău oportunitatea de a-și împărtăși interesele și experiențele cu tine.
Cunoaste-ti-va copilul
Dacă copilul tău se descurcă bine în lumea reală, participând la școală, sport și activități sociale, atunci limitarea jocului poate să nu fie la fel de importantă. Cheia, spun experții, este să mențină prezenți în viața lor și să fie conștienți de interesele și activitățile lor. Pe de altă parte, dacă aveți un copil care are deja probleme de furie, limitați jocurile violente, sugerează Tom A. Hummer, Ph.D., profesor asistent de cercetare la departamentul de psihiatrie de la Indiana University School of Medicine din Indianapolis.
Obtine-ti ajutor
Pentru unii tineri, jocurile devin o obsesie irezistibilă. Dacă copilul dumneavoastră dă semne de dependență de jocuri video, este disponibil ajutor. Opțiunile de tratament variază de la terapie ambulatorie limitată la școli-internat rezidențiale intensive și programe de internare.
O radiografie a istoriei și realității românești de 30 de ani și de ce nu din ani ’50-’60. Acest material merita păstrat atât pentru noi, dar de ce nu și pentru generațiile următoare! CINSTE acestui om, militar, patriot, bun cunoscător al realității și vieții intrinseci din România natală! Respect, domnule general! ESTE CAM LUNG, DAR MERITĂ CITIT….SOMNUL DE MOARTE AL UNEI RAȚIUNI ÎN METASTAZA.
De la o vreme, datorită ticăloșiei aberante a celor care conduc țara, ducând-o pas cu pas spre dezastru, m-a cuprins o revoltă teribilă, o scârbă imensă și o greață amară, ai căror embrioni există însă în mine încă de pe vremea anilor ’57-60’, când eram elev în școala militară de ofițeri activi. Astăzi, însă, s-a ajuns la paroxism. De aceea, de ceva vreme, am decis să nu mai bag în seama mocirla, scursura și antiromânismul politichiei româneşti, ci să mă ocup doar de proiectele mele: redactarea și tehnoredactarea a trei reviste, finalizarea romanului în lucru „Ancore pe nori” – cel de al zecelea –, a volumelor de versuri viitoare, câte or mai fi, și a tratatului de strategie, la care lucrez de multă vreme. Sunt proiecte grele, care necesită mult efort creativ și de documentare, analiză și sinteză, precum și asumarea unor responsabilități necesare pentru vremurile în care trăim. Dar eu fac asta de o viață. Totuși, țin să precizez că, în școala militară, pe care eu o iubesc foarte mult, așa cum iubesc toate școlile pe care le-am absolvit totdeauna cu brio, care m-a format ca om și ca ofițer, am învățat să fiu ceea ce sunt. Nu instrucția în sine, nici programul extrem de dur și exercițiile tactice și de specialitate erau insuportabile – ba chiar îmi erau foarte dragi –, ci propaganda prost făcută, cu argumente stupide, care nu avea aproape nicio legătură cu armata, cu viața militară și nici măcar cu patriotismul. Așa cum nu are nici acum. Nu contest necesitatea învățământului politico-educațional în armata de atunci și nici în cea de acum, dacă s-ar mai face așa-ceva și dacă ar avea vreo legătură cu știința politică, cu istoria neamului, cu valorile naționale și universale, cu cultura națională, universală și militară. Fără arondarea educației și instrucției militare și de orice fel la sistemele de valori naționale și universale, la știința politică, la cunoașterea și înțelegerea suporturilor și determinărilor geopolitice și geostrategie, s-ar genera contingente de roboți umani incapabili să înțeleagă ce fac și de ce o fac, ce este patria și care sunt valorile ei și de ce neapărat această patrie trebuie totdeauna apărată spre toate orizonturile. Contest doar dobitocia, aberațiile, lipsa de creier și, mai ales, trădarea. Statul dac a pierit tot ca urmare a unor trădări în favoarea Romei, menținerea în separație și chiar în ostilitate, timp de secole, a teritoriilor locuite de români s-a datorat presiunii imperiilor care ne înconjurau și ne sufocau, ca un șarpe Anaconda, interesului lor și, probabil, înțelegerilor lor tacite de a menține cele trei identități românești într-un areal de siguranță strategică (interioară, în cadrul Imperiului Austro-Ungar și exterioară, în cazul Imperiului Rus și Imperiului Otoman), la care se adăugau trădările unora dintre boieri, ale unora dintre domnitori și neputinței comunităților divizate ale românilor de a înțelege necesitatea și posibilitatea unirii și de a se lupta cu cei trei coloși. Așa a fost mereu și tot așa este și acum. Ba chiar mai rău, mult mai rău…Simt nevoia să exprim totuși câteva REFLECȚII: Rog displayul calculatorului să le suporte și pe cei care vor avea disponibilitatea, timpul și răbdarea să le citească, să le analizeze și să încerce să le înțeleagă, în conținutul și spiritul lor, dar mai ales în esența lor.
A) ÎN DECEMBRIE 1989, ARMATA ROMÂNIEI, care avea, pe atunci, o doctrină proprie, bazată pe apărarea țării spre toate orizonturile, un efectiv de vreo 300.000 de militari-luptători activi, constituiți în patru Armate (cu 10 divizii mecanizare, dislocate în zonele de operații, cu două divizii de tancuri – una la București și alta la Târgu Mureș, în general, pentru contralovitură, dar nu numai –, cu 6 brigăzi de vânători de munte, cu numeroase mari unități și unități de artilerie, de rachete și artilerie antiaeriană, cu o logistică pe măsură), în o mulțime de comandamente ale armelor, cu o divizie de aviație și câteva regimente de aviație, cu două divizii de apărare antiaeriană, cu o divizie maritimă, o brigadă de vedete purtătoare de rachete și torpiloare și numeroase alte forțe, la care se adăuga o rezervă substanțială de vreun milion și mai bine de luptători, încadrați, la nevoie, potrivit planurilor de mobilizare, pentru completarea cu efective a unităților operative și în unitățile și marile unități prevăzute a se înființa în caz de război, ele însele având, în stoc, nu doar armamentul și munițiile necesare, ci și echipamentul, pus pe umerașe, în unitățile și marile unități active, care aveau obligația managementului punerii în operă a planurilor de înființare a acestora. Rezerviști erau convocați, periodic, la pregătire, în vederea actualizării cunoștințelor și deprinderilor, cunoașterii și familiarizării cu noua tehnică introdusă în înzestrarea armatei. Îndeosebi din 1964 încoace, armata era dotată, prioritar, cu tehnică militară fabricată în România, depozitele de alimente, carburant și muniții erau pline, iar tancurile din unitățile care constituiau eșaloanele de luptă aveau muniția în ele. După criza din 1968 (invazia Cehoslovaciei de către forțele Tratatului de la Varșovia, la care România nu a participat), au fost înființate formațiunile de gărzi patriotice, care consolidau și mai mult puterea armată a țării. Practic, aproape fiecare cetățean era și un luptător instruit și capabil de a apăra țara.Sunt doar câteva cuvinte despre o construcție de apărare care încorpora în ea un efort extraordinar, inteligență, responsabilitate, patriotism, sacrificii, bravură. N-a fost deloc ușor. Nici neriscant. Doctrina războiului întregului popor pentru apărarea țării transformă populația în luptători, iar riscul să fie nimicită într-un război pe viață și pe moarte crește imens. Or, această vulnerabilitate, asumată, arată cât de grea și amenințătoare era situația, cât de riscantă era o astfel de doctrină și cât de asumată era o astfel de decizie politico-militară. Dar așa a fost. Primul tanc românesc are povestea lui, de-a dreptul eroică, ținând seama că într-un astfel de colos se asamblează peste 75.000 de repere și că el a fost adus, în câțiva ani, la cotele moderne la acea vreme ale tancului TR-850, aflat și acum în înzestrarea puținelor subunități de blindate care au mai rămas. Avionul IAR-93, care a echipat două regimente de aviație, era pe cale de a ajunge unul dintre cele mai performate avioane la clasa lui, dar, imediat după 1989, au fost tăiate, cu o furie criminală, 75 de avioane care echipau regimentul de aviație de la Craiova și pe cel de la Ianca. Subsemnatul a zburat cu un astfel de avion, la Craiova, după ce zburasem, la Borcea, cu MiG-21, în cabina 1 a MiG-ului fiind căpitan-comandorul Dorel Luca, azi, generalul Dorel Luca, unul dintre așii aviației militare supersonice a României, apoi cu MiG 29, unul dintre cele mai performante avioane din lume, la acea dată. Desigur, nu se putea face o comparație între ele, dar IAR-93 nu era avion multirol, ci doar unul de atac la sol și de sprijin al Forțelor Terestre, care se comporta admirabil în apropierea solului. Dar și escadrila de MiG 29 a dispărut sau a fost donată la alții, așa cum au dispărut, tăiate cu aparatul de sudură sau aruncate la gunoi, și obuzierele de 122 și cele două divizii de tancuri și tancurile care echipau centrele de instrucție echipaje tancuri de la Roman și Buziaș și multe, foarte multe altele. În calitatea mea de jurnalist militar, specializat în pregătirea de luptă și învățământ militar, am fost prezent în toate unitățile armatei, la instrucție, în marșuri pe mașini de luptă sau pe jos, la toate aplicațiile cu sau fără trageri de luptă din poligonul Cincu, de la Mălina, de la Babadag, de la Cârțișoara etc., din munți și de la câmpie, de pe fluviu și din mare. De aceea cunosc în detaliu întreaga armată de atunci, de la nivelul Ministerului Apărării Naționale și Statului Major al Apărării (pe atunci Marele Stat Major), la cel al marilor unități, unităților și subunităților, iar concluzia mea, după 10 ani de comandat de pluton, 2 ani de stat-majorist într-o brigadă, 2 ani de studii la Academia militară, absolvită ca șef de promoție, 2 ani la minister și 24 de ani de jurnalism militar, dintre care 20 la ziarul central al armatei, este aceea că am avut o armată extrem de puternică și de competitivă, cu statele majore de armate, mari unități și unități închegate și foarte bine pregătite, cele mai multe dintre ele la cel mai înalt nivel, care reprezenta o forță de temut, fiind una dintre primele 14 sau 15 armate ale planetei. Ar fi foarte multe de spus – pentru că am petrecut, în această instituție aflată în scutul de extremă urgență al țării, 40 de ani ca militar activ și 10 ani în calitate de cercetător științific gradul 1 –, dar mă rezum la atât.Ei, bine, pentru a transforma România în ce este acum și, probabil, în ce urmează să devină, în concepția ticăloasă a celor care se află la butoanele războiului aberant împotriva țării noastre, desfășurat cu complicitatea clasei politice românești (imatură, fără viziune politică și strategică, incapabilă să identifice și să înțeleagă interesul național sau, pur și simplu, unealtă chioară a distrugătorilor de țară), au fost planificate și puse în operă
MAI MULTE SCENARII, printre care se află și următoarele:
a) Crearea unei situații de război complex, hibrid, împotriva României, simulat și totodată declanșat prin efectul în timp al propagandei antiromânești, susținut și întreținut de cei interesați, pregătirea și punerea în operă a diversiunii de la Timișoara declanșată de grupuri diversioniste care au intrat în țară dinspre Ungaria și Serbia, dar și din Rusia și, probabil, și din alte țări sau comunități ostile nouă, sub masca sprijinului legitim al ostilității poporului față de conducerea politică socialistă de la București.
b) Cunoscând doctrina militară a României și realitățile din țară, cei care au declanșat acest război au mizat pe obsesia conducerii de la București de a transforma fiecare localitate într-o cetate de muncă, luptă și apărare, de a descoperi și anihila la timp coloana a cincea a inamicului și de a lichida orice focar de agresiune clasică sau atipică împotriva țării și a regimului ei politic, impus cândva sub presiunea tancurilor sovietice. Conducerea țării și, respectiv, conducerea armatei știau că, în planurile dușmanilor regimului de la București, erau prevăzute acțiuni de amploare, precum: efectuarea de provocări, infiltrarea unor grupuri care să agite populația și să o folosească deopotrivă ca scuturi umane și ca fapt împlinit, concomitent cu pregătirea și punerea în operă a altor scenarii: revolte ale mulțimii în marile orașe ale țării, ca urmare a regimului de austeritate impus de conducerea de la București, în speță de Nicolae Ceaușescu (austeritate care avea ca obiectiv achitarea datoriei externe, populația nefiind însă informată cu privire la natura și scopul acestui efort, fapt care a declanșat o stare de nemulțumire generală în rândul românilor) etc. Dușmanii României au folosit cum nu se poate mai bine această situație pentru a crea, în timp, un suport solid de revoltă populară, agitată de grupuri special pregătite, simularea unui atac aerian multistratificat, cu aeronave de tot felul, de la supersonice la elicoptere, deschiderea focului de provocare a unei riposte masive și haotice din partea armatei (pentru a fi condamnată ulterior), sau simularea acestuia din puncte fixe sau mobile, pregătite din timp etc. Modelul respectiv a fost folosit și în declanșarea războiului din Irak, și în distrugerea Libiei, în „Primăvara arabă” și în războiul din Siria. Este meritul exclusiv al Armatei României că, în evenimentele din decembrie 1989 și în cele ulterioare, nu s-a ajuns aici.
c) Odată declanșat conflictul între puterea de la București și cei scoși în stradă, scenariștii războiului împotriva României – pentru că de un război atipic în carne și oase este vorba –, au avut ca obiectiv strategic provocarea armatei să tragă în populație, astfel încât s-o scoată, pentru decenii (poate chiar pentru totdeauna), din inima și din sufletul națiunii, ca eroină a realizării României Mari, folosindu-se, în acest scop, un uriaș sistem de propagandă și diversiune. Profitând de faptul că unitățile militare n-au fost pregătite pentru a acționa într-un război de acest fel, și n-au folosit de la început sistemul de secretizare în actul conducerii și comunicării interne, iar sistemele de transmisiuni ale armatei au funcționat ca în vreme de pace, adversarii noștri au intervenit în mod profesionist în aceste sisteme vulnerabile, au introdus mesaje false și diversioniste, de dezinformare, de punere în mișcare a unor unități militare, în așa fel încât pe aliniamentele și în zonele hotărâte de acești criminali, să tragă unele în altele (ceea ce s-a și întâmplat în unele locuri), să se ridice aviația în aer și, astfel, rachetele și gurile de foc din sistemul apărării antiaeriene și rachetele KUB din dotarea armatelor să tragă în propriile avioane, amestecate printre norii de ținte false, iar avioanele, la rândul lor, să lovească, cu bombe, rachete și cu întregul armament de la bord, locurile din care se trage, autodistrugându-se astfel întregul sistem de apărare aeriană al țării. Acest din urmă scenariu al agresiunii atipice împotriva României nu s-a putut realiza, pe de o parte, datorită deciziei luată de generalul Iosif Rus, comandantul Aviației, de a nu ridica aviația în aer, și, pe de altă parte, datorită faptului că radiolocatoriștii și-au dat seama foarte rapid că majoritatea țintelor aeriene nu sunt reale, ci doar simulate, dar și prin grija celor câțiva piloți de pe avioanele și elicopterele care s-au ridicat totuși, punctual, în aer, de a nu lansa bombe și rachete împotriva propriilor mijloace de apărare antiaeriană, știind precis unde sunt ele dislocate. În felul acesta, în pofida declarațiilor aberante ale celor care au preluat conducerea țării, armata a apărat țara cu prețul a 269 militari morți și a peste o mie de răniți. Să nu uităm că, în acele momente, grija comandanților de armate, de divizii și de regimente, era să pregătească rapid eșaloanele de luptă care trebuiau trimise la frontieră, pentru a acționa ca detașamente înaintate în fâșiile de apărare ale diviziilor, acoperind intrarea acestora organizată în dispozitive. Pentru că ne așteptam la o invazie. Pe malul stâng al Prutului erau deja dislocare câteva mari unități sovietice, care așteptau solicitarea de ajutor din partea românilor, mă rog, a noii conduceri de la București. Generalul Gușă a respins însă categoric orice fel de ajutor (probabil că de aceea a și fost înlăturat imediat din funcție și, câțiva ani mai târziu, trecut în neființă). Conducerea ministerului a fost, dintr-odată, anihilată. Milea s-a sinucis, Gușă a murit în condiții suspecte, contactând un cancer galopant pe care nu-l avea. Grănicerii noștri s-au întâlnit cu omologii lor de peste Prut și cu reprezentanții marilor unități ale Armatei sovietice dislocate sau sosite în zonă, la mijlocul podurilor de pe Prut, exact pe lina de frontieră dintre URSS și România. Au refuzat politicos, dar categoric, orice fel de ajutor militar din partea Rusiei. Iar acest refuz a fost respectat.În acele zile, practic, toate diviziile și aproape toate unitățile armatei erau blocate de populație sau angajate în apărarea obiectivelor de importanță strategică de pe întregul teritoriu național. Focul de descurajare pe care l-au executat unii militari a vizat avertizarea manifestanților de a nu pune în primejdie obiectivele încredințare armatei pentru apărare și, în ultimă instanță, de autosalvare în fața agresorilor și nebunilor care au crezut că pot intra în unitățile militare, pune mâna pe arme și declanșa un război civil. Și chiar dacă, în majoritatea lor, revoluționarii n-aveau nici pe departe o astfel de intenție, organizatorii loviturilor de prăbușire a României asta au vrut. Era doar o variantă, cea mai directă și cea mai facilă. Urmau și altele.
d) Au fost, desigur, și numeroase incidente: – Deschiderea focului asupra camioanelor care transportau o subunitate de securitate spre aeroportul Otopeni și care, paradoxal, a vrut să intre în dispozitiv fără a anunța, fără a respecta itinerarul de deplasare prevăzut în planul de apărare a aeroportului, la care s-au adăugat lipsa de cooperare dintre comandamente, dintre dispozitivul de apărare a aeroportului și subunitatea care venea să intre în dispozitiv și multe alte nereguli din sistem. Această situație de confuzie și necooperare a dus la deschiderea focului de către militarii de pe esplanada aeroportului asupra militarilor din trupele de securitate, care venerau să-și facă datoria, dar care au fost luați drept teroriști. Și, tot acolo, cei din apărarea obiectivului au deschis focul asupra unei unități, chemată în sprijinul apărării aeroportului (care nu era atacat de nimeni, ci doar suporta simularea câtorva elicoptere de nicăieri care fâlfâiau din luminițe, fără a face nici un fel de zgomot). Cine a mai văzut, pe lumea asta, în epoca la care ne referim, elicoptere care să nu facă zgomot!? Ulterior, cei considerați vinovați, au fost condamnați la ani grei de închisoare. Acestea sunt, din păcate, incidente care se petrec în orice armată din lume, atunci când se acționează în pripă și fără o coordonare corespunzătoare. – În fața Ministerului Apărării Naționale, o echipă de la USLA, cu două ABBI-uri, a fost spulberată de mitraliera unui tanc, tot din lipsă de comunicare, de cooperare și de planificare. Unul dintre cei grav răniți a cerut, cu limbă de moarte, ajutor (ajutați-mă, sunt de-al vostru, nu mă lăsați să mor!”), dar n-a cutezat nimeni să iasă din tanc și să-i acorde prim ajutor. Unul dintre tanchiști îmi spunea, cu lacrimi în ochi, în dimineața acelei zile, că n-a putut să iasă din tanc și să-l ajute pe bietul camarad, considerat de către cei din dispozitivul de apărare, terorist. – La fel s-a întâmplat și cu cercetașii de la Buzău, sosiți aici pentru a scotoci zona și împrejurările, așa cum fac cercetașii, dar care au fost primiți cu foc deschis atât de dispozitivul de apărare al ministerului, cât și de unii necunoscuți din blocurile de vizavi. Nu ne propunem să descriem aici toate incidentele, nici să dezgropăm morții, nici să căutăm vinovații. La Timișoara, înainte de a reveni în Minister, generalul Gușe a introdus toate unitățile în cazărmi, prevenind o catastrofă. După ce Nicolae Ceaușescu și consoarta lui au fugit cu elicopterul de pe Clădirea Comitetului Central, manifestanții s-au urcat pe tancuri, au pus flori la armele soldaților și au strigat în cor „Armata e cu noi”. Armata nu putea fi – așa cum nu a fost niciodată – împotriva poporului ei. Dar unii tembeli mai trâmbițează și azi contrariul.
e) Cu toate aceste incidente și cu multe altele, militari au luat în pază toate obiectivele, armata a stăpânit situația creată, iar conducerea militară provizorie, a transferat, chiar în clădirea ministerului, responsabilitatea conducerii politice a țării politicienilor emanați de revoluție, cum era, de altfel, firesc. Ce anume au făcut politicienii cu această conducere, se știe. La câțiva ani după această revoluție – pentru că revoluție a fost, de vreme ce a schimbat un regim politic cu alt regim politic –, s-a instalat, agresiv, un fel de capitalism vulgar, primitiv și sălbatic, la care nimeni, în România, nu mai visa demult, dar care a apărut dintr-odată, ca o pacoste, luată drept binecuvântare cerească, în numele și în serviciul căruia s-a declanșat marea degringoladă. De fapt, n-a urmat, ci a fost reluată, cu ura răzbunării partidelor istorice, reînființate brusc, față de anii ‘50, ani care dispăruseră demult, dar nu și din memoria lor, și cu lăcomia puterii, cea care orbește și sugrumă. Nici ceilalți, neistoricii, emanați de revoluție, n-au fost mai breji. Unii au început privatizările frauduloase, ceilalți le-au continuat și amplificat, dar nu în folosul țării, ci în cel al buzunarelor lor și ale acoliților lor. Așa au apărut bogații României, devalizând patrimoniul național și umplându-și buzunarele din visteria statului, din băncile românești sugrumate în primii cinci ani și acaparate de sucursale ale băncilor străine etc. etc. Încet, încet, dar sigur, românescul a fost sufocat și anihilat de capitalul străin, care nu dorea altceva decât cotropirea resurselor țării, distrugerea rapidă a economiei românești și a instituțiilor statului, în numele statului de drept și transformarea României într-o țară fără economie, fără industrie, fără resurse, ci doar într-o piață de desfacere. Peste 1200 de întreprinderi au fost rase de pe suprafața pământului, majoritatea dintre ele fiind dotate cu tehnologie nouă, cumpărată din Vest, pe bani grei, și vândută, apoi, de către băștinașii fără Dumnezeu, de către alogenii și străinii fără scrupule, tot străinilor, ca fier vechi, pe bani din care s-au înfruptat atât alogenii cât și băștinașii ticăloșiei românești. JUSTIȚIA n-a văzut nimic, n-a auzit nimic și n-a știut mimic până în ziua în care și-a dat seama că poate fi (și chiar este!) o putere deasupra oricărei puteri și poate, în cârdășie cu vârfurile politice conducătoare, cu corporațiile care au pătruns imediat pe teritoriul românesc distrugând sau acaparând absolut tot: serviciile publice și de rețea, în care consumatorii sunt captivi, sistemul bancar, pământul, economia, resursele pământului, conștiințele și cerul, să facă tot ce vrea, mai exact ce vor noii stăpâni. Ei, politicienii, străinii și o parte dintre justițiari au devenit, peste noapte, deopotrivă, Dumnezeii, patronii și teroriștii românilor, golind țara de orice vlagă, cufundând-o în analfabetism și făcându-i pe cei care au mai rămas pe acasă să accepte jugul, frâul și umilința. Parlamentul a făcut și a votat legi în favoarea lor și în detrimentul românilor, a acceptat tot felul de retrocedări reale sau imaginare, tot felul de mișmașuri cu fondul locativ, cu pământul, pădurile și resursele țării, fără să miște un deget. Cea mai mare parte a pădurilor noastre seculare, protejate cândva de statul român, au fost rase de pe suprafața pământului românesc și transportate cu trailere în Austria, deși, înainte de 1989, România dispunea de o mulțime de combinate de prelucrare a lemnului, de celuloză și hârtie, dotate cu tehnologie de ultimă oră și având o cifră mare la exportul de lemn prelucrat, mai ales de mobilă sculptată. Sistemul educațional a fost făcut praf, atât prin programe școlare idioate, prin manuale alternative haotice și prin eliminarea aproape totală a istoriei naționale din școli, prin degradarea limbii și umilirea ei în fața limbii engleze etc. etc., cât și prin elaborarea unor legi ale educației permisive pentru impostori și distrugători de cultură, prin liberalizarea disciplinei școlare și a respectului, prin eliminarea uniformelor, a regulilor de comportament civilizat și a tuturor normelor și realizărilor care au făcut, în trecut, de-a lungul anilor, ca învățământul românesc să fie unul dintre cele mai eficiente și mai performante din Europa. Noilor stăpâni (vizibili sau din umbră) nu le-a convenit ca populația Românei să fie educată, impunând, în acest sens, fel de fel de normative și de birocratisme inutile și stupide și cultivând cultul rugăciunii, al smereniei, al acceptării sorții și umilinței, în schimbul fericirii de pe lumea cealaltă. Desigur, românii sunt un popor credincios, dar de aici până la umilință endogenă, renunțare la onoare, la demnitate, la apărarea valorilor civilizației românești, ar trebui să fie o cale lungă sau, mai exact, o trecere imposibilă. Pentru că „nu e totuna leu să mori, sau câine-nlănțuit”, cum spunea poetul. Lipsită complet de locuri de muncă, forța înalt calificată și calificată a României a emigrat rapid peste hotare, în căutarea unui loc de slugă. Este vorba de peste cinci milioane de oameni! Și, probabil, de încă două-trei milioane, care vin și pleacă peste hotare, în funcție de interesul lor și al stăpânilor lor.Într-o Europă occidentală îmbătrânită și cramponată în sentimentul de superioritate față de țările Europei Centrale și Răsăritene și față de restul lumii, emigranții români au acceptat orice muncă, de la practicarea medicinii, învățată în școlile din România, dar nu la ei acasă, ci în capitalele și orașele europene vestice, pe un salariu mult mai mic decât al locuitorilor băștinași, la munca în construcții, în agricultura altora, în timp ce pământul țării era dăruit la alții, în îngrijirea bătrânilor din Europa de Vest, în timp ce bătrânii României, cărora li se recalculează la infinit, de către fiecare guvern care acaparează puterea prin prostirea nației, o pensie mizerabilă ce nu le asigură nici măcar coșul zilnic și medicamentele supraviețuirii. Oricum, România se situează pe primele locuri din Europa la consumul de medicamente și de alimente nesănătoase, aduse de către procesatori din scursurile alimentare ale Occidentului, din Turcia, din Polonia, din Ungaria etc., numai din România, țara pâinii, nu. Pierderile României, în trei decenii de capitalism agresiv și vulgar, le depășesc pe cele înregistrate în sute de ani sub dominația sau sub presiunea imperiilor. Și prăbușirea se continuă, în timp ce guvernanții vorbesc de creștere economică și susțin că România se află pe locul unu sau doi în Europa de azi, în ceea ce privește o astfel de creștere… Cum mama dracului să te situezi pe locul unu sau doi, când tu ți-ai distrus economia, patrimoniul, cultura, sistemul educațional, ți-ai înstrăinat forța de muncă înalt calificată și calificată, singurul potențial nedegradabil al națiunii, și școlești minți românești de înaltă calitate nu pentru țara ta, ci pentru Occident?! Ce s-a întâmplat cu tine, Românie? De ce tineretul tău, în cea mai mare parte, vrea să te părăsească? De ce visează să ajungă la Londra, la Paris, la Amsterdam, la Roma, la Berlin, la Veneția sau la dracu-n praznic, numai în România nu? A devenit România, care te-a crescut și te-a educat, care se luptă eroic, de milenii, să existe, să reziste și să supraviețuiască în strânsura imperiilor și vecinilor acaparatori, o țară ciumată? Sau tu ți-ai pierdut busola și nu mai știi încotro s-o iei, crezând că unde-i bine, acolo și numai acolo, este și de tine? Ai uitat (sau poate n-ai știut niciodată, poate nici nu te interesează) că bunicii și străbunicii tăi au luptat și mulți dintre ei au plătit cu viața dreptul tău la țara în care te-ai născut, că țara ta este casa ta, că, aici, acasă, și numai aici ești în drept să ai o casă a ta, casa strămoșilor tăi? Te-am văzut la cursuri, la Universitate, îmi place inteligența ta, dar lasă de dorit cultura ta, educația, sistemele de valori în care crezi, lipsa patriotismului tău și fuga spre acolo unde crezi tu că-i bine… Dacă tu crezi așa și toți ca tine cred așa, se duc de râpă valorile noastre, iar românii vor deveni, în una-două generații, un popor fără țară, o națiune fără patrie. Sau nici măcar atât. Acesta-i idealul tău?
ARMATA ȚĂRII, după ce a descurajat efectiv, prin forța și atitudinea sa, o intervenție militară în România, atunci, la finele anului 1989, și a apărat o revoluție care, în cele din urmă, a dus la sărăcirea țării și a românilor, la invazia corporațiilor și marketurilor străine și, în acest fel, la golirea de conținut a conceptului de suveranitate națională, a continuat să-și facă planuri de restructurare și modernizare. Erau, de fapt, simple iluzii. Nimeni nu avea nevoie, în această țară, la acea dată, de așa ceva. Politicienii s-au făcut că nu văd și nu aud, câțiva dintre ei au apărut pe sticlă și au susținut, sus și tare, că, de vreme ce nu mai sunt războaie, armata și, mai ales, ofițerii ei trebuie plătiți la salariu mediu pe economie, ba chiar și la salariul minim, pentru că, oricum, nu produc nimic. Alții au dorit contopirea categoriilor de forțe și crearea unei structuri hibride, bună la nimic. Iar cei mai mulți au rămas buimaci. Politicienii, care au ajuns, așa cum au ajuns, la conducerea țării, susținuți sau presați de cu totul alte interese decât interesul vital al României, au hotărât urgent profesionalizarea acesteia (o profesionalizare fără profesioniști și resurse), trecând-o, de fapt, pe linie moartă, mai ales după ce armata a determinat și asigurat, prin comportamentul ei, dar și datorită interesului marilor puteri și al altora de a pune mâna, foarte rapid, nu doar pe finanțele și avuția țării și al întregii zone balcanice și răsăritene, ci și pe resursele noastre, intrarea în NATO. Dar nu atunci când, datorită valorii ei, ar fi trebuit ca țara să fie primită în Alianță și în Uniunea Europeană, ci, la urmă, dar și atunci datorită interesului altora de a spulbera Iugoslavia și de a reface ordinea dinaintea Primului Război Mondial, ordine pe care unii dintre cei care diriguiesc lumea, după cum vor ei, o considerau și o consideră și azi ca model de echilibru strategic și de organizare europeană multietnică și multiculturală… Nemții abia așteptau să dărâme zidul, să se reunească și să impună federalizarea Europei, americanii erau interesați de resursele din Kosovo și de un scut anti-Est, pe axul Marea Neagră – Marea Baltică, francezii de francofonie și de remodelarea și dezvoltarea puterii lor strategice, alcătuind, împreună cu rivalii lor de totdeauna, nucleul dur al Uniunii Europene, ceilalți, toți și fiecare în parte, de noua lor condiție în sistemul global etc. etc. În doar câțiva ani, economia României a fost complet anihilată, industria de apărare ucisă prin nefinanțarea armatei și, deci, prin lipsa de comenzi, ca și prin distrugerea industriei țării, a centrelor de cercetare, a producției interne. Or, se știe, nu poți avea o industrie de apărare competitivă, dacă nu ai o industrie națională puternică și o cercetare științifică pe măsură. Iar toate acestea s-au făcut nu doar de către străini, ci mai ales de incultura politică, de prosia și trădarea celor care au fost, în acești ani, la butoanele strategice ale conducerii României.În aceste condiții, reforma armatei, concepută ca modalitate de a moderniza, a devenit calea cea mai sigură de a distruge. Nu a existat nici un fel de reformă, ci doar o restructurare distructivă și chiar criminală. Potrivit concepției acestei reforme, efectivele au fost reduse drastic de la peste 300.000 de militari la 70.000, marea majoritate a cadrelor militare, de ordinul zecilor de mii, a suportat un proces de disponibilizare extrem de virulent, mai drastic chiar decât cel de la finele celui de Al Doilea Război Mondial. Desigur, unii s-au bucurat de acele salarii compensatorii, crezând că își pot crea un suport economic, cu cei 150-200 de milioane de lei, pentru a-și lua viața de la început, într-o economie de piață extrem de agresivă, de dură și de ticăloasă. Cazărmile părăsite au fost date primăriilor sau cui s-a nimerit (cele mai multe sunt, azi, într-o stare jalnică, așa cum este și sistemul de irigații, cum sunt și urmele în ruină ale întreprinderilor industriale ale României, cum este și viața românilor care au mai rămas prin țară să deservească marketurile și corporațiile străine, care au pus stăpânire pe tot: resurse, pământ, oameni, apă și aer), doctrina militară națională a fost făcută varză, iar noua doctrină – cea de alianță – a transformat pur și simplu falnica armată română într-o structură de nișă, un fel de șoricel mecanic, cu misiunea de a acționa în unele dintre teatrele de operații ale lumii, cu o instrucție centrată pe gestionarea crizelor și conflictelor și nu pe apărarea țării spre toate orizonturile. Educația patriotică și militară a tineretului realizată cândva într-o armată națională temeinică, s-a prăbușit și ea, lăsând loc educației de clan, individualismului deșănțat, liberalismului cretin și vulgar și altor racile ale așa-zisei societăți deschise.Și, bineînțeles, nimănui nu-i pasă. Nimeni nu se gândește la rolul pe care îl avea și trebuia să-l aibă o armată într-o țară aflată cândva între trei mari imperii și supusă pe vecie presiunilor create de aceste imperii. Vecinii României – toți fiind, de fapt, populații migratoare războinice sedentarizate – nu sunt prietenii României, ci doar vecinii ei, care abia așteaptă un nou dictat de tipul celui de la Viena din 1940. Tot de la Viena. Chiar dacă, în noile condiții ale federalizării Europei, pare puțin probabilă o astfel de eventualitate. Puțin probabilă, dar nu imposibilă.Fără o putere economică remarcabilă, fără un potențial uman de cea mai înaltă calitate, fără o educație corespunzătoare, fără o cultură temeinică, fără unitate națională și fără o putere militară capabilă să apere țara spre toate orizonturile, cu sau fără sprijinul aliaților, este puțin probabil ca țara să poată supraviețui. Faptul că face parte din Uniunea Europeană nu-i asigură nici suveranitatea, nici integritatea teritorială, nici independența, ci dimpotrivă. Europa nu cultivă spiritul patriei, naționalismul luminat, legea pământului, ci regionalizarea și federalizarea, resubjugarea națiunilor unor centre de putere europeană, care sunt tot acolo unde au mai fost. Conducerile românești de după 1990 n-au făcut altceva decât să oblige populația să plece din țară în căutarea unui loc de muncă, adică de slugă, să cedeze finanțele și economia țării băncilor străine, corporațiilor sau intereselor de tot felul, numai românești nu, să dezbine populația care a mai rămas, să creeze o teribilă forță antiromânească chiar din românii plecați peste hotare și, în final, să aducă țara pe marginea prăpastiei. Mai mult, câțiva dintre moldoveni vor Moldova lui Ștefan cel Mare, separată de România, câțiva dintre ardeleni vor un Ardeal independent, separat de Miticii de la București, pentru că, chipurile, Ardealul ar fi mai civilizat și mai cu moț decât restul României, tocmai pentru că a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar, așa cum, de altfel, cred și unii dintre ceilalți români, care nu sunt ardeleni. Președintele actual al României – antiromânul perfect, un lup îmbrăcat în piele de lup și nu de oaie – nu face altceva decât să provoace, să susțină și să întrețină această dezbinare. Totuși, românii (a se citi mașina de voturi), cei de peste tot, îl votează în continuare, liberalii îi atacă, în modul cel mai vulgar și cel mai agresiv posibil, cu ură și dispreț, pe pesediști, pesediștii se atacă între ei, useriștii aduc aminte de perioada extremismului tineretului violent din Germania, dar și din România, care a precedat cel de-Al Doilea Război Mondial, rupți complet de realitățile țării. Ei cred că pot salva România, distrugând-o. Proiectele de țară clamate, când de unii, când de alții, sunt niște nimicuri în comparație cu valorile distruse, cu tragedia populației alungate (România este pe locul doi în lume, după Siria – care se află în război de mai bine de cinci ani –, în ceea ce privește fenomenul emigrației), cu devastarea economiei, culturii, educației și modului nostru de viață. Nimeni nu face mai nimic pentru a opri tăierea pădurilor țării, chiar dacă o mână de lucrători din silvicultură și-au pierdut viața încercând să oprească criminalii pădurilor României, pentru repunerea agriculturii românești în drepturile ei, pentru refacerea potențialului economic, cultural și intelectual al țării, pentru controlul resurselor strategice. O țară contează pentru sine, în sine și în lume, nu după caii verzi pe care-i visează politicienii români, hibrizi sau alogeni, ci după puterea ei reală (economică, politică, intelectuală și, bineînțeles, militară), după cultura, onoarea și demnitatea ei națională, după capacitatea ei de a crea și cultiva relații trainice cu vecinii și cu toate țările lumii, benefice pentru ea și pentru partenerii săi. Dacă ai putere, contezi, dacă n-ai, nu. Nimic și nimeni nu poate exista și rezista sub semnul duratei, dacă nu au putere și resurse. România nu mai are nici resurse (le-a cedat la alții), nici putere și cu atât mai puțin, putere militară. Armata nu mai are resurse de mobilizare, nu are efective, nu are rezerve mobilizabile, nu are armament destul, nici tehnică de luptă performantă, nu are nimic, în afară de pieptul de aramă al românului milenar. Tehnica de luptă este cumpărată cu bani grei din vechiturile altora, iar politicienii cred că nu avem nevoie de o putere armată, de vreme ce suntem în NATO, nici de putere economică, de vreme ce avem corporații străine, nici de resurse, de vreme ce nu avem cu ce le prelucra și folosi, nici de inteligență, de vreme ce inteligențele țării iau drumul marilor capitale care le plătesc mai bine, nici de istorie, întrucât istoria nu produce bani pentru buzunarele lor, ci doar nostalgii (patriotarde, le zic unii dintre ei), de vreme ce lumea se îndreaptă spre hiperism, globalizare și cognocivilizație, ci doar de nimic, pentru că nimic, în concepția lor, înseamnă infinit blajin și lipsă de griji. Incultura lor politică și strategică este strigătoare la cer. Nu le pasă de nimic, în afară de o gâlceavă veșnică pentru a cuceri și menține, cu orice preț, puterea. Fără să-și dea seama că, de fapt, putere înseamnă asumare de responsabilități uriașe. Aici, neglijența, abuzul, lăcomia, aroganța și, mai ales, lipsa de creier, înseamnă nu doar dezastrul tău, ci și dezastrul țării tale.
C) DESIGUR, MARILE PUTERI – și îndeosebi puterea AMERICANĂ –au interesul de a menține conflictualitatea militară a lumii la un nivel cât mai scăzut, astfel încât să poată fi gestionată, în primul rând, de către ele, de către aceste mari puterii, care formează, în jurul lor, alianțe și coaliții, de către organizațiile internaționale de securitate (ONU, OSCE, NATO etc.), coordonate tot de ele, de către corporații, de către marea putere financiară și de către împărații din umbră. În acest timp, marile puteri se înarmează cu cele mai sofisticate arme, iar inteligența tehnică nu încetează de a elabora și realiza, în continuare, arme care nu au existat, din ce se știe, niciodată pe Terra: arme inteligente, arme hipersonice, arme bazate pe amplificarea undelor, arme geofizice, arme nucleare din noua generație, arme climatice, arme cosmice, arme cognitive etc. Armele acestea nu sunt făcute să tacă, ci doar să aștepte momentul în care cei care le au le vor și folosi. Oricum, tot le folosesc. Pentru descurajarea celorlalți, pentru menţinerea unui echilibru strategic pe muchie de cuțit, convenabil lor, pentru impunerea intereselor lor importante, pentru provocarea de crize și conflicte armate controlabile, dar și ca mijloace de consum pentru industria armelor, extrem de profitabilă, și de presiune geopolitică. De când cu redeschiderea faliei strategice Marea Neagră – Marea Baltică, în urma summit-ului de la Vilnius și crizei ucrainene, s-a constituit din nou un front vestic împotriva Estului și un nou front estic, împotriva Vestului. ROMÂNIA ESTE CHIAR PE FALIE, iar în poligoanele ei, se antrenează forțele care, la o adică, vor intra primele în bătălie. RUSIA s-a înarmat până în dinți, AMERICANII sunt deja înarmați până în creștet, având cea mai puternică armată din lume, pe care o pun mereu la treabă, CHINEZII ocupă confortabil locul trei, JAPONEZII revin în forță între puterile militare strategice ale planetei, TURCII au deja o armată excelentă, dotată cu tehnică performantă, inclusiv cu teribilul F-35, pe care urmează să-l campeze pe primul lor portavion, capitalele vestice cunosc o presiune islamică fără precedent, dar unii lideri ai UE consideră că așa este bine pentru Europa care are nevoie de sânge proaspăt, deci de migratori, așa cum au fost și ei, cu un mileniu și jumătate în urmă, când au distrus Imperiul Roman și, după care, la timpul potrivit (după Renaștere, când au realizat mijloacele necesare), au ieșit din mileniul lor de așteptare strategică și și-au trimis, peste Atlantic, detașamentele lor înaintate pentru a explora și cuceri restul lumii, desigur nu de dragul acestui rest, ci doar pentru a-și extinde puterea și a folosi la discreție resursele planetei. Tot așa este și acum. Populația sedentară a României n-a participat niciodată la nicio invazie. Ea a trebuit să-și apere, cât a putut și cum a putut, pământul strămoșilor, limba și cultura și să le lase urmașilor, să reziste migratorilor războinici și să se adapteze vremurilor și vremuirilor. Așa a fost mereu, din generație în generație, indiferent de urgiile și catastrofele care s-au abătut asupra lor. Românii au reușit să se reunească pe pământul Daciei, atunci și numai atunci când au trecut de la stadiul de băștinași dezbinați, dar iubitori de vatră, la stadiul de identitate națională, de forță integrată și conștientă de importanța și vitalitatea pământului natal. DIN PĂCATE, AZI, TOT MAI PUȚINI DINTRE NOI VĂD ȘI ÎNȚELEG vremurile, uneltirile și urzelile care se fac împotriva României și românismului!Că agresiunea implicită a CORPORAȚIILOR, MULTINAȚIONALELOR ȘI A MARKETURILOR, care au transformat populația în consumatori captivi orbi, mulțumită și chiar încântată că poate cumpăra un automobil la mâna a doua sau a treia, că marketurile au locuri de parcare, că pot plăti cu cardul otrava din alimentele neromânești care au pătruns în fiecare localitate din România, dar mai ales în marile orașe, că pot fi slugi purtătoare de smartphone și de laptop, că se pot duce unde vor în Europa, chiar și fără pașaport, pentru a-i slugări pe cei care au nevoie de slugi și nu de parteneri sau de egali. Cei care au dominat lumea ieri o domină și azi, umilii de ieri au devenit din nou umili și azi. Și, probabil, așa va fi mereu. Nimeni, în România făcută harcea-parcea, nu se va revolta împotriva celui care îl stăpânește și îl umilește, ci doar împotriva celui de-o seamă cu el, adică împotriva vecinului de-o seamă cu el și a camaradului său. De aceea, probabil, votul este așa cum este: schizofrenic și potrivnic realității, nevăzător și handicapat. Sau programat să fie așa. Referindu-se la conducătorii României din vremea sa, Mircea Eliade, îi asemuia, pe aceștia, cu niște piloți orbi, considerând, în același timp, că, în mare parte, intelectualii din acele timpuri sunt nu numai atrași de alte culturi și de alte zări, ci și antiromâni. Astăzi, nu doar cei care conduc România, ci și majoritatea votanților sunt nu doar orbi, ci și blestemați să nu înțeleagă mai nimic din ce se întâmplă, să nu aibă în vedere interesul de țară, ci doar să voteze exact pe cei cărora nu le pasă, în nici un fel, nici de masa votanților, nici de soarta țării. Adică pe antiromânii perfecți. Iar mașinăria de vot, hodorogită sau ultrasofisticată, face restul. Niciunul dintre președinții României de după 1989 nu s-a bătut și nu s-a zbătut pentru țara asta, primii doi bucurându-se doar de confortul funcției și demnității, ultimii doi străduindu-se doar să dezbine și să stăpânească, să domine și să dicteze, făcând pipi pe Constituția României, sau acționând la limita legii, pentru a nu fi acuzați de ilegalități. Dar cine să-i acuze? Justiția din România?! Mira-m-aș!Niciuna dintre identitățile parlamentare n-a avut în vedere, la analiza și aprobarea legilor, interesul național al României, ci doar interesele de grup, interesele străinilor, ale corporațiilor, ale antiromânilor. Pe niciunii nu i-a interesat capitalul românesc, dreptul românilor de a fi, în țara lor, stăpâni pe avuția și resursele țării, calitatea educației, protecția patrimoniului secular, construirea și menținerea puterii României, ca țară unitară, suverană și independentă, construcția europeană pe bază de respect, egalitate și suveranitate. Așa se face că, în trei decenii, România a pierdut aproape întreaga avuție națională, iar suveranitatea și integritatea ei teritorială au devenit, din piloni de bază ai existenței țării și națiunii, noțiuni superflue, pe care nici legiuitorul, nici guvernanții și nici chiar locuitorii de rând, îndeosebi cei tineri, nu le mai iau în serios. Ceea ce este extrem de grav! Se pare că aleșii și culeșii neamului au trecut de la conceptul de țară suverană, unitară, integrală și independentă, la conceputul de comunitate internațională… Un fel de expansiune în ceață. Pe motiv că, dincolo, se află, probabil, soarele. O picătură de apă cristalină aruncată într-un ocean care nu există. Adică, în nicăieri. De aici nu rezultă că eu contest necesitatea Uniunii Europene, ca unitate europeană a statelor și națiunilor care o compun! Dimpotrivă, eu cred într-o Europă a națiunilor puternice, într-o Europă a unității și indestructibilității națiunilor europene unite – pentru că așa este firesc să fie –, dar nu într-o Europă a distrugerii statelor, mai ales a celor de la periferie, și a reconstituirii vechilor imperii, într-o altă înfățișare. Am spus-o și am scris-o de multe ori – o repet și aici –, eu cred că o Uniune Europeană a tuturor statelor și națiunilor care o compun nu poate fi realizată decât atunci și numai atunci când toate statele și națiunile vor atinge acel coeficient maxim de integralitate, care să determine integrarea într-un nou sistem, cel al Uniunii. Altfel, vom avea mereu o Europă cu mai mult viteze, cu mai multe mentalități, cu mai multe interese… vitale – unele imperiale, altele de slugă –, de care, în cele din urmă, se va alege praful.ÎN LOC DE CONCLUZII :Ce ar mai fi de făcut? Oare, în aceste condiții, mai poate cineva face ceva pentru unitatea și integralitatea României? Mai poate. Poporul român. Dacă și numai dacă se trezește. Deși e cam greu. Azi, somnul, mai ales cel al rațiunii, este mai dulce ca trezirea la realitate. Chiar dacă acest somn înseamnă moarte. Dar, totdeauna, fie și în ceasul al 12-lea, poporul român s-a trezit. Nu în mod miraculos, ci prin glasul sângelui, al pământului și al creierelor marilor patrioți români. Eu cred în această trezire din „somnul cel de moarte”. Ce înseamnă această trezire și cum se poate ea realiza? Aici sunt foarte multe de spus. Și, mai ales, de făcut.
De-a lungul ultimilor 100 de ani am avut parte de o gamă largă de descoperiri care au schimbat paradigmele științifice. Multe din ele zguduie fundația modului cum vedem realitatea și unele sună ca și cum ar fi SF-uri. Știm că materia este 99% spațiu gol, iar particulele cuantice sunt puncte zero-dimensionale. Putem verifica că la viteze superioare este posibilă călătoria în timp în viitor. Avem particule cuantice care se pot teleporta prin ziduri impenetrabile și pot fi în două locuri în același timp și să-și schimbe comportamentul când există un observator conștient. Mecanica cuantică este mult mai mult decât teorii și interpretări. Aceasta oferă dovezi matematice incontestabile că tot ceea ce știm și experimentăm funcționează în moduri care sunt fundamental ireale și acesta nu este singurul domeniu din știință care ne face să ne gândim la simțul realității noastre. Neurologia studiază sistemul nervos și ne-a oferit multe înțelegeri în legătură cu ceea este cel mai profund mister din biologie: conștiința. Definiția propusă în 2012 este că aceasta este suma descărcărilor electrice care apar în în sistemul nervos. Când această activitate devine anormală datorită de exemplu, vătămării creierului, experimentăm lucrurile foarte diferit. O tulburare rară ce poate să apară în asociere cu atacurile de migrenă și diabetul este numită halucinația Capgras care cauzează pacienților să creadă că prietenii apropiați și rudele sunt de fapt impostori. Chiar și atunci când pacienții care suferă de această halucinație par să-și fi redobândit capacitățile intelectuale ei continuă să insiste și crează raționamente elaborate pentru a explica cum familia și prietenii, au fost înlocuiți de falsuri. Alte tulburări pot cauza pacienților să-și piardă capacitatea de a descrie sau de a percepe partea dreaptă a feței oamenilor, dar ei nu vor fi conștienți că au această boală și în schimb ei vor veni cu descrieri inexacte pe care ei le cred corecte. Noi presupunem la modul tradițional și intuitiv că abilitatea noastră de a gândi matematic și rațional ne oferă capacitatea de a face distincții obiective. Deși intelectul este cu siguranță responsabil pentru incredibilul nostru spectru de progres științific și intelectual, același intelect care ne poate conduce către descoperiri uluitoare, poate de asemenea, să ne prindă la fel de bine în halucinații. Tiparele de bază ale conștiinței noastre definesc întreaga noastră percepție a realității. De asemenea, se pare că conștiința noastră funcționează mai mult ca un ceas digital decât unul analog. Experiențele noastre nu sunt în flux constant ci mai degrabă o experiență ce poate fi întreruptă în interval ori cuante de timp de 0.042 secunde, fiecare constituind un moment de conștiință. Aceasta se numește cuantificare și înseamnă că ceva poate fi împărțit în mici module discrete. Fiecare stare de conștiință constă dintr-o anumită cantitate de informație și theoretic ar putea fi stocată pe un hard disc, de exemplu. Deși asta nu este posibil momentan, vedem un progres extraordinar în cercetarea care țintește simularea creierului. Unele dintre cele mai șocante descoperiri ale secolului trecut nici măcar nu au fost încă absorbite în cultura principală și ceea ce am descoperit doar în ultimile deceni începe să indice o înțelegere a conștiinței ce va schimba modul în care ne uităm la viață și la moarte. În 2007, pionierul în celule stem Robert Lanza a sugerat că timpul și spatial și chiar întreaga noastră realitate, nu este ceea ce noi credem că este. Criticată că este incompletă, dar în același timp recunoscută ca fiind corectă științific, și potențial revoluționară de către oameni de știință laureați ai premiului Nobel în fiziologie și de astrofizicieni de la NASA, teoria biocentrismului descrie realitatea ca un proces care implică, la modul fundamental conștiința noastră. Teoria științifică a lui Lanza explică modul în care fără conștiință, toată materia este într-o stare de probabilitate nedeterminată. Timpul nu are existență reală, iar spațiul este doar un concept pe care-l folosim pentru a înțelege lucrurile. Dacă ne uităm către neuroștiință și mecanica cuantica pentru a completa golurile și neajunsurile biocentrismului, tot ceea ne rămâne sunt stări cuantificate de conștiință. Realitatatea așa cum o știm noi, nu există și dacă are orice fel de existență pe care am putea-o vizualiza, ar arăta ca ceva de genul acesta: un ocean static nesfârșit de informație în care există toate probabilitățile. Imaginarea tuturor acestor probabilități într-un spațiu dimensional zero, fără timp nu este ușor, dar este probabil cel mai aproape de ceea ce vom putea vreodată să ne imaginăm despre ce este realitatea. Orice fragment posibil de informație există, incluzând fragmentele de informații care descriu perfect momentele de conștiință pe care le experimentăm de la un moment la altul. În mecanica cuantică avem teorii ale universului holografic, în care întregul univers poate fi văzut ca fiind o structură bi-dimensională, conținând toată informația pe care se pare că o percepem în trei dimensiuni. În noul model, toată existența este encriptată în momente cuantificate de conștiință care conțin toate experiențele noastre. Fiecare moment al experienței este o realitate în sine și experimentăm timpul ca fiind evident și liniar. Însă, cu fiecare moment de conștiință conținând un set diferit de memorii și experinețe nu ar conta dacă linia timpului nostru este complet amestecată. Mâine s-ar putea întâmpla înainte de ieri. Amintirile noastre sunt dependente de informația codificată în interiorul fiecărui moment de conștiință și ne pot spune ceva doar despre realitatea pe care o experimentăm chiar acum. Orice percepție a timpului sau continuității este de fapt o iluzie. Acesta este unul dintre motivele pentru care teoria recentă a lui Robert Lanza a fost considerată un apel de deșteptare de astrofizicanul de la NASA, David Thompson: Când ne uităm la BIG BANG sau când observăm cum particulele cuantice sar înainte și înapoi în timp, avem aroganța să presupunem că timpul se mișcă pur și simplu înainte, pe o linie dreaptă și în continuare vedem anomaliile temporale ca fiind neobișnuite sau contra a ceea ce ni se pare nouă corect. Dar nu există nicio indicație că percepția sau memorile noastre definesc direcția timpului. Toate acestea par să sugereze că realitatea noastră s-ar putea dezintegra complet sau ar putea devein extrem de inconsistentă și haotică în oricare moment. Dar motivul pentru care noi experimentăm o lume rigidă cu legi ale naturii temeinic structurate este acela că tiparele consistente evoluează conform principiilor matematice. Din moment ce fiecare tipar posibil poate exista în infinitate singura legătură între două momente independente cuantificate de conștiință este informația care le intersectează. Unitățile mai mici sau mai comprimate sunt mai frecvente și legiile la care suntem supuși să apară în mod natural și să determine realitatea noastră consistentă sunt cele cu probabilitatea de existență cea mai mare. Tipare pot fi găsite în orice tip de haos și din moment ce sunt necesare structuri foarte complexe pentru existența conștiinței, realitatea pe care o experimentăm evoluează de-a-lungul ramificaților probabile ale propriului tipar specific. Dacă tulburări neuronale cum ar fi sindromul Capgras ne-au învățat ceva, este faptul că noi avem o capacitate incredibilă de a raționaliiza ciudățenile din realitatea noastră. Există o afirmație care devine greu de combătut: că tiparul de momente cuantificate de experiențe este în mod inerent infinit
Una dintre cele mai importante știri la nivel planetar, trecută sub tăcere de absolut întreaga mass media evreiească (de ce oare? 🙂 )
O zi istorică, ziua de ieri, este ziua începutului sfârșitului dominației bergopitecilor asupra cuvintelor și ideilor – va începe procesul secolului iar maimuZuchi al Lor riscă cinci ani într-o pușcărie federală – plus desigur demantelarea jucăriei demonice ce a prins în plasă miliarde de oameni infectați cu virusul FB.
.
Practicile abjecte comunistoide, cenzura obscenă și atacurile ticăloase la adresa libertății cuvântului sunt puse la zid într-o remarcabilă adresă congresională înaintată Procurorului general al Americii, cu date obținute prin investigații sub acoperire combinate cu recrutarea unor surse din interiorul companiei – whistleblowers – în plus Zuckerberg este acuzat de o infracțiune gravă, violarea normelor de veracitate asumate prin jurământ, mai exact a mințit ca porcu în fața Congresului, la celebra sa audiere unde s-a vădit că personajul este absolut idiot, un maimuțoi autist, semicretin decerebrat.
Atunci a devenit clar pentru oricine că Zuchi e o păpușică de fațadă a Companiei FB, ce este de fapt o uriașa Cooperativă de strângere de informații la nivel planetar, supraveghere și furt de informații personale, manipulare și intoxicare mondială ce are în spate o armadă de bergopiteci cu pregătire din manuale de psihopolitică ale lui Beria, străbunul lor.
Să vedem acum în noiembrie dacă izbândește armada Lor, a bergopitecilor neo-staliniști – sau îi dărâmă Trump, ce are și el în spate o Armadă mai puțin ostentativă, cu cruci pe pelerine, vizibile doar pentru cei cu artele vizuale la bază și qapacitate perceptivă avansată.
O uriașă Reqonchista are loc acum, cafteala e mai ceva ca la cruciade, bine că am prins totuși timpurile astea.
.
mai jos am selectat în întregime atât știrea cât și adresa către Procurorul general, plus textele de lege ce-l privesc direct pe maimuZuchi.
Nu de alta dar poate chiar se găsește măcar un (1) jurnalist român cu coaie să ducă vestea mai departe, deși am mari îndoieli, ”presa” noastră a devenit mai comunistă ca oricând.
.
Veritas Video Heartens Congressman To Solicit AG Barr For Criminal Referral Related To Zuckerberg
Gaetz Refers Zuckerberg to DOJ: ‘for Materially False Statements Made to Congress While Testifying Under Oath’
Gaetz: Project Veritas Investigations ‘Have Shown Ample Evidence of Such Bias and Manipulation’
Facebook CEO Mislead Congress When He ‘Repeatedly and Categorically Denied Any Bias’
Zuckerberg’s congressional testimony ‘violates the “good faith” provision of Section 230(c)(2)(A) of the Communications Decency Act’
[Washington—July 27, 2020]
A criminal referral sent to Attorney General Attorney General William Barr called for investigation into Facebook CEO Mark Zuckerberg for misleading Congress into how his company censors’ content as announced by House Judiciary Committee member Matt Gaetz.
“As a member of this body, I question Mr. Zuckerberg’s veracity, and challenge his willingness to cooperate with our oversight authority, diverting congressional resources during time-sensitive investigations, and materially impeding our work,” wrote Gaetz in a letter released today.
Zuckerberg testified April 10, 2018 before a joint hearing of the Senate Judiciary Committee and the Senate Commerce, Science and Transportation Committee, and then the next day before the House Energy and Commerce Committee – and in both hearing the Facebook CEO was asked about his company’s suppression of content supporting the president and his agenda.
On both occasions, members of Congress asked Mr. Zuckerberg about allegations that Facebook censored and suppressed content supportive of President Donald Trump and other conservatives. In his responses, Mr. Zuckerberg repeatedly and categorically denied any bias against conservative speech, persons, policies, or politics.
Mr. Zuckerberg also dismissed the suggestion that Facebook exercises any form of editorial manipulation. However, recent reports from Project Veritas, featuring whistleblowers who worked as Facebook’s “content moderators,” have shown ample evidence of such bias and manipulation.”
Gaetz cited federal laws that require truthful testimony in his criminal referral:
Accordingly, I respectfully refer Mr. Zuckerberg to the Department for an investigation of potential violations of 18 U.S.C. §§1001, 1505, and 1621 for materially false statements made to Congress while testifying under oath.
Access the full letter HERE.
Federal Perjury Carries Maximum Five-Year Sentence
Zuckerberg would be guilty if a jury is convinced, he falsified, concealed or covered up by any trick, scheme of device a material fact or made any materially false, fictitious, or fraudulent statement or representation during his congressional testimony.
If convicted, Zuckerberg would be facing up to five years in federal prison.
James O’Keefe, the founder and CEO of Project Veritas, said Gaetz letter is an important first step.
“If someone—anyone—lies to a lawmaker, he or she is deliberately manipulating the legislative process,” he said.
“I urge DOJ to act quickly and investigate Mark Zuckerberg before Americans vote in November,” said O’Keefe.
Project Veritas Facebook Investigations Based on Insiders Wearing Hidden Cameras
Project Veritas released two reports from its investigation into Facebook, based on former content moderators, Zach McElroy and Ryan Hartwig. Both men came to Project Veritas
offering to become insiders and each documented their work environments for at least three months.
In the report released June 23, McElroy told Project Veritas founder and CEO James O’Keefe, “I would say, given what I’ve seen, I think that there is inherent bias and inherent bias against conservatives in what is allowed to be said about conservatives.”
McElroy said he would eagerly testify before Congress and tell them everything he knows. “I am ready and willing to join the fight by testifying about what I saw at Facebook. We must take action on big tech censorship now, before it’s too late.”
McElroy, who worked at a facility in Tampa, Florida, said the artificial intelligence program that flags content for review by the content moderators had to have been programmed to seek out Facebook posts and comments favorable to Republicans.
“I saw a stark contrast between Republicans versus Democrats in the queue,” said McElroy. “I saw upwards of 75-to-80 percent of the posts in that queue were from Republican pages, politicians, journalists and pages that supported the president or supported conservatives.”
The content queue gives moderators the options to allow, delete or escalate to a supervisor, he said.
One of the Facebook content moderators caught on tape said: “If Someone is Wearing a MAGA Hat, I Am Going to Delete Them for Terrorism.”
In the report released June 25, Hartwig said it reached the point at his Phoenix facility, where he felt it was dangerous for him to come out as a Trump supporter.
The Honorable William Bar
Attorney General of the United States
United States Department of Justice
950 Pennsylvania Avenue NWWashington, DC 20530
Dear Attorney General Barr:
I write to urge you to investigate the conduct of Mark Zuckerberg, CEOof Facebook, Inc., before the United States Congress.
On April 10, 2018, Mr. Zuckerberg testified in a joint hearing of the Senate Judiciary Committee and the Senate Commerce, Science, and Transportation Committee.
The next day, Mr. Zuckerberg testified before the House Energy and Commerce Committee.
On both occasions, members of Congress asked Mr. Zuckerberg about allegations that Facebook censored and suppressed content supportive of President Donald Trump and other conservatives.
In his responses, Mr. Zuckerberg repeatedly andcategoricallydenied any bias against conservative speech, persons, policies, or politics.
Mr. Zuckerberg also dismissed the suggestion that Facebook exercises any form of editorial manipulation.
However, recent reports fromProject Veritas, featuring whistle-blowers who worked as Facebook’s “content moderators,” have shown ample evidence of such biasand manipulation.
Two content moderators, Zach McElroy and Ryan Hartwig, both worked on the Facebook content review flow generated by Facebook’s artificial intelligence (AI) program for flagging questionable content.
McElroy worked at the Facebook-Cognizant facility in Tampa, Florida and Hartwig worked at the Facebook-Cognizant facility in Phoenix, Arizona.
On June 23, 2020, Project Veritas published the results of an undercover investigation featuring the aforementioned whistle-blowers.
Their report revealed that the overwhelming majority of content filtered by Facebook’sAI program was content in support of President Donald Trump, Republican candidatesfor office, or conservatism in general.
This alone is already an indication of bias within the platform.
Once flagged by Facebook’s AI, moderators reviewed the filtered content,and adjudicated whether it qualified as removable.
According to the Veritas report and undercover footage, the adjudicators were outspoken about their political bias against Republicans, and actively chose to eliminate otherwise-allowable content from the platform and from public view simply due to its political orientation.
This arbitrary and capricious behavior is not done in good faith, and falls outside of the express intentof §230 of the Communications Decency Act, which affords Facebook liability protection as long as the platform moderates content in “good faith.”1
Additionally, these facts are in direct contrast to Mr.Zuckerberg’s testimony before Congress where he stated under oath that Facebook is a politically-neutral platform, and that he personally is working to root out any employees who are restricting speech based on Silicon Valley’s overwhelmingly leftist culture.2
Project Veritas’ undercover footage shows that a great deal of “political speech” supporting the President was labeled “hatespeech,” or was considered in violation Facebook’s “Community Standards.”3
At the same time,speech promotingviolence against the President and his supporterswas labeled as merely “political,”and was thus allowed to stay on the platform.
For example, McElroy captured a shot of a Facebook corporate ruling that an illustration of a hand holding a knife slashing the throat of the President, captioned by “Fuck Trump,” would be allowed as political speech, despite being in clear violation of Facebook’s guidelines. In this case, the guidance to content moderators instructed them towatchfor hostility directed at the gallery that posted the image.
Facebook’s AI screening content is not politically neutral.
Neither are the moderators hired to review content flagged by the AI program.
This stands in opposition to Mr. Zuckerberg’s congressional testimony,and violates the “good faith” provision of Section 230(c)(2)(A) of the Communications Decency Act. Accordingly, I respectfully refer Mr. Zuckerberg to the Department for an investigation of potential violations of 18 U.S.C. §§1001, 1505, and 1621for materially false statements made to Congress while testifying under oath.
Oversight is an essential part of Congress’ constitutional authority. Customarily, Congress is grateful to citizens who come forward with relevant information in good faith, as the afore mentioned whistle-blowers have done.
As a member of this body, I question Mr. Zuckerberg’s veracity, and challenge his willingness to cooperate with our oversight authority, diverting congressional resources during time-sensitive investigations, and materially impeding our work.
Such misrepresentations are not only unfair, they are potentially illegaland fraudulent.
I hope you will give this referral full and proper consideration.
If you need further clarification, please contactmy chief of staff, Jillian Lane-Wyant,at jillian.lanewyant@mail.house.govor (202) 525-8821.
Sincerely, Matt Gaetz
Member of Congress
2“First, I understand where that concern is coming from, because Facebook in the tech industry are located in Silicon Valley, which is an extremely left-leaning place, and I —this is actually a concern that I have and that I try to root out in the company, is making sure that we do not have any bias in the work that we do, and I think it is a fair concern that people would at least wonder about.”
Mark Zuckerberg, Unites States Senate testimony, April 10, 2018, available at
textul de lege ce-l privește direct pe maimuZuchi:
LII U.S. Code Title 18. CRIMES AND CRIMINAL PROCEDURE
Part I. CRIMES Chapter 47.
FRAUD AND FALSE STATEMENTS
Section 1001. Statements or entries generall https://www.law.cornell.edu/uscode/text/18/1001
18 U.S. Code § 1001. Statements or entries generally
(a) Except as otherwise provided in this section, whoever, in any matter within the jurisdiction of the executive, legislative, or judicial branch of the Government of the United States, knowingly and willfully –
(1) falsifies, conceals, or covers up by any trick, scheme, or device a material fact;
(2) makes any materially false, fictitious, or fraudulent statement or representation; or
(3) makes or uses any false writing or document knowing the same to contain any materially false, fictitious, or fraudulent statement or entry;
shall be fined under this title, imprisoned not more than 5 years or, if the offense involves international or domestic terrorism (as defined in section 2331), imprisoned not more than 8 years, or both. If the matter relates to an offense under chapter 109A, 109B, 110, or 117, or section 1591, then the term of imprisonment imposed under this section shall be not more than 8 years.
(b) Subsection (a) does not apply to a party to a judicial proceeding, or that party’s counsel, for statements, representations, writings or documents submitted by such party or counsel to a judge or magistrate in that proceeding.
(c) With respect to any matter within the jurisdiction of the legislative branch, subsection (a) shall apply only to—
(1) administrative matters, including a claim for payment, a matter related to the procurement of property or services, personnel or employment practices, or support services, or a document required by law, rule, or regulation to be submitted to the Congress or any office or officer within the legislative branch; or
(2) any investigation or review, conducted pursuant to the authority of any committee, subcommittee, commission or office of the Congress, consistent with applicable rules of the House or Senate.
(June 25, 1948, ch. 645, 62 Stat. 749; Pub. L. 103–322, title XXXIII, § 330016(1)(L), Sept. 13, 1994, 108 Stat. 2147; Pub. L. 104–292, § 2, Oct. 11, 1996, 110 Stat. 3459; Pub. L. 108–458, title VI, § 6703(a), Dec. 17, 2004, 118 Stat. 3766; Pub. L. 109–248, title I, § 141(c), July 27, 2006, 120 Stat. 603.)
Pe măsură ce continuăm să dezlănțuim misterele legate de sfârșitul zilelor, una dintre cele mai enigmate domenii de cercetare este aceea care înconjoară rolul profetic al Americii. Absența aparentă a celei mai puternice națiuni în cursul istoriei creează un dezechilibru greu de depășit. Deși diferite teorii au fost concepute pentru a depăși acest dezechilibru, toate nu reușesc să explice absența Americii din istoria profetică care sa desfășurat în generația noastră. Misterul este în continuare agravat de preeminența și influența Americii în aproape fiecare domeniu al societății moderne. Se pare foarte puțin probabil ca America să lipsească din drama „Sfârșitul zilelor” și, de fapt, dovezile arată că America face parte din răul care este dezlănțuit.
Mulți oameni cred că America a fost întemeiată sub tradiția iudeo-creștină, însă faptele în sine demonstrează că fondatorii Americii au fost comise de francmasoni, rosicrucieni și occultiști care au operat în secret. Dar o veritabilă examinare a celei mai timpurii istorii a Americii arată că fondatorii erau adepți ai școlilor vechi ale religiilor misterioase, deși printr-o prismă masonică. Mulți erau rosicrucieni și, prin urmare, au avut o aparență de a fi creștini, dar au fost făcuți ocultiști.
Deși este cu siguranță adevărat că America a fost populată de creștinii timpurii, care caută libertate, oportunitate și o viață nouă, ceea ce este puțin cunoscut este că tot timpul oamenii și familiile obișnuite au luat parte la colonizarea Lumii Noi, societățile secrete au luat parte și au făcut-o încă de la început. De fapt, întreaga schemă de colonizare a fost concepută de societăți oculte, și anume Rosicrucienii și Francmasonii. Sir Francis Bacon, ocultism șef din Anglia în timpul erei Elizabeth a fost instrumental în întemeierea Americii – Noul Atlantis.
Sir Francis Bacon a crezut că Lumea Nouă a fost Noua Atlantidă. Această idee era mai mult decât un vis intelectual fantezist. Bacon a pus în mișcare o agendă pentru a realiza această idee. Unii dintre cei mai influenți oameni din ziua sa au sprijinit agenda lui Bacon și au pus în mișcare mecanismele democrației americane. Societatea secretă a lui Bacon, Rosicrucienii au fost înființați pe pământul american până la mijlocul anilor 1600 și printre colonizatorii New Atlantis erau oameni foarte puternici, numiți Ordinul Căutării , care urmăreau să restabilească gloria erei păgâne păgâne. Destinul Americii a fost planificat peste 150 de ani înainte de Revoluția Americană.
Bacon credea că în trecutul preistoric îndepărtat, departe, acei dumnezei locuiau cu omul în timpul unei epoci de aur. Acești zei au învățat înțelepciunea veche a omului care a fost în cele din urmă pierdută după distrugerea Atlantidei. Acești dumnezei au ales oameni care au fost uns ca preoți și mediatori între zei și omenire. Acești oameni speciali au primit cheile pentru a dezvălui secretele acestei înțelepciuni antice.
Din punct de vedere biblic, Zeul lui Bacon era observatorii căzuți și descendenții lor monstruoși. Așa-numitele chei ale înțelepciunii antice nu este altceva decât tehnologia biblică „Cunoașterea binelui și răului” și interzicerea tehnologiei angelice pe care o vorbește cartea lui Enoch. Numele antic al Americii, Amaruca , a fost literalmente țara zeilor șerpi, care are un rol central în ultimele zile. Dar mai întâi de toate.
Plasarea fundației pentru noile linii Atlantis & Ley din Antichitate
Minunile vechi și locurile sfinte ale lumii antice – temple și piramide, sunt construite pe liniile Ley, cunoscute și sub denumirea de Cercuri Mare, care înconjoară pământul într-o aliniere perfectă. Liniile Ley, cunoscute și sub denumirea de „linii energetice”, sunt aliniamente ipotetice ale mai multor locuri de interes geografic, cum ar fi monumentele antice și megalitele. Unii spun că liniile Ley sunt o tehnologie antică omenească pierdută. Aceste linii pot fi părți ale teoriei rețelei planetare de energie care funcționează prin modele geometrice care urmează o simetrie specifică legată de geometria sacră.
Poate că cea mai aventuroasă explicație este că ele implică energie care este acum explicabilă de Teoria șirului. Acest concept matematic relativ nou permite existența unor dimensiuni suplimentare, precum și ideea trecerii de la unul la altul. Aceste dimensiuni suplimentare ar putea reprezenta alte forme de viață profunde și diferite, în care propriile legi ale fizicii sunt înlocuite de altele care sunt atât de străine.
Societățile antice ar fi putut înțelege conceptul de călătorie interdimensională. După cum am arătat, multe din marile situri antice au fost așezate în armonie una cu cealaltă, de-a lungul liniilor de energie împărtășite.
George Washington și părinții noștri fondatori au fost purtătorii torței Illuminaților și au venit în America pentru a începe o nouă ordine mondială, una în care intenționează să cucerească lumea prin puterea financiară și politica globală. În 1793, piatra de temelie a clădirii Capitalei a fost pusă de George Washington și sute de francmasoni. Pentru ceremonie, a fost făcută o mistrie de argint masonică și sute de masoni au venit în Washington DC pentru a asista la evenimentul istoric. Aceasta ar fi prima din numeroasele clădiri și monumente care vor fi ridicate de francmasoni, iar George Washington va fi primul dintre cei mai mulți paisprezece masoni cunoscuți care vor prelua funcția de președinte al Statelor Unite.
De ce era Washington, DC, situat exact pe cel de-al 77-lea Meridian Vest; 2) De ce au fost construite o aliniere exactă între cele cinci orașe coloniale originale – Boston, New York, Philadelphia, Baltimore și Washington DC, cu Stonehenge peste Atlantic și pe o linie ocultă Ley. Insula Paștelui, Liniile Nasca din Peru și Piramida Gizei se aliniază de-a lungul unei alte linii Ley care este exact la 30 de grade față de ecuator.
Southwestern Statele Unite ale Americii
Drumuri misterioase, preistorice construite de culturile indiene vechi au fost găsite în Utah, Colorado și Arizona, dar cele mai uluitoare exemple din Statele Unite sunt cele din Chaco Canyon. În deșertul înalt al nord-vestului New Mexico, unde trăim, este Chaco Canyon, centrul de cult al oamenilor pierduți de Anasazi. Între anii 850 și 1150 d.Hr., oamenii din Chacoan au proiectat și construit clădiri ceremoniale masive într-un model celestial complex, într-o regiune vastă a deșertului. Filmările anuale și temporale, modelarea pe calculator și interviurile cu savanții arată cum cultura Chacoan a proiectat, orientat și a stabilit clădirile sale majore în relație cu soarele și luna.
Multe dintre misterele lui Chaco sunt foarte potrivite pentru cercetarea prin arheologie aeriană. Numai în vederea aeriană, de exemplu, multe dintre căile rutiere Chaco pot fi văzute deloc, deoarece secolele de neglijență le-au redus la doar depresiuni slab în pământ. Vechile popoare indigene ale Americii le-au numit Spirit Routes, 25 construite în peisaje care ar fi condus la Templele lor și orașele. Din aer, aceste pânze de mică adâncime apar ca niște șanțuri precise în peisaj și pot fi cu ușurință fotografiate și urmate. Aceste drumuri se întind pe o rază de 60 de mile de dincolo de canion și, eventual, mult mai mult, leagă Anasazi ceremonială case mari împrăștiate în zona deșertului.
Linia Marelui Leu
O singură linie Ley se mută de-a lungul unei căi lungi de 25.000 de mile de la Insula Paștelui, Nasca și Paracas Peru, Machu Picchu, Ollantaytambo, Piramidele Paratoari și Sacsayhuaman. În Africa traversează Ținuturile Dogon care cunoșteau mai întâi Sirius B și Sirius C cu mult înaintea oricărui astronom și Tassili N’jier în Algeria cu zeul marțiesc pictat. În Egipt trece prin Oasisul Siwa și Marea Piramida din Giza. Ea trece prin Petra și Ur unde sa născut Avraam, Persepolis în Iran, Mohenjo Daro în Pakistan, Khajuraho în India, Pyay în Birmania, Sukhothai în Thailanda, Angor Wat și Preah Vihear în Cambodgia și reveni din nou în cel mai misterios loc globul – Insula Paștelui.
Sir Walter Raliegh și Colonia Ronoake
Relația dintre cele cinci mari orașe ale războiului revoluționar – Boston, New York, Philadelphia, Baltimore și Washington DC au fost construite într-o aliniere perfectă unul cu celălalt de-a lungul coastei estice. Acest lucru este în sine destul de remarcabil. Dar nu numai că sunt în aliniere perfectă între ele, acea linie este perfect aliniată peste Atlantic, în Anglia, până la megalitele de la Stonehenge, un vechi sit sfânt al Druizilor, deși cel mai probabil le preda. În plus, Washington DC se află și pe meridianul 77, cunoscut sub numele de longitudine a lui Dumnezeu. Școlar și autor, Duncan Steel crede că Sir Walter Raleigh a venit în Lumea Nouă pentru a nu stabili o colonie la Roanoke, ci pentru a determina unde a fost localizat cel de-al 77-lea Meridian. Raleigh era membru al societății secrete a lui Bacon, Rosicrucienii. În Anglia, în 1587, John White a fost ales de Sir Walter Raleigh pentru a conduce o nouă colonie la Roanoke de pe coasta atlantică. Insula Roanoke, deși o locație necorespunzătoare pentru a începe colonizarea Lumii Noi, este un loc excelent pentru a face observații astronomice și pentru a stabili longitudinea.
BUN VENIT IN AMERICA
„Oamenii legați de un jurământ secret de a lucra în cauza democrației mondiale au hotărât că în coloniile americane să planteze rădăcinile unui nou mod de viață. Frățiile au fost înființate pentru a se întâlni în secret și au condiționat America, în liniște și industrială, destinul lor de conducere într-o lume liberă. Benjamin Franklin a exercitat o influență psihologică enormă în politica colonială ca purtător de cuvânt numit al filozofilor necunoscuți; el nu a făcut legi, dar cuvintele lui au devenit lege. „ – Capitolul al 13-lea din destinul secret al Americii, de Manly P. Hall Majoritatea americanilor nu cunosc faptele reale legate de înființarea Americii. Mulți creștini bine gândiți merg la mari eforturi pentru a susține opinia populară că America a fost fondată ca națiune creștină. Și într-o oarecare măsură este adevărat. Desigur, majoritatea imigranților care au venit în America în primii săi ani au fost cu siguranță creștini. Și în acest sens se poate spune că America a fost fondată ca națiune creștină. Dar un al doilea flux de imigranți – cei care se aflau la niveluri înalte de conducere – erau membri ai unor societăți secrete, cum ar fi Rosicrucienii și Francmasonii, ale căror moșteniri spirituale se bazează pe vechile religii ale misterului – au stabilit Lumea Nouă în conformitate cu vechiul vis vechi. Că Statele Unite au fost făcute intenționat pentru a promova Noua Ordine Mondială a lui Illuminati – Noua Atlantidă a lui Francis Bacon – Phoenix care rezultă din cenușa ei. Învierea vremii vechi de aur pagane – lumea antediluviană distrusă în Marele Potop. Sir Francis Bacon și mulți alți membri ai societăților secrete ale Europei au crezut că Lumea Nouă a fost, în realitate, vechea Atlantis – un imperiu puternic și o comunitate a națiunilor cunoscute de preoția antică a Egiptului. Fie că este adevărat sau nu, rămâne de văzut.
Cu toate acestea, există într-adevăr un mister despre întemeierea Americii. Este singura națiune din lume care a fost creată mai întâi în mintea oamenilor și a femeilor iluminate. Agenda globală a grupului pe care îl numim Rețeaua Illuminati încearcă să redevină civilizația antediluviană care exista înainte de vârsta actuală. Și el a fost o epocă de iluminare, marcată de progrese uriașe în știință, medicină și cultură. Ca și al nostru, acea vârstă a fost marcată de o altă elită globală care a controlat lumea în funcție de propriile dorințe. Erau tirani și despoți. Originile originale ale Americii încep în 1580 când Sir Francis Bacon și Coroana au început să creeze cea mai puternică națiune din istoria mondială din coloniile nord-americane. Bacon a scris că ceea ce lumea avea nevoie era o reformă a lumii. Cărțile lui Bacon, Novum Organum, Progresul învățării și Noul Atlantis, au dat speranței Europei educate și o hartă pentru reformarea lumii. Francis Bacon a fost cheia pentru infuzarea idealurilor New Atlantis pe care le-a asumat în fondarea Americii prin încorporarea filozofiei britanice și a statului de drept în colonii. El a creat „harta minții” pentru ca Lumea Nouă să urmeze în sistemele lor politice, în instituțiile educaționale și în exercitarea libertăților lor.
Pre-Columbus Voyages la Amaruca „Istoria este o minciuna de comun acord” – Voltaire Majoritatea americanilor au fost invatati ca Christobal Colon (Christopher Columbus) a descoperit Lumea Noua, cu toate acestea, exista dovezi ca Norvegia, Welsh, Basque, Galeză, engleză, portugheză și scoțieni au aterizat în America de Nord cu multe secole înainte de Columb. Există, de asemenea, dovezi puternice că fenicienii vechi (Cananiții cu apă marină) au aterizat în America în vremuri străvechi și ceea ce părea a fi rămășițe egiptene sau feniciene au fost găsite în Grand Canyon în primii ani ai acestui secol, deși cunoașterea a fost suprimată de Institutul Smithsonian. Există, de asemenea, dovada unui altar Canaanit pe insula Jeckyl, în care anumite cronici afirmă că sacrificiile umane au avut loc de către giganți. Astăzi, acest altar este acoperit de o cabană deținută de JP Morgan și este locul exact în care a fost creat actul Federal Reserve. Prințul Henry Sinclair de Rosslyn, documentat într-o carte rară a lui Frederick Pohl numită Voyage of Prince Henry Sinclair către Lumea Nouă 1398, a făcut călătoria cu familia Zeno, Zen, Zenone și Geno, una dintre cele mai proeminente familii de nobili negri din Veneția cu un pedigree care se întinde până în secolul al VIII-lea. Sinclair (St. Claire) este de asemenea o linie de sânge cunoscută Illuminati. Sinclair și Zeno au aterizat în ceea ce noi numim Newfoundland și am urcat pe coastă în Nova Scoția în 1398. Sinclair a continuat să aterizeze în ceea ce este acum New England. La cinci ani după ce Columbus a aterizat în Caraibe, John Cabot, alias Giovanni Caboto, un venețian natural care a venit de la Genova, a pornit din portul controlat de Knights Templar din Bristol, în Anglia, pentru a descoperi oficial Newfoundland, Nova Scotia și America de Nord. Manly P. Hall, a spus că ambii bărbați erau conectați la aceleași societăți secrete. El adaugă în cartea sa „Assignment with Destiny „ : „Exploratorii care au deschis Lumea Nouă au funcționat dintr-un plan general și au fost agenți ai re-descoperirii, mai degrabă decât descoperitori. Se cunosc foarte puține despre originea, viețile, personajele și politicile acestor aventurieri înflăcărători. Deși trăiau într-un secol furnizat de istorici și biografi, aceștia se potriveau fie să rămână tăcuți, fie să inventeze conturi plauzibile fără substanță „. Necunoscută pentru majoritatea oamenilor, America, este un nume vechi derivat din închinarea zeilor șerpi, eventual entitățile reptiliene remarcate de diverse culturi antice, care au venit de la stele. Numele străvechi al Lumii Noi, pe care Bacon a căutat să-l colonizeze ca Noua Atlantică, a fost cunoscut în mod antic ca Amaruca, Țara Zeilor Șerpilor. În cartea sa „Noua ordine mondială: Planul antic al societăților secrete”, William T. Still arată că America a fost numită inițial Țara șerpilor plumați de către indienii din Peru.1 Vechile societăți secrete oculte au căutat să controleze și să descopere vechile comori și secrete ale acestui pământ al zeilor serpilor plumați sau pene. 2 Poporul mesoamerican era cunoscut sub numele de copii ai soarelui, deoarece se închinau la zeul soarelui. Popoarele mayașe, aztece și toltece fac parte din acest grup care a ocupat pământul zeilor șerpilor cu pene. Această țară a fost condusă de mult timp de preoția zeului șarpe – un zeu șarpe care a cerut mii de sacrificii umane în fiecare an. Această explicație alternativă a numelui Americii este mult mai credibilă decât povestea compusă, care a fost numită după Amerigo Vespucci, un explorator care a călătorit două ori în apele Americii de Sud, în 1499 și din nou în 1501. Ar trebui de asemenea să se știe că numele de naștere al lui Vespucci era Alberigo Vespucci, iar schimbarea numelui sa produs după ce sa întors de la America. Ca un student Vespucci se spune că a arătat o pledoarie pentru filosofia naturală, astronomie și geografie și a fost plasat de tatăl preotului său dominican în calitate de grefier în marea casă comercială a Medici, apoi familia conducătoare din Florența și o proeminentă Nobilitate Neagră linia de sânge din care coboară mulți papi catolici. Se pare că Vespucci a fost probabil un agent al medicilor iluminați. Această origine a denumirii America este întărită în continuare de Jules Marcou, un geolog francez proeminent care a studiat în America de Nord în secolul al XIX-lea, care reiterează faptul că numele America a fost readus în Europa din Lumea Nouă și că Alberigo Vespucci și-a schimbat numele pentru a reflecta numele acestei descoperiri. Jules Marcou spune despre un district din Nicaragua numit Amerrique și a afirmat că acest cartier, bogat în aur, a fost vizitat atât de Columb, cât și de Vespucci. Guyan, scriitorul Carew, subliniază că numele lui Vespucci Amerigo a venit din America și nu invers și citează pe Marcou pentru a-și susține afirmația că „în arhivele lui Toledo, o scrisoare de la Vespucci către cardinalul datat pe 9 decembrie 1508, dublul „r” ca și în America Americă … și între 1508 și 1512, anul în care a murit Vespucci, au fost înregistrate cel puțin alte două semnături cu numele creștin Amerrigo „3. Marcou, care citează antropologul Le Plongeon care a studiat cultura Maya în Yucatan afirmă: „Numele AMERICA sau AMERRIQUE în limbajul mayian înseamnă o țară cu un vânt continuu puternic sau Țara Vântului și uneori sufixul” ique „și” -ika „poate însemna nu numai vântul sau aerul ci și un spirit care respiră, viața în sine. „Țara Duhului Șarpelui sau Spiritul Aerului. Cine este exact acest spirit al aerului pe care l-au închinat? Potrivit lui Popol Vuh, povestea sacră, indigenă Maya a creației, el a fost marele divin creator de șarpe, cunoscut sub numele de Q’uq’umatz; cunoscută și ca zeul aztec Quetzalcoatl și mayacul Yukatec Kukulkan. Manly P. Hall, preeminentul filozof istoric al francmasoneriei; „Acest volum [Popol Vuh] singur este suficient pentru a stabili incontestabil excelența filosofică a rasei roșii” (învățăturile secrete ale tuturor vârstelor). James Morgan Pyrse scrie că „Copiii roșii ai Soarelui nu se închină singurului Dumnezeu … acești copii ai Soarelui adoră Șarpele plumat, care este mesagerul Soarelui. El a fost zeul Quetzalcoatl din Mexic, Gucumatz în Quiche; iar în Peru a fost numit Amaru. Amaruca este, literalmente tradusă, Țara Șarpelui Plumat. „4 În învățăturile secrete ale tuturor timpurilor, învățăm de la el: „Preoții acestui Dumnezeul Păcii, de la centrul lor principal din Cordillera, o dată au domnit în cele două Americi. Toți oamenii roșii care au rămas adevărați religiei antice sunt încă sub control. Unul dintre centrele lor puternice era în Guatemala, iar Ordinul lor era autorul cărții numite Popol Vuh. În limba Quiché, Gucumatz este echivalentul exact al lui Quetzalcoatl în limba Nahuatl; quetzal, pasărea Paradisului; coatl, șarpe – „Șarpele învelit în puști de pasăre de paradis”! „
Atât Hall, cât și Pyrse se referă la un articol din revista Lucifer a lui Helena Blavatsky, publicat de Societatea Teosofică – care dezvăluie că Lucifer este Îngerul Luminii (iluminat) care, sub forma unui șarpe, îi cere omenirii să participe la ” a cunoașterii binelui și a răului „, astfel încât ochii lor să fie deschise și să poată deveni ca zei.
Chiar și în ziua de azi, în cadrul societăților secrete ale Rosicrucianism și fraternitatea interioară a Francmasoneriei și alții, Lucifer este considerat acest binevoitor șarpe-zeu care nu are nimic mai mult decât cele mai bune intenții pentru omenire, în timp ce Hashem, Dumnezeul lui Israel, este o entitate rea care încearcă să țină omenirea în întuneric și îl pedepsește dacă caută cea mai adevărată înțelepciune.
Când primii cronicari spanioli au sosit cu conchistadorul Pizaro, incașii a explicat că Tiahuanaco a fost construită de o rasă de giganți numit Huaris înainte de Chamak-Pacha, „perioada de întuneric“, și era deja în ruine înainte de începerea civilizației lor. Ei au spus că acești giganți au fost creați de Viracocha, de asemenea cunoscut sub numele de Kukulkan pentru Maya și Quetzalcoatl la azteci, și Amaru pentru peruvienii, un zeu care a venit din ceruri.
Viracocha, zeul șarpelui, a creat animale și o rasă de giganți. Aceste ființe au înfuriat pe Domnul și le-a transformat în piatră. Apoi a inundat pământul. Acest inundații au fost numite uñu pachacuti, de Inca, care înseamnă „apă care răstoarnă pământul”. Ei spun că a plouat șaizeci de zile și nopți, că a înecat toate lucrurile create și că numai acolo au rămas niște vestigii ale celor care au fost transformați în pietre. Viracocha sa ridicat din sânul lacului Titicaca și a prezidat ridicarea acelor orașe minunate ale căror ruine încă își prăbușesc insulele și țărmurile de vest și a căror istorie este complet pierdută în noaptea de timp.
Aproape de Lacul Titicaca din regiunea muntoasă Hayu Marca din sudul Peru, la 14.000 de picioare, există o structură uriașă, misterioasă, asemănătoare ușilor, sculptată într-o față de stâncă solidă, într-o zonă pe care indonezii peruvani le venerau ca oraș al zeilor. Șamanii încă vin să facă ritualuri la acest loc, pe care îl numesc Puerta de Hayu Marca sau Poarta zeilor. Măsoară exact la douăzeci și trei de picioare înălțime și lățime, cu o adâncitură în centru puțin mai mică de șase metri. Indienii indigeni spun că situl este o poartă spre țările zeilor prin care, în trecutul lor antic, au sosit mari eroi și apoi au plecat cu o „cheie” care ar putea deschide ușa misterioasă. O altă legendă spune despre primul preot Incan – Amaru Meru – care a folosit un disc de aur pentru a deschide portalul, care a transformat roca solidă într-o poartă de poștă.
Conform legendei locale, acest preot a fost primul dintre ceilalți „regi” care au venit pe Pământ din locurile cerești, asociate în mod specific cu Pleiadele (Apollo) și Orion (Osiris). Această secțiune cheie a Porții Zeilor poate fi descrisă printr-o mică depresiune circulară din partea dreaptă a vacanței de la Puerta de Hayu Marca, care, la rândul ei, ar putea fi legată de un alt „portal” nu departe – Poarta a Soarelui de la Tiahuanaco, identificată de unii istorici și arheologi ca poarta Viracocha care a creat rasa de giganți.
De asemenea, grecii au înregistrat modul în care giganții preistorici au fost responsabili pentru crearea structurilor megalitice descoperite în întreaga lume, iar folclorul islamic atribuie această activitate „constructivă” preistorică unei rase de super-ființe numite „jinn” (genii):
Jinnii erau înaintea lui Adam: au construit orașe imense, ale căror ruine rămân în locuri uitate.
În Egipt, textele templelor Edfu, despre care se crede că predesc egiptenii, afirmă că cele mai vechi temple și monumente ale pământului au fost construite pentru a aduce învierii lumii distruse a zeilor.
În cadrul paradigmei religioase inca, cea mai veche înregistrare a regiunii andine, geoglifele Tiahuanaco sunt privite ca vestigii ale unei civilizații pierdute care și-a cunoscut destinul … să fie distrus de cataclismul mondial. În această privință, geoglifii servesc nu doar ca un memorial al unei existențe antice, ci și ca avertisment pentru omenirea viitoare și pentru revenirea unei epoci distructive sau după cum David Flynn a concluzionat:
Geoglifele par a fi dovezi fizice care susțin miturile din America Centrală și de Sud din prăbușirea lumii și giganți. Descoperirea lor în epoca modernă se potrivește cu profețiile Inca și Maya de „trezire” la cunoașterea trecutului antic, a „zeilor constructori” și a revenirii lor. Este probabil testamentul acurateței acestor profeții că data 21 decembrie 2012 este cunoscută atât de mult în perioada modernă … sfârșitul calendarului mayas.
Și cum înțelegem acum că data a declanșat o nouă epocă pe care Biblia o avertizează.
Ce zeitate a creat-o pe fondatori? Partea 1
Pe măsură ce descoperim adevăruri ascunse cu privire la întemeierea Americii, a rădăcinilor sale și, în special, a conducerii acesteia, trebuie să ne confruntăm cu realitatea concentrării sale religioase. După cum am remarcat mai demult, mulți dintre fondatori erau departe de „Îmbrăcămintea creștină” atârnată de atâția. Ei au fost în majoritate deiști, care apoi ridică întrebarea – Cine a fost exact Divinitatea pe care au onorat-o?
Închinarea zeilor șerpi și a soarelui, de unde derivă Misterele (adică religiile misterioase), au fost universale pe pământ încă din cele mai vechi timpuri. Și a continuat sub diferite forme până în ziua de azi. Cartea Secret Doctrină a HP Blavatsky, afirmă:
„Tradiția Dragonului și a Soarelui este reluată în fiecare parte a lumii … A existat un timp în care cele patru părți ale lumii au fost acoperite cu temple sacre pentru Soare și Dragon: dar cultul este acum păstrat în cea mai mare parte în China și în țările budiste (p. 378-9, V. II) „Dragonul însă nu este conceptul de vârstă mijlocie a unei ființe cu aripi care respiră, ci este, în realitate, un șarpe.
Manly Hall ne spune că marii istorici francmasoni, cum ar fi Preston, Gould, Mackey, Oliver și Pike, au recunoscut cu toții posibilitatea ca societatea modernă să fie conectată, cel puțin indirect, cu vechile taine. „Continuarea modernă a acestor mistere , ale căror elemente și-au găsit drumul în diferite religii ale lumii moderne, sunt încorporate în școlile francmasoneriei, rodirucianismul său precursor și alte societăți oculte.
Francmasoneria, mai bine cunoscută de toate, contrar credinței populare, este o instituție religioasă cu ritualuri, credințe profetice legate de religiile misterioase ale vechilor. Mulți istorici francmasoni notabili au arătat că acest lucru este cazul. Aceste profeții oculte vorbesc despre o nouă ordine a lumii transformatoare, care este învierea vechii ere Pagini de Aur.
Termenul de francmason a fost acum urmărit înapoi la vechiul Khametic (derivat din Ham, fiul lui Noe) imperiu (Egipt). Aceasta provine dintr-o combinație de două cuvinte Khametic Phre (soarele) și Mas (un copil) care înseamnă copiii (massen) ai soarelui și / sau fiii luminii.21 Aceste două cuvinte se combină pentru a face cuvântul modern Freemason. Termenul își are originea în Egipt și arată că primul ordin al francmasonului a apărut în Africa. Cultul lui Amun-Ra și continuarea ritualurilor Osiris ale Egiptului faraon se datorează închinării la soare.
Triburile mezoamericane sunt de asemenea numite de acest termen, Copii ai Soarelui, după cum am remarcat anterior. Potrivit lui Manly P Hall, narațiunea de creație antică Popol Vuh stabilește atât de mult ritualurile inițiale ale marii școli de mister masonic, centrală a Bacons New Atlantis, decât cea pe care o onorează Q’uq’umatz pe care Aztecii i-au numit Quetzlcoatl. Quetzlcoatl, Kulkukan, Q’uq’umatz, Amaru și Virochoa sunt tot același zeu șarpe închinat de Copiii Soarelui sau de Fremassen, în întreaga Americă.
francmasonerie
În timp ce majoritatea oamenilor, inclusiv cei mai moderni francmasoni, nu ar vedea Francmasoneria ca o religie, ea este totuși o religie veche ca timpul în sine. Freemason istoric și Luciferian, Albert Pike, a scris „Masoneria, a avut și a avut întotdeauna un crez religios. Învăță ceea ce consideră a fi adevărul în ceea ce privește natura și atributele lui Dumnezeu. „22
Cu toate acestea, Manly P Hall afirmă că, „Francmasonii moderni, totuși, consideră că meseria lor nu este nici filosofică, nici religioasă, ci mai degrabă etică. Oricât de straniu ar părea, majoritatea ridiculizează în mod deschis puterile și agențiile foarte supranaturale pentru care simbolurile lor stau „.
Ocultic ușor de mână
Pentru a ascunde și a ascunde practicile și ordinea ocultică profundă, Francmasoneria a inventat un mod strălucit de a-și obtura scopurile și ordinea de zi. Masoneria este o fraternitate în cadrul unei fraternități. Ordinele inferioare sunt cele care sunt vizibile în mod public și au o misiune altruistă în ceea ce privește etica, educația, patriotismul și eforturile umanitare. Cercul interior este o fraternitate secretă dedicată unui mister cunoscut sub numele de arcanum arcandrum – un secret secret care este venirea unui rege supranatural descendent dintr-o rasă divină de ființe iluminate, destinată să stăpânească lumea. Această ființă este cunoscută în cercurile oculte ca Rex Mundi – Domnul lumii. Rex Mundi se potrivește cu descrierea celui cunoscut sub numele de Antihrist, care nu este altul decât un Osiris / Nimrod înviat. Ființa și închinarea lui sunt cunoscute sub numele de Marele Arhitect al Universului sau GAOTU pe scurt. Noi nu credem că acesta este Dumnezeul lui Israel care este socotit în mod scriptural ca Creator.
1-a până la 32 de grade sau nivele ale Masoneriei este cercul exterior al Meșteșugului, în general neștiind de agenda adevărată ascunsă și credințele cercului interior. Gradul 33, care acordă doar cifrele de elită, este dedicat realității agendei. Francmasonerul Foster Bailey afirmă că ordinele inferioare nu sunt conștiente de clasa de elită și de scopurile Illuminati. Această clasă de elită este adevăratul custode al Planului Frăției.
Primul președinte al Americii
Așa cum am remarcat anterior, Washingtonul, așa cum a remarcat colegii săi, era un Deist, iar articolele de îmbrăcăminte creștină pe care le purtau erau doar o fațadă pentru credințele sale adevărate. Washingtonul a fost fără îndoială un francmason practicant. Ca primul președinte, George Washington, stătea într-un scaun cu un soare înălțat sculptat în spate, un simbol antic al religiei soarelui. De fapt, el era Marele Maestru al Lojii Francmasonerilor din Alexandria (numit după omologul său egiptean) lângă Washington DC.
Pe ușile Senatului din Capitol, George Washington este capturat pe două panouri de bronz care stau în fața unui mason care păstrează pătrate masonice, în timp ce lucra cu o mistrie masonică pe piatră de temelie. Șorțul pe care Washington la purtat în acea zi este plin de simbolism masonic menit să obțină aprobarea entităților supranaturale care supraveghează evenimentul.
Așa cum am spus, francmasonii onorează Marele Arhitect al Universului. George Washington a oferit o binecuvântare în numele acestei ființe într-o scrisoare către Marea Lojă din Massachusetts: „Mă rog cu sinceritate că Marele Arhitect al Universului vă poate binecuvânta în continuare în Templul Său nemuritor.” 23 De asemenea, istoric este clar că Washingtonul și mulți dintre ceilalți părinți fondatori au fost conectați la societăți oculte, cum ar fi rosicrucienii, care au stabilit deja o prezență în Lumea Nouă cu peste 150 de ani înainte de războiul revoluționar. Acesta a fost rezultatul planificării inițiate de Bacon și Coroană.
Societățile Occat ale Americii
Prima comunitate ezoterică din America era situată în Ephrata, Pennsylvania, cunoscută sub numele de Cloisterul Ephrata condus de Rosicrucianul Peter Miller. Părinții fondatori ai națiunii noastre au fost, cu siguranță, noi, Peter Miller, fiind de asemenea membru al Societății Filosofice Americane a lui Benjamin Franklin (fondată în 1743), al cărei apartenență a inclus pe lângă Miller, Thomas Paine, Alexander Hamilton, Thomas Jefferson, Marquis de Lafayette, George Washington, Charles Thompson, iar mai târziu în istoria sa, Charles Darwin și Thomas Edison.
Societatea Filosofică Americană a funcționat în aceeași tradiție ocultă cu Societatea Regală din Anglia, bazată pe Colegiul Invizibil al lui Sir Francis Bacons, o societate bazată pe Rosicrucieni (al cărei Bacon era șef în Anglia după John Dee), care se numea Invizibil Fraternitate. Simbolul rosicrucian al Crucii Roșii a fost conectat înapoi la societatea ocultă a Cavalerilor Templieri, care, dacă cineva urmărește aceste societăți destul de îndepărtată, provine din școlile antice de mister care pot fi urmărite până la Sumeria antică și Egiptul.
Părinții fondatori i-au înzestrat pe ocultistul Peter Miller să traducă declarația de independență în diferite limbi pentru a proclama lumii, în special frăția ocultă, începutul unei noi ordini mondiale a veacurilor. Imprimarea acestor traduceri a fost realizată de cultul de la Efrata Cloister.
Rozacrucianism
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le înțelegem despre societățile secrete este că numele unui anumit grup de ocultiști în general nu poate fi urmărit de mii de ani. Motivul este simplu – își schimbă periodic numele, fie pentru a descuraja toate eforturile de urmărire a acestora, fie când un anumit grup nu se încadrează în favoarea sau este considerat periculos pentru ordinea zilei, așa cum a fost cazul Cavalerilor Templieri:
Templierii au descoperit o parte din Marele Arcan; ei deveniseră înțelepți în acele taine care fuseseră celebrate în Mecca cu mii de ani înainte de apariția lui Mohamed; au citit câteva pagini din cartea groaznică a antroposilor și pentru această cunoaștere erau sortiți să moară. Care era magia neagră a cărei templieri au fost acuzați? (Manly P. Hall, origini rosicruciene și masonice)
După dizolvarea bruscă inițiată de regele francez Philip the Fair în 1307, supraviețuitorii templierilor și-au făcut drumul în Scoția unde ei și tradiția lor au întemeiat un sanctuar și au fost întreținuți de anumite familii oculte interconectate, inclusiv Sinclairs, patronul francmasoneriei scoțiene și o linie de sânge la nivel înalt Illuminati care avea o legătură strânsă cu Cavalerii Templieri. Printre moștenirile templierilor erau aproape sigur lucruri pe care le-au obținut la locul templului lui Solomon pe care li sa permis să le folosească ca sediu. Se știe că cavalerii au excavat locul și probabil au găsit ceva de mare importanță, care ar fi putut contribui la creșterea lor rapidă până la vârful structurii de putere din creștinătate.
Doctrina interioară a rosicrucianismului și a tuturor celorlalte societăți oculte este aceea a unui înger de lumină (iluminare) sub forma unui zeu șarpe care îi oferă omenirii să participe la o cunoaștere adevărată care poate face pe un dumnezeu. Rosicrucianismul este doctrina interioară a Francmasoneriei.
Rosicrucianismul amestecă creștinismul cu păgânismul, făcând ca Părinții fondatori să aibă mai mult sens în lumina credințelor lor adevărate. Una din doctrinele interioare ale Misterelor, conform lui Manly P. Hall, a fost răspândirea democrației. Acest lucru poate părea altruist, dar realitatea este departe de a fi așa cum va fi discutat mai târziu.
Prima mențiune pe care o avem, legătura francmasoneriei cu rosicrucianismul datează din 1638, la numai 24 de ani de la publicarea primului manifest al rosicrucianului, Fama Fraternitatis în 1614. Această mențiune apare în Muses Threnodie al lui Henry Adamson, un verset din Perth, publicat în Edinburgh, și conține, de asemenea, prima referire scrisă la Cuvântul Mason:
Căci ceea ce facem în presă nu este în grosse, pentru că suntem frați ai Crucii Roșii; Avem cuvântul Mason și a doua viziune, Lucruri pentru a veni pe care le putem anticipa în ordine.
Faptul că se face o legătură între Francmasoneria și Rose-Croix într-o fază atât de timpurie este cel mai semnificativ. Mai mult decât atât, o „divertisment” publicată în Intelligence Poor Robin pentru 10 octombrie 1676 menționează atât „Frăția Antică a Trandafirului Roșu”, cât și „Compania masonilor acceptați” ca mese împreună.
Rosicrucienii și francmasonii au fugit în America la începutul anilor 1700, în urma răzvrătirilor Jacobite. Mulți dintre acești bărbați făceau parte din comunitățile creștine în care trăiau și frecventau frecvent biserica. Ei au privit și au acționat creștin, dar au fost altceva în întregime.
Simbolul Rosicrucianismului este Crucea Roșie sau Crucea Roșie. Simbolul a fost expus pentru prima data publicitatii de Dante, un Mare Maestru Rosicrucian. O statuie a lui Dante care deține o copie a comediei sale divine se găsește la Parcul Meridian Hill din Washington DC, același parc care marchează „cel de-al 77-lea meridian al lui Dumnezeu pe care este construit Washington DC.
Trandafirul în simbolistica ocultică reprezintă secretul, secretul religiilor misterioase păgâne păgâne, în timp ce crucea, gândită a reprezenta inițial creștinismul, se întinde și în Egiptul antic și pe moșul și învierea sa-om Osiris sub forma Ankhului.
Trandafirul a fost sacru pentru o serie de zeițe, inclusiv Isis și folosit de mai multe societăți secrete și simbolizează virginitatea, fertilitatea, sexualitatea și nemurirea, tăcerea și secretul. La Roma, un trandafir sălbatic ar fi plasat pe ușa unei încăperi unde s-au discutat aspecte secrete sau confidențiale. Fraza sub rosa, sau sub trandafir, înseamnă păstrarea unui secret.
În epoca noastră ocultică modernă, un trandafir roșu (adesea ținut într-o mână) este un simbol al socialismului sau al social-democrației, servitorii cei mai eficienți ai francmasoneriei: este folosit ca simbol britanic, irlandez, francez, spaniol, portughez, norvegian, danez , Suedeză, finlandeză, braziliană, olandeză, bulgară și alte partide europene de muncă, socialiste sau social-democrate, adoptate în cea mai mare parte în perioada de după cel de-al doilea război mondial. Acum este forțată și poporului american.
Crucea, istoric, nu a devenit simbol creștin până în secolul al VI-lea. Cu mii de ani înainte, vechii egipteni au decorat picturi murale, obiecte sacre cu ankh. Ankh, sau crucea egipteană, se crede că simbolizează învierea și vechii egipteni consideră că acesta este unul dintre simbolurile lor cele mai sacre. Se afirmă uneori că ankhul reprezintă falusul lui Osiris care se alătură pântecelui Isis, făcând ankh un simbol al sexualității și generației, precum și al vieții, dar originea exactă a simbolului rămâne un mister pentru egiptologi și nici o teorie unică a fost acceptat pe scară largă. Ankh este strâns asociată cu Osiris, zeul lumii interlope, care nu este altul decât Nimrod, fiul lui Cush.
Francmasoneria și războiul revoluționar
Acum este bine stabilit că Washingtonul era un Freemason care purta haine masonice în timpul așezării pietrei de fundație pentru Capitol. Aceasta face parte din istoricul record. Pe acea șorț era o bordură care, conform lui Manly P. Hall, a stabilit în simbolism „sarcina la realizarea căreia guvernul Statelor Unite a fost dedicat încă din ziua în care a început.” Este bine cunoscut în rândul istoricilor moderni și cercetătorii că frăția masonică rosicruciană a fost responsabilă nu numai de Revoluția Americană, ci de Revoluția franceză care a declanșat revoluțiile democratice ale întregului bloc european. Dintre cele 56 de semnatari ai Părinților fondatori, 44 dintre ei erau rosicrucieni sau masoni.
Semințele revoluției din America au fost semănate când Frăția din Londra a asigurat introducerea unor noi impozite și reprezentanții lor în colonii au început să stimuleze revolta împotriva lor. Aceasta este o tehnică clasică folosită de-a lungul veacurilor. Masa oamenilor stătea în mijloc, fără nici o idee despre ceea ce se întâmpla, luând totul în valoare nominală. Printre rebelii americani au fost masonii, Patrick Henry și Richard Henry Lee, care au condus o revoltă a Adunării Virginia în 1769.
Situația a ajuns la cap, odată cu adoptarea Actului privind ceaiul, care a permis ca operațiunea Frăției, British East India Company, să-și descarce ceaiul excedentar în colonii fără a plăti taxe. Acest lucru a distrus în mod clar piața pentru toți ceilalți.
Contrar opiniei populare, Partidul Tea din Boston nu a fost un protest spontan. Evenimentul a fost planificat atât de bine încât este chiar considerat a fi cel mai bine planificat și executat act de rezistență înainte de războiul revoluționar. Există multe dovezi care susțin această afirmație. Potrivit „constructorilor” de Joseph Fort Newton, partidul de ceai a fost planificat și executat de masoni deghizați ca indieni din Mohawk – nu de Loja masonică ca atare, ci de un club format în lojă, numindu-se Caucus Pro Bono Publico . Astăzi, în 2012, francmasonii consideră că aniversarea petrecerii ceaiului din Boston este o „zi masonică”.
Parlamentul britanic acordase companiei de ceai din India de Est un monopol asupra ceaiului. Coloniile americane nu trebuiau să cumpere alt ceai. Legea privind ceaiul a pus o mică taxă pe ceaiul din India de Est. De fapt, era un ceai ieftin care fusese depozitat în depozite în Anglia. Cu toate acestea, compania de ceai din India de Est a fost în stare de faliment, astfel că Parlamentul le-a dat un monopol. Ceaiul urma să fie vândut de către consilierii (agenți de ceai) ai companiei. Acest lucru a dat Con-signees un monopol de ceai în zona lor. Menținerea micului impozit pe ceai ar dovedi doar că Parlamentul avea încă puterea de a impozita.
În dimineața zilei de luni, 29 noiembrie 1773, o scrisoare de mână a fost postată peste tot în Boston, conținând următoarele cuvinte: „Prieteni! Fraţi! Oamenii din țară! – Cel mai rău dintre plăgi, ceaiul detestat, expediat pentru acest port de către compania din India de Est, a ajuns acum în port.
În New York, Philadelphia și Charleston, destinatarii ceaiului și-au dat demisia comisioanelor la cererea Fiii Libertății. Cu nici un con-signees să plătească taxa și să semneze pentru ceai, navele de ceai de la compania din India de Est au trebuit să se întoarcă și să navigheze înapoi în Anglia cu ceaiul lor ieftin. Fiii libertății au fost creați de francmasoni Paul Revere și Samuel Adams din Boston.
Dar agenții de ceai din Boston nu ar demisiona. Doi fii ai Guvernatorului și ai unui ginere erau Consignați. Legea privind ceaiul a precizat că ceaiul „restul de douăzeci de zile descărcat” a fost supus sechestrului de către vama și vândut pentru neplata taxelor. Odată ce ceaiul se afla în mâinile guvernatorului, ar fi putut să-l arunce în secret în fața comercianților locali. Când guvernatorul Hutchinson a refuzat din nou să lase vasele de ceai să meargă în noaptea dinainte de 17 decembrie (a 16-a a fost sfârșitul limitei de 20 de zile pentru descărcare), Mohawkii, așezați pe balconul de la Old South Meeting Hall, au luat lucrurile în propria lor mâini. Mulți ani mai târziu, Sir Winston Churchill – prim-ministru, istoric și francmason – a comentat Actul de Tea al Parlamentului care a dat societății din India de Est un monopol asupra ceaiului. Churchill a numit-o „o gafă fatală”.
În noaptea petrecerii ceaiului de la Boston se aflau bărbați care se numea Mohawks și lăsau lampa neagră și vopsea pe chipurile lor ca o deghizare. Unii dintre acești așa-numiți Mohawks s-au întâlnit la Taverna Green Dragon. În Taverna Green Dragon, dacă un bărbat comandă ceai, a fost un Tory. Dacă a comandat cafea, a fost Patriot.
La Dragonul Verde, Fiii Libertății au avut ședințe secrete. Clădirea a fost achiziționată de către Loja Sf. Andrews în 1764. A fost un pătrat și o busolă, simboluri ale francmasoneriei pe ușa din față și un dragon de cupru care devenise verde în vârstă. La parter era Taverna. La etaj a fost Loja masonică Sf. Andrei și Marea Lojă din Massachusetts (Antici). Istoricii au numit-o „sediul Revoluției Americane”.
Dr. Joseph Warren, medic de 33 de ani, este Marele Maestru al Marii Loji din Massachusetts, care sa întâlnit la etaj. Paul Revere este Marele Diacon Senior. Ambii sunt Maeștri din trecut ai Casei Sf. Andrei. Ei sunt prieteni apropiați și au venit la Lodge St. Andrews în același an. Joseph Warren îl trimite pe Paul Revere la Lexington cu un mesaj codificat pentru fratele John Hancock (de asemenea, din St. Andrews Lodge).
John Hancock a fost Colonelul Corpului Cadet al Guvernatorului, care păzea navele de ceai. În noaptea de dinaintea petrecerii ceaiului, se afla la bordul vaselor de ceai inspectând trupele sale. Atât el, cât și fratele Joseph Warren au servit ca oratori la comemorarea celor care au murit la masacrul de la Boston.
Două mii de oameni stăteau pe dulapul lui Griffin pentru a viziona Tea Party din Boston. Mulțimea privea în tăcere că șaizeci de oameni aruncă 90.000 de kilograme de ceai în apă sărată. Întreaga Tea Party era în raza unei nave de război britanice cu 60 de arme. Amiralul britanic privi din fereastra de sus a unei case din apropiere. Din momentul petrecerii ceaiului din Boston, compania din India de Est nu a mai vândut ceai în America.
Corpul Cadet al guvernatorului păzea navele de ceai. Nu au ridicat niciodată un musket și s-au oprit de mulțime deoarece acești oameni încă mai amintesc de masacrul de la Boston. Echipajele vaselor de ceai au fost comandate mai jos. Nu sa făcut nici o rezistență. O parte din echipaj chiar a ajutat la descărcarea ceaiului. Au durat trei ore și toate au fost făcute în tăcere și ordine. Nu sa făcut niciun rău pentru nave. Punțile erau curățate. Nici un Mohawk nu ar fi ținut ceaiul.
Benjamin Franklin, un Mare Maestru al Pennsylvania, se afla la Londra la acea vreme. El a numit Partidul Tea din Boston „un act de nedreptate violentă”. Un grup de comercianți din Londra au vrut să plătească de două ori valoarea ceaiului pentru a menține comerțul deschis. Franklin sa oferit să plătească singur ceaiul. Franklin a fost și Maestru al Lojii de la Paris din nouă surori.
Când Benjamin Franklin a plecat în Franța pentru a fi onorat de stat, a fost primit și de Loja de Perfecțiune, cea mai faimoasă dintre toate ordinele secrete franceze; și numele lui, scris în propria sa mână, este în registrul lor, aproape de marchizul de Lafayette.
Franklin a vorbit pentru Ordinul Questului și majoritatea bărbaților care au lucrat cu el în primele zile ale Revoluției Americane au fost de asemenea membri. Planul se desfășura, se dezvolta New Atlantis, în conformitate cu programul stabilit de Francis Bacon cu o sută cincizeci de ani mai devreme.
Întreaga afacere, la fiecare pas, susține ferm ideea că Partidul Tea din Boston a fost o operațiune bine planificată și orchestrată de către Frăția Freemason. În plus, Partidul Tea din Boston și masacrul de la Boston, aceste evenimente au dus la războiul revoluționar american, care va aduce în cele din urmă ordinea de zi a Rețelei Illuminati.
America de Occită antică
Bumbacul Mather, unul dintre cei mai influenți miniștrii Puritan ai zilei și instrumental în studiile despre vrăjitoarele Salem din secolul al XVII-lea din Massachusetts, a comentat că America a fost țara diavolului înainte ca europenii să vină pe malul Americii. HPLovecraft a simțit că există un rău vechi sub pământul New England, care avea rădăcini străvechi în culturi necunoscute; unde cercurile druidice și cântecele păgâne ar infesta peisajul rural. Necunoscută pentru majoritatea oamenilor, America, este un nume străvechi derivat din închinarea zeilor șerpilor vechi, posibil entități reptiliene remarcate de diferite culturi antice, care au venit de pe cer. Numele străvechi al Lumii Noi, pe care Bacon a căutat să-l colonizeze, pe când Noul Atlantis a fost cunoscut în mod obișnuit ca Amaruca, adică țara zeilor șerpi. În cartea sa Noua ordine mondială: Planul antic al societăților secrete, William T. Still arată că America a fost numită inițial Țara șerpilor plumați de către indienii din Peru. Vechile societăți secrete oculte au căutat să controleze și să descopere vechile comori și secrete ale acestui pământ al zeilor serpi plumați sau pene.14 Popoarele mezoamericane erau cunoscute ca copii ai soarelui, deoarece se închinau la zeul soarelui. Popoarele Maya, Aztec și Toltec fac parte din acest grup care a ocupat acest pământ al zeilor șerpilor cu pene. Acest pământ a fost, așa cum a remarcat istoricii francmasonului, condus de mult timp de o preoție a zeului șarpe – un zeu șarpe care a cerut mii de sacrificii umane în fiecare an. Această explicație alternativă a numelui Americii este șocantă pentru mulți să refuze să o creadă din cauza propagandei predate în școlile de înființare. Dar, odată ce faptele istorice sunt cântărite, apare o poveste mult mai credibilă decât povestea întocmită care a fost numită după Amerigo Vespucci. Amerigo Vespucci a fost un explorator care a călătorit în apele Americii de Sud în două ocazii, în 1499 și din nou în 1501. Spre deosebire de povestea oficială, numele lui Vespucci era Alberigo Vespucci, iar schimbarea numelui sa produs după ce sa întors din America. Ca un student Vespucci se spune că a arătat o pledoarie pentru filosofia naturală, astronomie și geografie și a fost plasat de tatăl preotului său dominican în calitate de grefier în marea casă comercială a Medici, apoi familia conducătoare din Florența și o proeminentă Nobilitate Neagră linia de sânge din care coboară mulți papi catolici. Se pare că Vespucci a fost probabil un agent al Medici. Această origine a denumirii America este întărită în continuare de Jules Marcou, un geolog francez proeminent care a studiat în America de Nord în secolul al XIX-lea, care reiterează faptul că numele America a fost readus în Europa din Lumea Nouă și că Alberigo Vespucci și-a schimbat numele pentru a reflecta numele acestei descoperiri. Jules Marcou spune despre un district din Nicaragua numit Amerrique și a afirmat că acest cartier bogat în aur a fost vizitat atât de Columb, cât și de Vespucci. Guyan, scriitorul Carew, subliniază că numele lui Vespucci Amerigo a venit din America și nu invers și citează pe Marcou pentru a-și susține afirmația că „în arhivele lui Toledo, o scrisoare de la Vespucci către cardinalul datat pe 9 decembrie 1508, dublul „r” ca și în America Americă … și între 1508 și 1512, anul în care a murit Vespucci, au fost înregistrate cel puțin două alte semnături cu numele creștin Amerrigo „. Marcou, care citează antropologul Le Plongeon, care a studiat cultura Maya din Yucatan, a declarat: „Numele AMERICA sau AMERRIQUE în limba mayiană înseamnă o țară cu vânt puternic sau Terenul vântului și uneori sufixul” ique „și „-ika” poate însemna nu numai vântul sau aerul, ci și spiritul care respiră, viața în sine „. Poate fi tradus ca Land al Duhului Șarpelui sau al Spiritului Aerului. Cine este exact acest spirit al aerului pe care l-au închinat? Potrivit lui Popol Vuh, povestea sacră, indigenă Maya a creației, el a fost marele divin creator de șarpe, cunoscut sub numele de Q’uq’umatz; cunoscută și ca zeul aztec Quetzalcoatl și mayacul Yukatec Kukulkan. James Morgan Pyrse scrie că „Copiii roșii ai Soarelui nu se închină singurului Dumnezeu … acești copii ai Soarelui adoră Șarpele plumat, care este mesagerul Soarelui. El a fost zeul Quetzalcoatl din Mexic, Gucumatz în Quiche; iar în Peru a fost numit Amaru. Amaruca este, literalmente tradusă, Țara Șarpelui plumat. „ În învățăturile secrete ale tuturor timpurilor, învățăm de la el: „Preoții acestui Dumnezeul Păcii, de la centrul lor principal din Cordillera, o dată au domnit în cele două Americi. Toți oamenii roșii care au rămas adevărați religiei antice sunt încă sub control. Unul dintre centrele lor puternice era în Guatemala, iar Ordinul lor era autorul cărții numite Popol Vuh. În limba Quiché, Gucumatz este echivalentul exact al lui Quetzalcoatl în limba Nahuatl; quetzal, pasărea Paradisului; coatl, șarpe – „Șarpele învelit în puști de pasăre de paradis”! „
Atât Hall, cât și Pyrse se referă la un articol din revista Lucifer a lui Helena Blavatsky, publicat de Societatea Teosofică – care dezvăluie că Lucifer este Îngerul Luminii (iluminat) care, sub forma unui șarpe, îi cere omenirii să participe la ” a cunoașterii binelui și a răului „, astfel încât ochii lor să fie deschise și să poată deveni ca zei.
Chiar și astăzi, în cadrul societăților secrete ale rosicrucianismului și al fraternității interioare a francmasoneriei și al altora, Lucifer, purtătorul de lumină (sau iluminat), este considerat acest dumnezeu binefăcător-șarpe care nu are nimic altceva decât cele mai bune intenții pentru omenire, în timp ce Hașem , Dumnezeul lui Israel este o entitate rea care încearcă să țină omenirea în întuneric și o pedepsește dacă el caută cea mai adevărată înțelepciune.
În cartea sa Antica Americă, dr. Barry Fell teoretică că exploratorii din Orientul Mijlociu au venit în America cu peste 2000 de ani în urmă. În nativul meu Mexic există o stâncă, cunoscută sub numele de Mystery Rock, situată în afara Los Lunas, care conține o versiune proto-hebraică a celor Zece Porunci. Site-ul este datat de petroglifele de deasupra acestuia reprezentând constelațiile vizibile pe cer cu aproximativ 2000 de ani în urmă. Există dovezi puternice că fenicienii străvechi au aterizat în America în vremuri străvechi și ceea ce părea a fi rămășițe egiptene sau feniciene au fost găsite în Grand Canyon în primii ani ai acestui secol, deși cunoașterea a fost suprimată de Institutul Smithsonian. Acest site a fost închis și sigilat. Acest lucru a fost documentat de Steve Quayle în diverse publicații, inclusiv Angel Wars. Există, de asemenea, dovada unui altar Canaanit pe insula Jeckyl, în care anumite cronici afirmă că sacrificiile umane au avut loc de către giganți. Astăzi, acest altar este acoperit de o cabană deținută de JP Morgan și este locul exact unde a fost creat actul furios al Rezervei Federale. De fapt, a fost construit direct peste acest altar din Canaan. Consultați articolul meu Conspirația evreiască sau dominația luciferiană pe pagina principală sau faceți clic aici.
Citeam mai devreme că România este un stat eșuat. E o copilărie. Eu am senzația că am pornit de la o premisă greșită atunci când m-am așteptat de la România să fie sau să devină un stat democratic, de drept, etc.. Îmi dau seama acum că e o copilărie să aștepți dreptate și egalitate de la părți cu care ești în conflict, să aștepți să fii protejat de lege și de autorități, să speri că regulile care ți s-au prezentat sunt cele corecte și după care joacă toată lumea. Cred că cel mai tare ne păcălește sistemul de educație care ne minte și ne îndoctrinează de mici că, dacă vom fi niște drone ascultătoare, vom trăi bine și vom merita ce ni se oferă. Orice societate poate colapsa ușor atâta vreme cât interesele diverselor categorii nu mai corespund deloc între ele. Separația puterilor în stat contează atâta vreme cât puterile sunt în conflict de interese, nu și atunci când interesele lor sunt aliniate perfect împotriva noastră, a celor fără putere. Orice colaps, revoluție sau orice regim politic represiv arată că oamenii legii și forțele desemnate să apere societatea civilă se vor adapta întotdeauna ca să slujească interesul personal. Pe viață și pe moarte, între dreptatea ta și dreptatea altuia, contează doar învingătorul. Primează instinctul de supraviețuire. Ne bazăm pe promisiuni deșarte.
Uitându-mă în jur, îmi dau seama că suntem încă într-o perioadă feudală doar că mai bine mascată și comunicată mediatic ceva mai elegant. Scopul nu este să trăim bine, ci să fim profitabili. Suntem în continuare iobagi neputincioși, șerbi. Le muncim pământurile ca să le plătim dijmă, doar că acum avem acces la trepanare ieftină prin media, prin consum și printr-un confort condiționat de cooperarea noastră totală cu stăpânirea. Plătim taxe complet nejustificabile logic, economic sau moral, muncim o viață întreagă unde și după cum ni se dă voie, trăim prin grația statului sau a unor corporații care se îmbogățesc incomensurabil pe spinarea noastră. Atunci când vrem să mai slăbim lanțurile, stăpânii asmut potera pe noi. Atâta doar că au înlocuit paloșul, arbaletele și arnăuții cu tunurile cu apă, cu mascații și cu sprayul paralizant. Asta pentru că e mai profitabil să schilodești decât să omori. E mai eficient pentru producție când victimele se vindecă și se întorc la treabă.
Atunci când nu ne pun la muncă cu forța, amenințându-ne cu rate bancare, cu sărăcia, cu războiul, cu falimentul, cu crize economice și cu executări silite, ne restrâng drepturile și libertățile. Ne fac țarcurile din ce în ce mai mici. Legile se adaptează, polițiile se conformează și sclavii biciuiesc ascultători alți sclavi. Fiecare trage jarul pe turta lui. E natura umană. E de-a dreptul ridicol cum am ales să ignor atâția ani un aspect atât de evident al vieții moderne. E dovada că ne place să trăim în capul nostru și să ne mințim singuri. Democrația este o iluzie atâta vreme cât candidații sunt desemnați tot de cei puternici, dintre cei puternici, iar deciziile se iau din spatele ușilor închise, într-o pătură socială la care are acces doar 1% din populația planetei. Despre ce putere a poporului vorbim? Care popor?
Băiatul ăla care a murit după ce a strâns banii de transplant a pățit același lucru. A crezut că stăpânii vor face așa cum ne-au promis, a sperat că regulile sunt pe bune și pentru toată lumea. A crezut că dreptatea nu este o iluzie, un basm de adormit rațiunea pulimii, dar este fix asta: un basm. Omul a fost lăsat să moară și nu a păsat nimănui, pentru că acolo sus, la vârful lanțului trofic, nu e nimeni căruia să-i pese vreodată de altceva decât de propria supraviețuire. Asta e magia birocrației. Când transformi oamenii în hârtii, ți-e foarte ușor să-i bagi la tocător și să-i arunci la gunoi. Așa, când sângerează la un metru de tine, e foarte greu să îi ignori. E imposibil să nu-i percepi când simți cum putrezesc lângă tine, cum vaietă și cum se sting pe picioare. Dar un munte de dosare poate fi ignorat ani de zile, de oricine, fără remușcări. Noi putem ignora și munții de cadavre difuzați la televizor, d-apoi niște hârtii. Darfur ce? Kabul unde? Schimbă canalul!
Orice birocrație eficientă, de la ANAF și până la ONU, duce la diluarea responsabilității și face ca nici un om anume să nu poată fi tras în mod direct la răspundere. E același principiu după care funcționează orice sistem guvernamental și orice corporație multinațională. E motivul pentru care nu poți niciodată să discuți la obiect cu nimeni, subalternii nu știu atribuțiile șefilor, sucursalele nu comunică între ele, iar departamentele nu știu atribuțiile altor departamente. De asta nici o misiune nu este îndeplinită niciodată de un singur departament. Responsabilitatea trebuie să treacă din punctual în general, iar faptele din concret în abstract. Toate crimele sunt acoperite atunci când de vină este sistemul, toți pentru tot, nu unul pentru ceva. Atunci sunt acoperiți și, după cum se vede, pe planeta asta toate companiile și toți cei puternici sunt mereu acoperiți, orice ar face.
Pentru cei ajunși la vârf suntem forță de muncă, carne de tun, fătătoare și fertilizatori, hrană, vaci de muls, dar niciodată oameni. Din când în când mai deschid și ei cărțile și mai primesc o mână de norocoși în rândurile lor. Asta dacă sunt la fel de psihopați și neoameni ca ei. De altfel, se și vede. Cu rare excepții, cum ajunge unul mai sus, devine de nerecunoscut. Capătă fără să-și dea seama același discurs și aceeași psihopatie. Pentru că el de fapt așa era, așa visa, doar că nu avusese oportunitatea până atunci. Cineva spunea că puterea corupe și puterea absolută corupe absolut. Regula asta se aplică peste tot în lume, nu numai la noi.
România nu este un stat eșuat. Nu încape discuție. El nu avea cum să eșueze din cauza corupției, a unor condiții politico-economice sau a unor infractori din clasa politică. Nu este un stat eșuat pentru că oamenii încă nu înțeleg unde trăiesc și cum. Au sperat la ceva ce nu a existat niciodată. România nu a fost niciodată o republică democratică, decât în acte. Suntem de sute de ani același voivodat feudal, doar că mai mic sau mai mare, în funcție de ce trădători s-au mai instaurat pe la noi. Că am avut cneaz, voievod, pașă, rege sau președinte. Că am fost sub orânduirea turcilor, a grecilor, a țarilor, a austriecilor, a comuniștilor sau democraților, țara noastră nu s-a schimbat niciodată. Doar a evoluat tehnologic odată cu timpurile. România este un stat cât se poate de performant și extrem de propice pentru conducătorii ei. Lucrurile merg brici. Suntem de invidiat pentru toate celelalte feude.
Avem boieri și iobagi, nobili și șerbi, avem sclavi a căror existență este camuflată prin legislație. Nu suntem liberi pentru că drepturile noastre sunt la bunul plac și dispoziția unei pături sociale intangibile și deasupra oricărei legi. Drepturile noastre se aplică intermitent și discreționar. Legea se aplică arbitrar. E mereu flexibilă la nivel mondial. Și pogromurile au fost legale, Holocaustul a fost legal, distrugerea Orientului Mijlociu la fel, marea epurare maoistă la fel, gulagurile sovietice asemenea. Acum vine tare din urmă poliția gândirii, cenzura mediatică, presa aservită și toaletarea informației din mediul online. Este epoca orwelliană a ”newspeak” și ”doulbethink”. Într-o astfel de societate nu poți fi liber și nici nu era menit să fii liber vreodată. Cine v-a spus altceva, v-a mințit. Dar nu-i nimic, mai luați un credit! Poate vă trebuie un televizor nou? O mașină? Pe lumea asta nu ești liber nici măcar să mori când vrei tu, demn și în termenii impuși de tine.
Viața nu este ceea ce pare și ceea ce ni s-a spus. 1% din populația planetei deține peste jumătate din averea acesteia. Bogații planetei fură bugetele unor națiuni și nu plătesc niciodată. Și dacă plătesc, fac pușcărie câte șase luni, undeva pe un litoral. Sclavii primesc pedepse serioase, ani grei pentru cinci dolari sau două pâini. Nouă ne este furată viața pentru fapte minore, în timp ce legiuitorii care ne-au condamnat rad mii de vieți pe fața pământului, dintr-o simplă apăsare de buton. Ce stat s-ar putea declara de drept atunci când bombardează milioane de civili, de femei și copii? Care dintre națiuni se poate numi de succes? Națiunile europene care au ajuns unde sunt subjugând și exploatând nemilos cele mai sărace națiuni din Africa și Asia? Autorii marelui jaf african – Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Marea Britanie? Autorii apartheid-ului și al falimentului african, sponsorii dictatorilor și furnizorii de armament al măcelului popoarelor de culoare? Poate Statele Unite, care umblă cu mâinile murdare de sângele unor popoare întregi și mutilează destinele a două continente pentru o stabilitate economică precară și un preț mai decent la pompă. Rusia? China? Am senzația că facem o gravă confuzie între succes și bogăție, între putere și dreptate.
Toate lucrurile astea pe care le prețuim noi sunt iluzii. Legea, ordinea, dreptatea, echilibrul sistemic. Sunt năluci pe care le prindem din zbor și, când deschidem pumnul, nu mai sunt acolo. Pentru că nici n-au fost vreodată. Sunt povești care ne motivează să mișcăm în cușcă, în speranța că se vor adeveri, spre deliciul vizitatorilor care ni le strecoară printre gratii. Ele nu contează, pentru că noi nu contăm și, când realizăm chestia asta, începem să ne agățăm de o justiție divină. De aceea trebuia inventată o formă de legislație dumnezeiască prin care să se pedepsească faptele astea măcar pe lumea cealaltă, dacă aici ele dovedesc mereu că nu contează și nu ne schimbă realitatea cu nimic.
În România este care pe care. La fel ca în orice altă parte, doar că la noi lucrurile sunt mai puțin nuanțate și minciunile sunt mai transparente. La noi găinăriile sunt mai evidente pentru că nu ne duce capul și suntem mai săraci, dar atât. Sclavii noștri sunt mai prost tratați decât ai lor. Învingătorii scriu istoria și fac legea. Hoțul neprins este negustor cinstit peste tot… că vorbim de Rockefeller, Murdoch, Saud, Zuckerberg, Buffet, Ortega sau oricine altcineva. Niciun imperiu nu se clădește fără sânge. De ce ar fi Dragnea diferit? De ce ar fi eșuat statul tocmai la noi? Toți fraudează, toți mint și fură, manipulează și păcălesc. Toți profită de sărăcie și debandadă, toți mituiesc și încurajează câte un regim represiv. Au sânge pe mâini, chiar dacă indirect. Diferența este că la ei sunt considerați eroi capitaliști și căpitani de industrie. Își dau premii între ei, bombardează grădinițe și primesc Nobel pentru pace, falimentează națiuni și dau lecții de economie, etc.. Câți au plătit pentru ce au făcut?
Adevărul despre Kennedy îl poate spune mai bine America Centrală și de Sud decât manualul american de istorie. Sutele de mii de morți, statele falite, destinele spulberate, dictaturile născute din haos. Adevărul despre Stalin era povestit în gulag. Adevărul despre regimul de la București poate fi observat cu ochiul liber în orice cătun al României și în orice orfelinat, dar nu contează. Oamenii ăia vor suferi, vor muri și vom uita repede ce-a fost. Nu ne izbește, nu ne șochează și nu ne rămâne în memorie pentru că e mai important să supraviețuim noi acum, cum om putea, decât să supraviețuiască adevărul peste o sută de ani. E natura umană și e menirea noastră ca sclavi… să măturăm în urma trecutului și să-l mai așternem odată ca nou.
Nu! România nu este un stat eșuat, este un succes fulminant, doar că niciodată pentru noi, pulimea. Back to work!!!
gandulmeudebucurie 